Articol de GSP - Publicat marti, 20 octombrie 2009 00:00
MM Stoica ştie cum poate Unirea să le ia scoţienilor toate cele trei puncte diseară
Managerul general al Unirii, Mihai Stoica, a spionat-o pe Glasgow Rangers şi crede că echipa pregătită de Dan Petrescu poate produce surpriza în Scoţia.
"Ar fi o greşeală să ne ducem acolo şi să ne aruncăm peste ei. Întîlnim o echipă foarte bine organizată, scurtă, care nu lasă foarte multe spaţii şi exploatează la maximum inteligenţa jucătorilor din compartimentul median. Acesta e punctul lor forte, mijlocaşii, în special Mendes, care a jucat în Anglia, la Portsmouth", a zis MM.
Oficialul ialomiţean a identificat şi punctul slab al scoţienilor: "Au probleme în zona fundaşilor Papac şi Weir, care are 39 de ani. Sînt foarte buni la duelurile aeriene, dar pot fi surprinşi cu combinaţii rapide la firul ierbii. Din păcate, noi nu prea avem un atacant de viteză, însă căutăm soluţii". Concluzia? "Dacă vom evolua la fel ca în partida cu Stuttgart, avem şanse să ne întoarcem cu un rezultat bun".
Stoperul Bruno Fernandes, la sosirea în Scoția: “Și un egal ar fi o afacere excelentă pentru noi, dar va trebui să luptăm mult pentru el”.

"Dacă m-ar oferta Chelsea aş fi onorat şi aş accepta pe loc, fără discuţii! E valabil şi pentru orice altă echipă din Premier League, aş veni cu cea mai mare plăcere"
DAN PETRESCU pentru postul britanic Sky TV
"Ca şi italienii, românii trişează, toată ziua sînt pe jos! Am mai jucat împotriva lor şi ştiu despre ce vorbesc"
JEROME ROTHEN, mijlocaş Rangers
"Scopul scuză mijloacele. Sînt foarte multe echipe care blochează construcţia şi lasă acest aspect în sarcina adversarilor. Dacă am fi avut buget de sute de milioane, nu jucam aşa"
MIHAI STOICA, managerul general Unirea
111 trofee are Rangers: 52 de titluri de campioană, 33 de Cupe ale Scoţiei, 25 Cupe ale Ligii şi Cupa Cupelor în 1972. Urziceni are un singur trofeu
Semedo a comis-o
Dan Petrescu voia să-l titularizeze pe Antonio Semedo în această seară, dar va miza pînă la urmă pe Sorin Frunză. "Bursucul" şi-ar fi dorit să joace cu Varga pe dreapta şi cu Semedo pe stînga, ambii fotbalişti fiind recunsocuţi pentru viteza lor, dar portughezul l-a supărat pe Petrescu chiar înainte de plecarea în Scoţia. Paparazzii de la Cancan l-au surprins sîmbătă noaptea pe Semedo în clubul Fratelli din Bucureşti, unde a stat pînă la 5:00 dimineaţa alături de doi dintre foştii săi colegi de la CFR, Cadu şi Dani.