Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 25 aprilie 2015 00:00
În 2003, torinezii eliminau Madridul în semifinala Ligii. Acum, Tevez anunţă: "Vreau să-l imit pe Del Piero". Replica lui Ancelotti: "Juve e o legendă, dar sîntem cei mai buni"
Juve şi Real, iarăşi rivale în semifinale, după 12 ani. Şi atunci, Madridul era campioana Europei, însă bianconerii au răsturnat pronosticurile: 1-2 şi 3-1, cu un retur fabulos, cînd Trezeguet, Del Piero şi Nedved le-au interzis albilor a doua finală consecutivă. Au supravieţuit doar Buffon şi Casillas, cei doi portari. Primul, la 37 de ani, visează încă la trofeul ce-i lipseşte. Celălalt, 33 de ani, are deja 3 cupe cu urechi mari.
Acum, ibericii au vrut să joace cu piemontezii. Şi sorţii le-au împlinit dorinţa. Numai că şi Massimiliano Allegri voia Realul.
Explică ironic pe Twitter: "Campionii en titre, un stadion enorm şi exigent, un antrenor care colecţionează trofee. Nişte monştri? Pe teren, şi ei sînt tot 11, ca şi noi!". Ancelotti, tehnicianul cu 16 trofee, 3xChampions, fost şi pe banca alb-negrilor, răspunde: "Juve e o legendă, însă noi sîntem cei mai buni". Totuşi, Carletto nuanţează: "Ca să jucăm finala, trebuie să fim Real maximum".
28 de aniau trecut de cînd Real nu a mai depășit o echipă italiană în dublă manșă: ultima a fost Napoli, în turul 1 al CCE
6 meciurifără gol primit are Buffon ( Juventus) în Ligă, la fel ca Neuer (Bayern);Casillas (Real) și Ter Stegen (Barca) au cîte 5
154 de paseare Ronaldo în treimea de teren adversă, locul 6 în Ligă; primul e Messi (283), al doilea Tevez (174)
"E minunat să joci semifinalele Ligii în faţa lui Real. Madridul e monstruos, dar nici noi nu sîntem mici. Sînt mîndru de ce am realizat în acest sezon"
Pavel Nedved, director Juventus"O semifinală echilibrată împotriva unui Juve competitiv. Sînt fericit că Morata, plecat de la noi, are un an bun la Torino. Sper totuşi să nu fie inspirat acum"
Emilio Butragueno, director Real
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor