INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INTER - BAYERN

Bayern acuză ineficiența: „Am avut 50 de șuturi cu două sfertfinaliste!” » 10 jucători pot rata semifinala

Harry Kane și colegii săi de la Bayern au pierdut un singur meci (cu Inter) din ultimele șase și au marcat 12 goluri / Foto: Imago
Harry Kane și colegii săi de la Bayern au pierdut un singur meci (cu Inter) din ultimele șase și au marcat 12 goluri / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 14 aprilie 2025 18:34 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 18:34

Bayern le-a dominat pe Inter și pe Dortmund, ambele în cursă pentru un loc în careul de ași al Champions League, dar n-a marcat decât de trei ori și făcut două remize. „Nu avem nevoie de-un miracol, ci de-un gol și intrăm în prelungiri”, anunță optimist Thomas Muller.

Campioana Italiei pornește cu avantajul (2-1) luat pe Allianz Arena pentru returul de miercuri al „sferturilor” competiției, care se joacă de la ora 22:00 pe Giuseppe Meazza (livetext pe GSP.ro, în direct la Digi Sport 2 și Prima Sport 2). Dar liderul autoritar din Bundesliga rămâne optimist, dovadă declarațiile oferite de antrenorul Vincent Kompany și de căpitanul Thomas Muller.

„În ultimele două meciuri am tras la poartă de cincizeci de ori, împotriva a două echipe care joacă pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor”, s-a plâns tehnicianul belgian, confirmând problemele bavarezilor la concretizarea pe tabela de marcaj a oportunităților create.

„În prima parte sezonului, eram mai eficienți la finalizare!”

Analiză la rece e împărtășită și de Joshua Kimmich: „La începutul sezonului am fost mai eficienți, în timp ce acum, deși jucăm mai bine decât adversarii noștri, ne creăm multe ocazii și înscriem prea puține goluri.

Bayern acuză ineficiența: „Am avut 50 de șuturi cu două sfertfinaliste!” » 10 jucători pot rata semifinala
Harry Kane, care a dat-o în bară în tur la poarta lui Yann Sommer, nu a mai marcat de 210 minute pentru Bayern / Foto: Imago

Trebuie să le dislocăm apărarea, să creăm acele breșe unde îi putem lovi. Am văzut deja asta în prima manșă, însă nu am fost capabili să fructificăm numeroasele situații. Dacă putem să fim mai eficienți în atac, ne vom așeza jocul pe drumul cel bun”.

Optimist din fire, Thomas. Müller i-a întărit convingerea: „Împotriva lui Dortmund ne-am creat o groază de ocazii, iar cei care au intrat în meci de pe banca de rezerv au avut un impact pozitiv.

Miercuri, nu avem nevoie de miracole, trebuie doar să jucăm așa cum știm. Oricum, Inter e o echipă foarte bună, dar noi vom intra pe teren la Milano pentru a câștiga. Avem nevoie doar de un avantaj de un gol pentru a duce partida în prelungiri”.

Bayern acuză ineficiența: „Am avut 50 de șuturi cu două sfertfinaliste!” » 10 jucători pot rata semifinala
Thomas Muller și bucuria nervoasă după al 248-lea gol în tricoul lui Bayern / Foto: Imago

Șapte în pericol de suspendare la Inter și patru la Bayern!

Dincolo de jucătorii care sunt accidentați - Denzel Dumfries la Inter, respectiv Manuel Neuer, Dayot Upamecano, Alphonso Davies și Jamal Musiala, toți titulari, plus Hiroki Ito (Alexander Pavlovic și Kingsley Coman fiind recuperați și folosiți deja la meciul cu Dortmund de sâmbătă), ambele echipe se tem că pot pierde piese grele în eventualitatea calificării în semifinale.

Nerazzurii stau cel mai rău la acest capitol: nu mai puțin de șase sunt la limita cartonașelor, Alessandro Bastoni, Nicolò Barella și Benjamin Pavard, la care după manșa tur s-au adăugat Henrik Mkhitaryan și căpitanul Lautaro Martinez!

Al șaselea, Denzel Dumfries nu riscă suspendarea, fiind în continuare accidentat. În plus, antrenorul Simone Inzaghi trebuie să-și controleze nervii, ca să nu pățească precum în jocul cu Udinese, tot de acasă, și să stea în tribună la o potențială semifinală.

Citește și:
Fanii lui Dinamo i-au strigat numele lui Mircea Lucescu pentru ultima oară » Imagini sfâșietoare cu Răzvan Lucescu
Superliga
Fanii lui Dinamo i-au strigat numele lui Mircea Lucescu pentru ultima oară » Imagini sfâșietoare cu Răzvan Lucescu
Imagini răvășitoare cu Rinat Ahmetov, pe Arena Națională! L-a îmbrățișat pe Răzvan Lucescu și a venit alături de căpitanul lui „Il Luce” din perioada Șahtior
Superliga
Imagini răvășitoare cu Rinat Ahmetov, pe Arena Națională! L-a îmbrățișat pe Răzvan Lucescu și a venit alături de căpitanul lui „Il Luce” din perioada Șahtior
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Superliga
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » 15.000 de oameni au venit să-și ia rămas bun de la „Il Luce”: mâine are loc înmormântarea
Superliga
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » 15.000 de oameni au venit să-și ia rămas bun de la „Il Luce”: mâine are loc înmormântarea
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Profit.ro
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!