INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - BAYERN 0-1

PSG - Bayern 0-1 // Flick și fața umană a fotbalului » Cum a reușit Hansi să schimbe macazul într-un timp atât de scurt

PSG - Bayern 0-1 // Flick și fața umană a fotbalului » Cum a reușit Hansi să schimbe macazul într-un timp atât de scurt +10   FOTO
PSG - Bayern 0-1 // Flick și fața umană a fotbalului » Cum a reușit Hansi să schimbe macazul într-un timp atât de scurt

Articol de - Publicat luni, 24 august 2020 12:38 / Actualizat luni, 24 august 2020 12:41

Hansi, ca și Lattek, Beckenbauer, Hitzfeld sau Heynckes, a avut succes pentru că a ”mizat” pe o rețetă care la Bayern a dat mereu rezultate. ”Pentru el nu suntem doar niște fotbaliști. El vede și omul din spatele jucătorului", îl definește fundașul Joshua Kimmich.

În fotbalul de astăzi, la vârful său, acolo unde valorile sunt foarte apropiate, iar micile detalii fac diferența, mentalul joacă un rol extrem de important. Ba chiar decisiv, cum s-a dovedit la noua campioană a Europei.

Bayern a plecat în 2019-2020, ca și în alți ani, cu gândul la "triplă". Dar Liga nu părea chiar un "must", ținând cont că era în derulare un amplu proiect de primenire a echipei după era "Robbery". Niko Kovaci, căruia îi fusese încredințat, l-a demarat, într-adevăr, dar a făcut-o arogant, cu forcepsul. Și n-a reușit decât să-și atragă antipatia tuturor.

Iar în noiembrie trecut, când tensiunea în vestiar atinsese cote maxime, jucătorii l-au "zvârlit" fără regrete peste bord. Și l-au cerut insistent pe Hansi Flick, secundul croatului, deși, într-un alt colț al Europei, responsabilii bavarezilor se pregăteau să bată palma cu reputatul Arsene Wenger. Deznodământul se știe.

+5 FOTO

Pentru prima oară în istorie, nu șefii au avut ultimul cuvânt, ci vedetele echipei. Germanii, în primul rând, care-l știau foarte bine pe Flick de la națională, îi cunoșteau potențialul. Acesta a fost, practic, momentul de cotitură spre un hat-trick pe care munchenezii îl mai reușiseră în 2013, dar cu o echipă ajunsă deja la maturitate.

Cum a reușit Hansi să schimbe macazul într-un timp atât de scurt au dezvăluit-o chiar actorii din teren, imediat după finala de duminică, împotriva Parisului. "Ultima oară când strategia și jocul nostru au fost atât de bine definite, din toate punctele de vedere, a fost pe vremea lui Pep Guardiola", explică Thomas Muller, unul dintre jucătorii revitalizați de Flick după ce fusese aruncat la coș de Kovaci.

Jerome Boateng, alt senator de drept degradat de Kovaci și reinventat de Hansi, a vorbit, în schimb, despre o altă latură a tehnicianului: "Este un om nemaipomenit, cu care poți discuta oricând despre chestiuni private sau alte teme". Ori "un tip cu priză la oameni", cum l-a caracterizat, în câteva cuvinte, căpitanul Manuel Neuer.

Și mai profund l-a zugrăvit însă Joshua Kimmich: "Hansi a reușit să ajungă foarte repede la sufletele noastre. Are o relație bună cu toată lumea. Știe să prețuiască și să pună în valoare calitățile tuturor, să scoată ce-i mai bun din fiecare.

Sigur că avem un plan, o strategie pe care o respectăm. Dar latura umană este pur și simplu de top. Pentru el nu suntem doar niște fotbaliști. El vede și omul din spatele jucătorului".

Nu întâmplător, la Munchen, cine a mizat și pe "latura umană" a avut întotdeauna succes. Udo Lattek a lansat "rețeta" în anii '70, Franz Beckenbauer, Ottmar Hitzfeld, Jupp Heynckes și acum Flick au pus-o la rându-le în valoare. Cu același succes. Maxim.

91,67 la sutăa fost procentul victoriilor lui Bayern cu Hansi Flick pe bancă: 33 de succese, o remiză, două eșecuri

"Această combinație de competență la cel mai înalt nivel și o mare empatie pentru legăturile sensibile din vestiar îl fac pe Flick un antrenor atât de bun. El aduce o notă familială în modul de a forma, de a conduce și de a dezvolta o echipă"
Joachim Löw, selecționerul Germaniei

"Flick știe să le vorbească jucătorilor, să-i motiveze, știe cum să comunice cu vedetele. E și un tip simplu, plăcut, la locul lui, iar echipa joacă și pentru el"
Marcel Răducanu, fost jucător la Steaua și la Borussia Dortmund

PSG - Bayern 0-1 // Anul Lewandowski: primul jucător din istorie ce face tripla!

PSG - Bayern 0-1 // WunderBayern » Cea mai ofensivă echipă din ultimii 60 de ani!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (1)
bazinga
bazinga  •  24 August 2020, 13:15

E un mare antrenor si-probabil-un excelent pedagog !Asculta fotbalistii, nu isi impune cu forta ideile sale si interactioneaza excelent cu fiecare in parte! Intretine o atmosfera buna plus alte mici secrete ale lui , toate acestea au facut din el un mare antrenor !Mi-e ciuda, am tinut cu PSG , dar asta e !Respect si alles gute !Servus, Hansi!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează