INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DESCOPERIREA LUI LUCE

Regele Henrik I » Mhitarian, primul armean marcator din istoria Ligii, e noul pariu al lui Mircea Lucescu

Articol de - Publicat sambata, 29 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 28 septembrie 2012 19:00

Mijlocaşul de 23 de ani ce vorbeşte 5 limbi are fotbalul în sînge, însă a explodat extraordinar la Şahtior doar după ce antrenorul român l-a mutat din faţa apărării în spatele vîrfului


Într-o colonie braziliană strunită de un român la Doneţk, şi-a făcut loc între vedete un puşti armean. E golgeterul autoritar al Ucrainei, cu 12 reuşite în 9 etape, şi a scris recent istorie şi în Champions League, ajungînd primul din ţara sa ce marchează în competiţia de lux. A dat chiar o "dublă", ultima din cele 4 în actualul sezon (are şi un hat-trick!), cu care Şahtior a învins-o pe Nordsjaelland (2-0). Poreclit de fani "Regele Henrik I", Mhitarian (23 de ani) e noul diamant şlefuit de Mircea Lucescu.

Comparat cu Lampard
Explozia mijlocaşului adus în Ucraina de Metalurg, rivala din Doneţk, cu doar 350.000 de euro i se datorează lui Il Luce. După ce l-a folosit în primul sezon închizător şi l-a pus să alerge ca un ogar, tehnicianul român i-a schimbat postul. L-a avansat în spatele vîrfurilor în centrul liniei de 3 mijlocaşi ofensivi. Henrik joacă trequartista, aşa cum îi spun italienii, face presing ucigător, recuperează o cantitate industrială de mingi şi apare des la finalizare. Are tehnică bună, instinct letal în faţa porţii, combină excelent pe spaţii înguste, iar unii îl compară cu Lampard. Ştie 6 limbi, între care engleza, franceza, portugheza, reuşind să se înţeleagă perfect cu toţi colegii. Retras şi modest, Mhitarian e un antistar: conduce tot maşina pusă la dispoziţie de club şi nu frecventează cluburile de noapte.

Remarcat la Pyunik
Henrik i-a călcat pe urme tatălui, s-a lansat la Pyunik, făcînd un stagiu de 4 luni la Sao Paulo, şi a debutat la 16 ani în prima echipă. L-a impresionat pe Lucescu din 2007, în preliminariile Ligii, dar Şahtior avea alte planuri. Şi puştiul a ajuns după doi ani la Metalurg, club patronat de armeni. Ajuns rapid căpitan, a dat 17 goluri în două sezoane şi Il Luce l-a convins pe Ahmetov să-l ia. Cu o sumă însă de 17 ori mai mare! Golgeterul Armeniei în preliminariile CE 2012 este acum în Top 100 UEFA!


"Un fenomen în toate. Trage ca un nebun la pregătiri. E un băiat de aur, foarte inteligent şi ştie să se distreze şi la antrenament. Are toate calităţile să devină un jucător de top"
Carlo Nicolini, preparator fizic Şahtior

"Fac totul pentru a nu-i înşela aşteptările lui Mircea Lucescu. Mister e marele meu mentor, datorită lui am dat 14 goluri în acest sezon"
Henrik Mhitarian, mijlocaş Şahtior

Afaceri de familie
Şi tatăl Hamlet, botezat aşa pentru că bunicilor lui Mhitarian le plăcea Shakespeare, a fost golgeter pursînge. A dat 72 de goluri în ţară înainte să fugă la Valence, în Alpii din sud-estul Franţei unde la începutul secolului trecut armenii s-au strîns după genocidul turc. A murit însă din cauza unei tumori la cap, în 1996. Şoc pentru Henrik, care avea 7 ani şi cînd era întrebat ce-i place mai mult răspundea "Să merg la antrenament cu tata"! A rămas cu Marina, mama sa, acum director în federaţia de la Erevan, şi cu sora mai mare Monika, angajată la UEFA şi translatoarea preşedintelui Platini în Ucraina la Euro 2012.

14 goluri în 12 meciuri a marcat Mhitarian pentru Şahtior în acest sezon în toate competiţiile, mai mult decît a reuşit în fiecare din precedentele două stagiuni

12 milioane de euro este, conform transfermarkt.de, cota de piaţă a armeanului, cumpărat în 2010 de Mircea Lucescu de la Metalurg Doneţk cu 5,85 milioane

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (5)
raul4steaua
raul4steaua  •  29 Septembrie 2012, 14:48
Postat de fata_morgana pe 29 Septembrie 2012, 11:28

Noi știam de mult timp că Mkhitarian pe fotbalist...

care voi ? si eu stiam de el, dar na sunt curios daca sunteti o satra intreaga care postati de pe acelasi cont

fata_morgana
fata_morgana  •  29 Septembrie 2012, 11:28

Noi știam de mult timp că Mkhitarian pe fotbalist...

gentlegiant
gentlegiant  •  29 Septembrie 2012, 09:42
Postat de cldtoma pe 29 Septembrie 2012, 06:25

corect articolul, numai ca l-ati botezat pe armean MHITARIAN cand pe el il cheama de fapt MKHITARIAN! ://en.wikipedia.org/wiki/Henrikh_Mkhitaryan

N-ai dreptate. Ai folosit ca referinta o sursa in limba engleza. Asa, englezii ii zic Chekhov lui Cehov. Au ei o problema cu pronuntia h-ului. In romaneste e mai bine Mhitarian.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează