INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ADVERSAR ASA TG. MUREȘ

Vasile Miriuță crede în șansa lui ASA cu Saint Etienne: "Putem să ne calificăm" » Cum arată echipa-tip

Articol de - Publicat sambata, 18 iulie 2015 00:00

Vasile Miriuţă, tehnicianul ASA-ului, spune că echipa sa nu a avut noroc la tragerea la sorţi, picînd cu unul dintre cei mai grei adversari, dar le promite fanilor că mureşenii vor încerca să se califice

Vicecampioana României debutează pe 30 iulie în cupele europene, acasă, la Tg. Mureş. "Am aflat adversarul în autocar, eram în drum spre Bucureşti. Mergem întîi la Astra să cîștigăm și după o să mă gîndesc ce o să facem cu francezii. Aşa, la prima vedere, pot spune că sîntem ghinionişti şi că am picat cu unul dintre cei mai grei adversari. Saint-Etienne este o formaţie puternică, o echipă care joacă un fotbal periculos şi cel mai important e că are şi o istorie în spate. Tati, viaţa e imprevizibilă, iar eu spun acum că vom lupta pînă în ultima clipă să ajungem în play-off. O să vedeți că putem să ne calificăm!", spune antrenorul de 46 de ani.

Vasile Miriuţă s-a pus deja să adune informaţii despre fosta echipă a lui Bănel Nicoliță: "O să-l sun şi pe Bănel, mai am şi eu nişte prieteni buni prin Franţa, o să facem tot posibilul să cîştigăm. O să ne documentăm și vă garantez că nu o să ne surprindă absolut deloc. Chiar dacă nu sîntem favoriţi, asta e clar, vom încerca să facem cel mai bun meci al nostru la Tg. Mureş. Trebuie să cîştigăm acasă ca să putem să sperăm la o calificare în retur. Putem să trecem de ei și o să vedeţi că echipele mici mai pot produce surprize! Noi nu mergem în excursie, vrem să obţinem această calificare".

"Dacă picam cu un adversar mai modest nu aveam prea mari griji, acum trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să îi batem și să ne asigurăm locul în play-off"
Vasile Miriuţă, antrenor ASA Tg. Mureş

"Pentru Saint-Etienne ar fi un mare eşec dacă nu s-ar califica după această «dublă». Verzii vor să ajungă în grupe şi pentru asta au investit foarte mult în jucători. O să fie foarte greu pentru ASA"
Bănel Nicoliţă, fost jucător Saint-Etienne

AS Saint-Etienne (Franţa)

  • ANUL ÎNFIINŢĂRII: 1919
  • STADION: "Geoffroy-Guichard" (41.138 de locuri)
  • ANTRENOR: Christophe Galtier
  • VALOAREA LOTULUI: 75,7 milioane de euro
  • PERFORMANŢE: 10 titluri de campioni în Franţa, 6 Cupe ale Franţei, 1 Cupă a Ligii Franţei
  • VEDETA: Stephane Ruffier (portar) - 10 milioane de euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (1)
gabryel28
gabryel28  •  18 Iulie 2015, 09:42

foarte greu pentru tg mures!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează