INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FINALA EUROPA LEAGUE 2012

VIDEO Finala Spaniei e la noi! » Atletico şi Bilbao îşi vor disputa trofeul Europa League pe Naţional Arena

Articol de - Publicat vineri, 27 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 27 aprilie 2012 01:49

Aseară, Atletico s-a impus şi la Valencia (1-0, 4-2 în tur), iar Bilbao a învins-o pe Sporting (3-1, după 1-2). Trofeul va fi oferit de prinţul Felipe, fiul regelui Spaniei.

478292-atletico.jpg
VALENCIA - ATLETICO MADRID 0-1 (în tur 2-4) - Finala cadou
Madridul şi-a asigurat prezenţa în ultimul act de la Bucureşti chiar în ziua în care a împlinit 109 de existenţă

A doua finală de Europa League în trei ani a devenit realitate, aseară, pentru Atletico: 1-0 în returul de la Valencia (4-2 în prima manşă). Şi-a picat cum nu se poate mai bine pentru madrileni. Exact în ziua în care clubul fondat în 1903 a sărbătorit 109 ani de existenţă.

Click aici pentru a vedea reuşita lui Atletico!

Furibunzi
Valencia s-a aruncat din start spre poarta adversă în tentativa de a remonta acel 2-4 din tur. Dar i-au trebuit vreo 20 de minute ca să-şi limpezească jocul şi să le dea oaspeţilor cu adevărat emoţii. Minutul 22 i-a adus primele ocazii adevărate, ratate de Feghouli şi de Jonas. Acelaşi Feghouli a irosit o alta cîteva zeci de secunde mai tîrziu şi jocul a căpătat sens unic. Spre poarta lui Courtois

Doar o umbră
Atletico? Umbra echipei spectaculoase, ofensive din tur. Mulţumindu-se doar să reacţioneze, în loc să acţioneze pentru a întrerupe cumva ofensiva furibundă a "liliecilor". Nici o pasă "luminoasă" pentru golgeterii Falcao şi Adrian. Aproape zero în ofensivă. De partea cealaltă, încă două mari oportunităţi, semnate Canales şi Soldado, rămase nefructificate. Şi s-a intrat în pauză cu 0-0 pe tabelă. Calificată, Atletico.

Meciul peste cap
Acelaşi tablou şi la reluare. Dominare a Valenciei, aproape 70 la sută posesie, apărare eroică a oaspeţilor, cu fundaşii centrali Godin şi Miranda îngeri păzitori în faţa lui Courtois. Întrebarea era, cît oare va mai rezista Atletico în acest fel? Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Au urmat două momente cruciale. Mai întîi, în urma unui duel, s-a accidentat grav Canales. Ligamentele încrucişate? Oricum, a fost scos pe targă. Şi apoi, lovitura care a dat meciul peste cap: Diego, ca şi inexistent pînă atunci, îl vede bine pe Adrian şi acesta pune balonul în vinclu: 0-1.

Nebunia din final
Ce-a urmat, a fost o nebunie. Arbitrul a văzut un henţ la Tiago în careu, deşi îl făcuse levantinul Tino Costa. Penalty! Jucătorii s-au încăierat, acelaşi Tiago l-a lovit pe Soldado şi-a fost eliminat. Dar lovitura de pedeapsă a fost anulată după ce asistentul s-a apropiat de Skomina şi i-a explicat cum au stat de fapt lucrurile. Păcat pentru Tiago, care pierde finala.

VALENCIA - ATLETICO 0-1 (în tur 2-4)
(Adrian 60 VIDEO)
VALENCIA: Diego Alves - Barragan, Rami, Ricardo Costa, Jordi Alba - Albelda, Parejo (68 Tino Costa) - Feghouli, Jonas (57 Aduriz), Canales (59 Mathieu) - Soldado. Antr. U. Emery
ATLETICO: Courtois - Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis - Mario Suarez (46 Gabi), Tiago - Arda Turan (74 Salvio), Adrian, Diego (84 Koke) - Falcao. Antr. D. Simeone
A arbitrat Damir Skomina (Slovenia)
Eliminat: Tiago (79)


478293-bilbao.jpg
ATHLETIC BILBAO - SPORTING LISABONA 3-1 (în tur 1-2) - Bascii continuă corida

Bilbao joacă a doua finală europeană din istoria clubului după 35 de ani. A ucis ”leii” în epilogul dramatic din ”Catedrală” şi speră să facă istorie la Bucureşti, cucerind primul trofeu

După 35 de ani Bilbao visează frumos. Admirabila trupă a "nebunului" Bielsa vine la Bucureşti pentru a doua finală europeană din istorie, după triumful dramatic din returul cu Sporting (3-1).

Click aici pentru rezumatul VIDEO!

"Catedrala" San Mames i-a intimidat cu o atmosferă fierbinte pe "leii" lusitani. Aprins a fost şi duelul din iarbă, cu tiki-taka bască măcinînd constant defensiva lui Sporting. O combinaţie în trei fulgerătoare, cu centrare Muniain, o minge pusă pe tavă de Llorente şi reluarea din drop letală a lui Susaeta (17): 1-0 şi Bilbao era în finală! Sporting s-a înfuriat, ripostînd cu "capul" lui Pereirinha, însă mingea s-a dus peste bară. Echilibru în teren. Polga a trecut aproape să-l mute şi pe tabelă. Iraizoz a scos "capul" brazilianului din 7 metri. N-a fost 1-1 şi era să fie 2-0!

