Articol de Valentin Damian - Publicat joi, 10 mai 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 09 mai 2012 20:40
Ibericii au aflat de la conaţionali de-ai lor care au sosit primii că taximetriştii, deşi folosesc ceasul, îi plimbă cît mai mult pentru a face o sumă frumuşică
Aeroportul Henri Coandă a fost dintotdeauna o mină de aur pentru taximetrişti. Pe vremuri, era o castă. Nu făceai parte din ea, n-aveai ce să cauţi acolo decît dacă erai un tip extrem de curajos şi inconştient. Cu noroc puneai mîna pe o cursă spre oraş. Prima şi ultima pentru că băieţii din zonă aveau grijă să nu mai calci pe acolo.
Apoi, România a intrat în Uniunea Europeană şi au apărut reguli noi. A dispărut monopolul unei singure firme de taxi. S-a făcut şi o licitaţie organizată de către administraţia aeroportului în urma căreia mai multe societăţi, dar şi persoane fizice autorizate, au primit dreptul, timp de 5 ani, dar cu viză anuală, să preia călătoriile de la aerogară cu un tarif maxim de 3,5 lei per kilometru. Piraţii nu mai aveau ce căuta acolo! Şi dacă se încumetau o faceau pe riscul lor. Ultimul scandal cu piraţi a avut loc chiar la începutul anului, atunci cînd dreptatea s-a făcut cu un pistol cu bile pînă la intervenţia jandarmilor.
Invazia spaniolă prilejuită de finala Europa League a schimbat puţin datele problemei la "Henri Coandă".
Ordine printre taxiuri
Racolarea posibililor clienţi din interiorul aeroportului nu a mai fost posibilă. Afară, pe esplanada de la "Sosiri", un dispecer, care pînă la finala Europa League era scump la vedere, dirija totul. Femeia, uşor de reperat pentru că purta o vestă fosforescentă, se ocupa de fluxul taxiurilor. Jumătate din locurile de parcare au fost alocate maşinilor Seat, brandul spaniol care este sponsorul principal al Europa League şi care preia de la aeroport invitaţii pentru finală.
Pentru taximetrişti au rămas trei locuri disponibile. Sînt chemaţi doar atunci cînd apar clienţii. Fiecare are un badge de gît, iar maşinile lor sînt din toate segmentele: de la Dacia Logan cu alimentare pe gaz pînă la Mercedes E Klasse, ultima generaţie.
Se merge cu ceasul
Au apărut clienţii. Spaniolii, uşor de reperat pentru că poartă tricourile echipelor favorite, au venit cu lecţia învăţată şi întreabă cît costă cursa. Majoritatea vor să ajungă în centru. Taximetriştii le răspund în româneşte. Dar conversaţiile se leagă. Fiecare vorbeşte pe limba lui, dar se înţeleg. Ibericii nu urcă în maşină pînă nu află preţul. "Se merge cu ceasul. Nu ştiu cît face, dar «no problem»". Unii cad în capcană, alţii nu. Miguel e student la Madrid şi a apucat să vorbească cu prietenii care sosiseră la Bucureşti cu o zi mai devreme. A aflat că pe aceştia i-a costat 60 de euro pînă în centrul Capitalei cu tot cu ceas. "Probabil au colindat jumătate de Bucureşti. Mai bine mă duc la autobuz". Fanul lui Atletico le-a întors spatele celor trei şoferi români care încercau să-l convingă că totul e legal.
"Hoţului de hoţ i-e frică". Remarca i-a aparţinut unui taximetrist care a privit de pe margine tocmeala. "Ăştia sînt speriaţi de bombe. Nu-i deranjează că hotelierii au ridicat preţurile, iar la terasele din Centrul Vechi dau 10 lei pe o bere. Vor să se scoată cu noi, taximetriştii".
Cinci suporteri ai lui Bilbao n-au vrut nici în ruptul capului să ia două maşini. Bascii au fost perseverenţi şi pînă la urmă au găsit un taximetrist care să-i ia pe toţi. 5 clienţi adulţi şi burtoşi într-un Logan! Plus şoferul! 10 euro de persoană. Acesta a fost tîrgul! Cu riscul de a fi oprit de poliţie, omul a plecat în cursă. O dată e finala Europa League la Bucureşti!
Tun celebru la "Otopeni"
Taximetriştii de la aeroportul Henri Coandă au multe de povestit. Fiecare se laudă cu "tunurile" pe care le-a dat clienţilor. În top se află un străin care a acceptat să plătească 500 de euro pînă la Sinaia. După ce a taxiul a făcut o buclă în jurul aeroportului, şoferul acestuia i-a spus că i s-a stricat maşina. "No problem, vorbesc cu un coleg şi te duce la Sinaia". Cursa a fost preluată pentru 100 de euro de un alt taximetrist, iar negustorul a păstrat 400 de euro în buzunar după o cursă de 500 metri, rămînînd în aeroport în căutare de noi muşterii. S-a întîmplat în România!
20 de kilometri este distanţa de la aeroportul Henri Coandă pînă în Centrul Vechi al Bucureştiului
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu