INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FC VASLUI - LILLE 0-0

Onorabil, dar şi cu speranţe » Vasluiul îşi joacă soarta calificării în retur

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 august 2010 00:00

N-a fost cel mai bun meci pe care putea să-l facă Vasluiul, dar nici cel mai rău.

În faţa unei echipe, Lille, reprezentînd clasa de mijloc a unui campionat francez superior totuşi celui de la noi, moldovenii lui Lopez Caro au continuat linia căutărilor din acest debut de sezon. Deocamdată jocul e departe de a fi închegat, liniile sînt departe de a fi omogene, iar asta se vede în desele tentative ale fotbaliştilor exponenţiali, cazul lui Sînmărtean ori Wesley, de a rezolva fazele pe cont propriu.

În cupele europene, 0-0 e cel mai bun rezultat prost pe care o echipă îl poate obţine pe propriul teren şi cel mai prost rezultat bun al uneia care e în deplasare. Vorbind fireşte de prima manşă. Totul e posibil în retur, căci în majoritatea timpului senzaţia de echilibru n-a dispărut. Asta deşi ocaziile importante s-au petrecut la poarta lui Kuciak. Una în prima repriză, la lovitura de cap a lui Chedjou, absolut singur la o fază fixă, cînd norocul s-a aliat cu portarul slovac al Vasluiului, cealaltă în partea a doua, la intrarea frontală a brazilianului Tulio de Melo, al cărui şut a fost scos cu un admirabil reflex de Kuciak.

În rest mai nimic, doar o luptă surdă la mijlocul terenului, din care au apărut şi două accidentări stupide într-o singură fază, ale lui Obraniak şi Gladstone. Multă teamă, mult hazard şi, poate din fericire, puţin Eden Hazard, belgianul de 19 ani pe care Zidane s-a plictisit să-l tot propună la Real Madrid nefiind introdus decît un sfert de ceas, pe final.

Totul se va decide aşadar joi. Şi pentru Vaslui, dar e foarte posibil şi pentru Lopez Caro. Care are, pînă atunci, de trecut încă un hop greu, duminică seară, pe acelaşi teren propriu, cu Steaua.

Gladstone, accidentare stupidă
Lopez Caro a trebuit să se descurce fără Gladstone la mijloc încă din minutul 35. Brazilianul s-a ales cu o accidentare destul de serioasă în urma unei faze stupide. Obraniak a fost acroşat din spate de David Rivas şi, în cădere, atacantul lui Lille a aterizat pe genunchiul drept al lui Gladstone. Cei doi fotbalişti n-au mai putut continua meciul, fiind înlocuiţi. (Cristi Lapa)

Wesley s-a luat de mijlocaşi
Folosit aseară de Caro într-o linie de atac formată din trei oameni, Wesley Lopez s-a agitat în permanenţă în prima repriză. Căpitanul vasluienilor le-a reproşat mijlocaşilor modul în care au participat la faza ofensivă, nemulţumit că majoritatea mingilor trimise de aceştia nu ajungeau la el şi la colegii lui din avansposturi. (Cristi Lapa)

Show la peluză
Galben-verzii au fost susţinuţi de 8.000 de oameni care au scandat permanent. Centrul atenţiei l-a reprezentat Peluza Nord, unde galeria a reuşit să pună în scenă o coregrafie impresionantă. "Te vom face faimos, drag oraş legendar" a fost mesajul afişat de suporteri.  De cealaltă parte, sectorul rezervat galeriei oaspete a fost gol. Opt jurnalişti din Hexagon au transmis de la faţa locului partida. (Cristi Lapa)

A debutat Bello
Surpriza din lotul vasluian convocată pentru meciul cu Lille a reprezentat-o Yaro Bello,  nigerianul de 22 de ani care se antrenează de aproape două săptămîni sub comanda lui Caro. El a primit în ziua meciului cartea verde de la Maccabi Haifa, ultimul club unde a activat, fiind trecut pe ultima sută de metri pe foaia de arbitraj. Africanul a fost aruncat în luptă în minutul 79. (Cristi Lapa)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
GSP special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (13)
gazistu
gazistu  •  21 August 2010, 11:06

vaslui e peste LILLE, noutati gaz metan ://gazmetanmedias. bl og sp ot .com

ewwe
ewwe  •  20 August 2010, 22:38

Vasluiul arata mai multa forta in teren insa sufera la tehnica in regim de viteza

jardel
jardel  •  20 August 2010, 15:23

a jucat bine vasluiul, cu putin noroc puteau castiga !

Vezi toate comentariile (13)
Comentează