Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 aprilie 2010 00:00
Tehnicianul "extratereştrilor" rămîne optimist în privinţa calificării în finala Champions League, deşi elevii săi au pierdut clar prima manşă.
"O felicit pe Inter, a jucat foarte bine. Am pierdut multe baloane, în faţa unei echipe care nu ne-a lăsat să jucăm uşor. Trebuie să facem mai multe în meciul retur. Nu sunt îngrijorat după acel 0-0 de la Espanol şi după această înfrângere.
Am câştigat multe puncte în campionat şi am ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, ne puteam aştepta şi la o înfrângere. Nu e tocmai ideal să pierzi la o diferenţă mai mare de un gol, însă putem răsturna situaţia în retur.
A fost greu pentru Ibrahimovic, deoarece nu mai jucase de mult timp. A evoluat bine, nu este cu nimic vinovat pentru înfrângere.
Nu ştiu cât a cântărit deplasarea cu autocarul în prestaţia echipei. Mulţumesc suporterilor noştri care au venit aici şi vom face tot ce putem pentru ei, la meciul retur", a spus Guardiola.