Fotbal cu garda jos
Ibai Gomez a ratat uluitor din careul mic, iar Llorente nu l-a putut bate pe excelentul Patricio.
La fel ca în tur, Sporting a revenit şi Van Wolfswinkel a egalat, cu al treilea gol la rînd marcat în deplasare! Bucurie foarte scurtă însă pentru "lei", răniţi şi de Ibai Gomez, servit perfect din nou de Llorente. 2-1 în ultimele clipe, tocmai scorul de la Lisabona. Mai era, totuşi, o repriză...

Spectacol şi dramatism şi la reluare. Cu două bare în primele 10 minute: Javi Martinez şi apoi Insua, din lovitură liberă din afara careului! Nimeni nu vrea prelungiri, dar cine pierde la ruleta rusească? Bascii au dominat, au hărţuit "leii" pe flancuri, aruncînd mingi în careu, dar Sporting a rezistat eroic, ieşind tot mai rar şi timid pe contraatac. Eroică a fost şi trupa lui Bielsa, care n-a schimbat deloc în 90 de minute! Şimţea probabil că Llorente va închide jocurile în final. 3-1 şi, aşa cum titrau pe copertă spaniolii de la Marca, "le-a mai rămas finala doar de la Bucureşti".

ATHLETIC BILBAO - SPORTING LISABONA 3-1 (în tur 1-2)
(Susaeta 17 VIDEO, Ibai Gomez 45+1 VIDEO, F. Llorente 88 VIDEO - Van Wolfswinkel 44 VIDEO)
BILBAO: Iraizoz - Iraola, Javi Martinez, Amorebieta, Aurtenetxe - Ander Herrera (90+4 Inigo Perez), Iturraspe - Susaeta, Muniain (90 Ekiza), Ibai Gomez (90Ă3 Toquero) - F. Llorente. Antr: M. Bielsa
SPORTING: Rui Patricio - Joao Pereira, Anderson Polga, Xandao, Insua - M. Fernandez (46 Carrico), Schaars, Andre Martins (83 Carrillo) - Capel, Van Wolfswinkel, Pereirinha (62 Jeffren). Antr: R. Sa Pinto
A arbitrat Martin Atkinson (Anglia)

Bascii au solicitat penalty
Fază controversată în careul portughezilor în minutul 13. Bilbao a reclamat o lovitură de la 11 metri la contactul dintre Anderson Polga şi Fernando Llorente. Amorebieta l-a găsit cu o pasă lungă pe atacantul basc, care s-a desprins de stoperul brazilian şi apoi a plonjat. Deşi Polga l-a ţinut discret din spate, Llorente a exagerat şi Atkinson a ignorat corect cererea gazdelor. A procedat bine şi în minutul 36, cînd a anulat reuşita lui Ibai Gomez, aflat în ofsaid în careul mic.

Îi aştepta pe "lei" în finală
Sporting a avut un suporter şi-n România. Apărut ieri pe copertă în "O Jogo", Marius Niculae a mizat pe foştii săi colegi, în returul de la Bilbao. "Sînt un leu adevărat şi îi aştept aici cu braţele deschise. În 2005, pe Alvalade, n-am reuşit să luăm trofeul. Acum trebuie să batem. Sporting mi-a reamintit în tur de frumoasa semifinală cu Alkmaar, întorcînd senzaţional rezultatul. Van Wolfswinkel poate face diferenţa, are forţă şi viteză", a spus "Săgeată", care a evoluat 4 ani în Portugalia.

Prinţul Felipe, la finală!
Oaspete de viţă nobilă la finala de la Bucureşti. Casa Regală a Spaniei a anunţat aseară că Prinţul Felipe (foto) va fi în tribuna stadionului Naţional pe 9 mai. El a fost şi la Hamburg, acum doi ani, tot la un ultim act de Europa League. Atunci i-a adus noroc lui Atletico Madrid, care s-a impus în faţa londonezilor de la Fulham cu 2-1, după prelungiri.

De risc înalt
Returul de aseară a fost considerat de către autorităţi de risc înalt. Pentru a asigura securitatea, au fost mobilizaţi 600 de oameni din poliţia locală, cea naţională şi de la firme private de pază. Oaspeţii au avut în tribunele stadionului Mestalla circa 2.500 de fani. 400 dintre ei au făcut drumul de la Madrid la bordul unui charter, 800 s-au înghesuit în 15 autocare, iar restul s-au deplasat cu maşinile proprii.

Nu dă penalty la Canales
Canales a încercat să obţină un penalty pentru "lilieci" în minutul 13, cînd a căzut în urma unei ciocniri cu Juanfran. Dar arbitrul Damir Skomina a lăsat jocul să continue, deşi contactul a fost evident. Apoi, Jonas a reluat peste poarta lui Atletico. Scomina nu-l sancţionase mai devreme nici pe David Luiz, care l-a lovit cu mîna peste faţă pe atacantul Valenciei, Soldado. Un cartonaş galben se putea însă arăta. Canales a mai solicitat un penalty, în minutul 28, cînd l-a ţinut Miranda, dar Skomina i l-a refuzat din nou.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (13)
malakian
malakian  •  27 Aprilie 2012, 23:19

O finala intre 2 echipe frumoase, va fi un meci interesant. Parerea mea e ca se va impune Atletico Madrid, pt ca e o echipa mai matura, Athletic e gasca nebuna, seamana cu Sportul Studentesc, pastrand proportiile bineinteles.

zack112
zack112  •  27 Aprilie 2012, 21:41

HAI ATHLETIC!!!

dejoc
dejoc  •  27 Aprilie 2012, 20:15

Din pacate 70 % din cei ce se duc la finala asta nu cunosc nici 2 jucatori de la Bilbao, de la Madrid nici nu mai zic

Vezi toate comentariile (13)
Comentează