Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2010 00:00
Presa italiană anunţă că antrenorul lui Napoli, Walter Mazzarri, va aplica procedeul rotaţiei jucătorilor la meciul cu Steaua, o serie de fotbalişti precum Dossena, Pazienza, Cannavaro, Aronica sau Lavezzi urmând să fie menajaţi.
Lavezzi va fi lăsat pe bancă, tridentul ofensiv urmând să fie format din Cavani, Hamsik şi Zuniga sau Sosa. În faţa lui De Sanctis vor fi Santacroce pe dreapta, Cribari şi Maggio în centru şi Grava pe stânga. În linia de mijloc, pe stânga, Dossena ar urma să fie menajat şi înlocuit cu Vitale, a informat Mediafax.
Gargano şi Yebda se pare că vor forma perechea de mijlocaşi centrali. Cannavaro, Aronica, Pazienza, Campagnaro, Dossena, Lavezzi şi Dumitru vor rămâne rezerve, au scris ziarele italiene Il Mattino, La Repubblica şi Il Gazzettino Vesuviano.
Steaua va întâlni, joi, de la ora 20.00, formaţia Napoli, în etapa a doua a Grupei K a Ligii Europa, în direct la PRO TV şi liveTEXT pe gsp.ro.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor