Articol de Cosmin Prişcă - Publicat marti, 21 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 21 iunie 2011 13:48
Portarul Răzvan Pleşca a fost unul dintre cei mai constanţi fotbalişti din lotul medieşenilor în sezonul precedent.Goal-keeper-ul originar din Arad povesteşte despre meciul care i-a rămas la inimă din campionatul trecut, despre parcursul Gazului Metan, mărturisind totodată că îşi doreşte să închidă poarta grupării medieşene şi în Europa League.
- Răzvane, cum a fost sezonul trecut pentru tine?
- Cu siguranţă a fost cel mai bun an, dar la fel de adevărat este că am şi avut uneori o misiune mai uşoară. Echipa a jucat foarte bine în unele partide, astfel că n-am prea avut de lucru între buturi, nu am prea avut ce apăra.
- Ce meci ţi-a rămas la suflet?
- Mai încape vorbă? Cel cu Dinamo. Şi acum îmi aduc aminte ce gol a dat Paul (n.a. Pîrvulescu). Cred că el era singurul dintre noi care mai credea în victorie, după ce am luat gol în minutul 90. După ce ne-au egalat, eram supăraţi cu toţii, dar ne gândeam că, decât nimic, şi un egal ar fi fost cât de cât bun. Însă Paul a făcut minuni pe final şi a transformat meciul într-unul de poveste. De povestit nepoţilor la bătrâneţe, vorba aia.
- Ai reuşit să nu primeşti gol în mai multe meciuri la rând...
- Aşa este, însă asta şi din cauză că fundaşii au jucat perfect, aşa că am avut şi eu câteodată viaţă mai uşoară. Cred că au fost în jur de 14-15 jocuri în care nu am primit gol, dar repet, nu este doar meritul meu, cu toţii am jucat foarte bine. Voi închide poarta şi în Europa League.
- Ce planuri îţi faci pentru sezonul următor?
- Cu toţii trebuie să fim conştienţi că o să fie un sezon şi mai greu decât cel trecut. Toate partidele vor fi foarte grele. Important este să nu ne relaxăm şi să încercăm o clasare şi mai sus de locul 7.
- Nu te trec fiori reci când te gândeşti că o să jucaţi în cupele europene?
- În afară de Florin Bratu, pentru toţi ceilalţi jucători această participare în Europa League este o premieră. Eu cred că o să avem multe de învăţat din aceste jocuri internaţionale. Suntem cu toţii entuziasmaţi şi ne gândim deja şi la antrenamente la aceste partide care ne aşteaptă. Nu avem nimic de pierdut, doar de câştigat, nu e presiune pe noi, pentru că suntem la început de drum într-o astfel de competiţie, aşa că încercăm să scoatem rezultate bune. Cine ştie, poate ajungem în play-off, sau chiar mai sus.
Gaz Metan va evolua în turul doi preliminar al Europa League contra formaţiei finlandeze KuPS, primul meci fiind programat în deplasare, pe 14 iulie, în timp ce returul se va juca cu o săptămînă mai tîrziu, în România.