Articol de Ştefan Constantin (foto) - Publicat vineri, 28 octombrie 2022 12:47 / Actualizat vineri, 28 octombrie 2022 13:40
Izolat pentru o etapă după ce l-a sfidat pe antrenorul Erik Ten Hag, Cristiano Ronaldo s-a întors și a punctat în duelul de Europa League cu moldovenii de la Sheriff Tiraspol (3-0)
A fost galop de sănătate pentru Manchester United împotriva lui Sheriff, campioana Moldovei. Pentru a doua oară în Anglia, după ce a pierdut la limită contra lui Tottenham (1-2) tot în Europa League, ediția 2013-2014, trupa galben-neagră n-a contat în atac.
Zero șuturi spre poartă! În apărare a rezistat, eroic, aproape o repriză. Când portughezul Diogo Dalot a profitat de o ieșire hazardată, la un corner, a portarului ucrainean Koval (44). A înțepat scurt, un 1-0 care a adus liniște unei formații care nu găsea golul.
Bucuria revenirii pentru Cristiano Ronaldo
Conaționalul lui Dalot, Cristiano Ronaldo, a fost reprimit în lot de Erik ten Hag. N-a fost nici pe bancă în derby-ul cu Chelsea (1-1) după ce, contra lui Tottenham (2-0), a plecat la vestiare înainte să se termine meciul!
Joi seară, el nu s-a mișcat rău. A avut și un gol anulat în repriza secundă, până când Rashford (65) a dublat avantajul, „cap” imparabil. La 2-0, CR7 a intrat și el în pâine. A finalizat pentru un scor de neprezentare în minutul 81, după ce același ghinionist Koval respinsese în față.
A fost o descătușare pentru fotbalistul de 37 ani. S-a dus la colțul terenului, unde s-a bucurat în noul său stil. Mult mai calm decât „siii”-ul celebru: cu mâinile pe piept, savurând zgomotul peluzei.
Sheriff rămăsese fără antrenor
S-a terminat 3-0 pentru United, care are nevoie de o victorie la două goluri, în ultima etapă, pentru a câștiga grupa cu Real Sociedad. Sheriff, în schimb, trebuie să nu piardă la trei goluri, acasă, cu Omonia pentru a păstra locul 3, care duce în Conference League.
O performanță pentru o echipă rămasă, la mijlocul săptămânii, cu două zile înainte de marea confruntare, fără antrenor. Croatul Stjepan Tomas și-a dat demisia după un insucces în campionat contra lui Petrocub Hîncești. Iar echipa a fost pregătită de „secundul” Victor Mihailov.
Care le-a făcut o bucurie și basarabenilor din lot: a introdus, pe final de meci, trei tineri moldoveni. Hatman, 19 ani, Covali, 20 ani și Gliga, 21 ani. Fotbaliști care nu prindeau nici măcar banca în liga Moldovei au încercat iarba de pe Old Trafford.
Old Trafford a fost plin și cu Sheriff
Peste 73.000 spectatori au venit pe Old Trafford pentru meciul cu Sheriff Tiraspol. O cifră extraordinară, având în vedere că echipa era deja calificată în primăvara competiției cu numărul 2 în Europa. Iar biletele nu puteau fi cumpărate atât de ușor - e necesar membership-ul de fan Manchester United. Nu s-a remarcat vreun fan basarabean în tribunele stadionului.
Fanii îl vor titular pe noul star, Garnacho
Una dintre marile surprize ale lui Erik ten Hag a fost tânărul Garnacho. Fotbalist de bandă, eligibil atât pentru echipa națională a Spaniei, țara în care s-a născut, cât și pentru Argentina, țara mamei sale, acesta i-a impresionat atât pe suporteri, cât și pe ziariștii englezi.
Daily Mail l-a notat cu nota 8, cea mai mare de la United. „Îl vrem titular”, „Să nu mai iasă din echipă”, „E de o prospețime rară, nu-l scoate, Erik”, au fost câteva din rugămințile suporterilor „diavolilor”.
Antony, criticat
O achiziție extrem de apreciată, brazilianul Antony a fost aspru criticat pentru o fază din prima repriză a meciului cu Sheriff. Extrema de 22 de ani a fost și înlocuită la pauză de Rashford. Concret, fotbalistul venit de la Ajax, favorit să prindă un loc în lotul Braziliei la Mondial, a rotit mingea de câteva ori fără să fie atacat de fotbaliștii lui Sheriff și, după giumbușlucul ieftin, a trimis mingea direct în afară.
Citește și:
Gnohere, copleșit de aprecierea fanilor lui FCSB: „Ați trezit ceva în mine”