INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CRAIOVA

VIDEO Coelho a anunțat primul titular înaintea returului cu Levski: „Un singur lucru e obligatoriu”

Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova
Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova

Articol de , - Publicat marti, 28 iulie 2026 19:59 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 20:44

Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare returului cu Levski Sofia, în turul doi preliminar din Liga Campionilor. Bulgarii au învins campioana României în tur, scor 1-0.

  • Craiova - Levski Sofia se joacă miercuri seară, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”. Calificarea în turul III i-ar asigura o „plasă de siguranță”, calificarea în grupa Conference League, indiferent de ceea ce va urma mai departe

  • În cazul în care trec de bulgari, oltenii vor juca cu învingătoarea din „dubla” Omonia Nicosia - Kairat Almaty, în tur ciprioții învingând cu 1-0.

La conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul Filipe Coelho s-a declarat încrezător că echipa sa poate întoarce rezultatul și a transmis un mesaj atât jucătorilor, cât și suporterilor. Totodată, tehnicianul portughez a confirmat și primul titular pentru confruntarea cu bulgarii.

Este vorba despre fundașul central Adrian Rus (30 de ani), prezent și el la conferință.

VIDEO | Filipe Coelho, declarații înainte de Universitatea Craiova - Levski Sofia: „Nu avem nimic de pierdut”

Antrenorul Craiovei consideră că echipa trebuie să joace fără presiune și este convins că cele 90 de minute sunt suficiente pentru a obține calificarea.

„Este cel mai important meci pentru noi. Era clar în timpul săptămânii, pentru tot grupul, că este cel mai important meci. Știm că trebuie să fim la cel mai înalt nivel. Noi, ca grup, ca și club, suporteri, oraș, trebuie să fim împreună ca să încercăm să mergem mai departe.

Sper ca în cele 90 de minute să întoarcem scorul. În momentul în care începe meciul, este clar că pornim cu acest dezavantaj, 0-1. Trebuie să jucăm și să avem un control emoțional foarte bun.

90 de minute sunt suficiente pentru a face lucrurile așa cum trebuie. Nu avem nimic de pierdut, vom începe cu ambiție”, a declarat Filipe Coelho la conferința de presă.

„Rus va juca”

Întrebat dacă Assad Al Hamlawi și Oleksandr Romanchuk vor juca, în contextul accidentărilor suferite, tehnicianul a explicat că doar Adrian Rus, prezent la conferință, are postul de titular asigurat. În rest, va lua o decizie în cursul zilei de mâine în privința celorlalți fotbaliști.

„Rus + încă 10 jucători vor juca. Dar Rus nu este pe poziția lui Assad Al Hamlawi”, a explicat Coelho, care a stârnit hohote de râs în conferință.

„Pentru mine este extraordinar, pentru că avem posibilitatea să jucăm în Liga Campionilor. Este o plăcere să fiu cu acești jucători. Trebuie să fim echilibrați, este foarte important.

Acum două săptămâni nu eram cei mai buni din România sau din lume, cum nici în momentul de față nu suntem cei mai răi. Îi iubesc pe jucători, pentru mine sunt aceiași și ei reprezintă cel mai bun lucru din fotbal. Nu am nicio îndoială legată de acest aspect”, a adăugat tehnicianul Craiovei.

  • Cum ar putea arăta Craiova cu Levski Sofia (3-4-3): L. Popescu - Stevanovic, A. Rus, Screciu - Mora, Cicâldău, Mekvabishvili, Bancu - Etim, Elisor, Baiaram

Mesaj pentru suporteri: „Toată lumea trebuie să dea tot ce are mai bun”

Coelho a făcut apel la unitatea dintre echipă și suporteri și a subliniat că atmosfera de pe „Ion Oblemenco” poate reprezenta un avantaj important.

„Un singur lucru este obligatoriu: ca noi să dăm tot ce avem mai bun pe teren. Acesta este cel mai important lucru. Suporterii sunt foarte importanți pentru noi.

Cum am spus și înainte, mâine trebuie să fim la cel mai înalt nivel, începând cu suporterii până la echipă. Pentru mine, acesta este cel mai important lucru. Toată lumea trebuie să dea tot ce are mai bun, să fie conectată, pentru că jucăm împotriva unei echipe puternice.

Când s-a încheiat meciul de la Sofia, am simțit că putem obține calificarea mai departe. Desigur, trebuie să jucăm foarte bine, cu mințile noastre și cu inimile suporterilor din tribune. Avantajul este că avem suporterii noștri, trebuie să fim mai puternici datorită lor”, a conchis Filipe Coelho.

Citește și:
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Superliga
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Stiri extrasport
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Transfer iminent la Dinamo! „Câinii” au bătut palma cu fotbalistul care a eliminat-o pe FCSB
Superliga
Transfer iminent la Dinamo! „Câinii” au bătut palma cu fotbalistul care a eliminat-o pe FCSB
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Europa League, dacă va fi eliminată de Levski Sofia
Europa League
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din Europa League, dacă va fi eliminată de Levski Sofia
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Profit.ro
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (3)
drona
drona  •  28 Iulie 2026, 21:57

Jucatori sa facem o echipa buna si cu rezerve bune avem chiar si-n aceste conditii cu jucatori accidentati. Jucatorii trebuie pregatiti mental sa intre cu curaj, cu presing facut permanent si eficient, dublare la jucatorii lor rapizi atat pe benzi,dar si central la pasele lungi in spatele fundasilor. Avem jucatori valorosi si se poate sa obtinem victoria si calificarea.

CezarDobre44
CezarDobre44  •  28 Iulie 2026, 20:22

FILIPE suntem alaturi de tine ...stim ca ai nevoie de noi si ne vom incuraja echipa din rasputeri ...Hai UNIVERSITATEA CRAIOVA !

F.Costreie.S.B.
F.Costreie.S.B.  •  28 Iulie 2026, 20:14

Avetigrija ca la bulgari când spui da, ei dau din cap ca nu!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează