Articol de Liviu Manolache - Publicat luni, 25 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2013 21:11
Antrenorul anunţă că va risca totul pentru a cîştiga împotriva nemţilor "fiindcă e un meci special pentru noi, e ultima şansă să mai prindem primăvara europeană".
Steaua dispută mîine seară returul celui mai frustrant meci pe care l-a jucat în actuala grupă de Champions League, cel în care a pierdut 0-3 la Gelsenkirchen în urmă cu două luni şi jumătate.
Situaţia faţă de atunci e schimbată radical în clasament, lucru care îl determină pe Laurenţiu Reghecampf să facă un anunţ extrem pentru suporteri, dar şi pentru jucătorii săi.
"Şi dacă jucăm cu Schalke, ce? Îi batem"
"Vom juca pentru a cîştiga. Ne interesează doar victoria pentru că e un meci mai special pentru noi, e ultima şansă să ne mai agăţăm de o calificare în primăvară. Şi ce dacă jucăm cu Schalke? Ce să fac acum, să vin şi să spun că nu putem s-o batem? N-am cum să zic aşa ceva pentru că eu chiar cred că putem să cîştigăm. Ne-am calificat în grupa de Liga Campionilor, deci e momentul să ne ridicăm la nivelul acestei competiţii", a declarat Reghe.
Neagu, Cipciu şi Piovaccari titulari
Tocmai pentru că pregăteşte o tactică ofensivă, sînt anunţate 3 schimbări în primul "11" faţă de meciul de sîmbătă, de la Tg. Jiu. Neagu va juca probabil în locul lui Prepeliţă, ieşit accidentat, şi Piovaccari va reveni în atac, în locul apaticului Kapetanos. În plus, Reghe se gîndeşte tot mai serios să-l titularizeze pe Chipciu ca al doilea atacant, mai ales că împotriva lui Pandurii a jucat excelent.
7 meciuri consecutive în Liga Campionilor are Steaua în ultimele aproape 4 luni fără să cîştige vreunul: 1-1 cu Tbilisi, 1-1 şi 2-2 cu Legia, 0-3 cu Schalke, 0-4 cu Chelsea şi de două ori 1-1 cu Basel
"Trebuie să facem presiune pe Schalke, să avem atitudine, să nu le dăm şansa să joace pe contraatac. Dacă vom juca 90 de minute cum am jucat primele 60 de la minute de la Gelsenkirchen, avem şanse mari să cîştigăm" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
Echipa probabilă
Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, I. Neagu - Ad. Popa, Chipciu, Cr. Tănase - Piovaccari
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Un olandez cu Schalke
UEFA a anunţat ieri brigada de arbitri care vor oficia la meciul de mîine, de pe Arena Naţională, dintre Steaua şi Schalke. La centru va fi Bas Nijhuis, ajutat la cele două tuşe de Rob van de Ven şi Charles Schaap, toţi din Olanda. Nijhuis are 37 de ani, arbitru FIFA din 2007, şi a mai arbitrat anul trecut o echipă românească, FC Vaslui, în meciul cu Inter, 0-2, în Europa League.
Se tem de Steaua
Jucătorii lui Schalke se aşteaptă la un meci greu contra roş-albaştrilor. "Ne aşteaptă un joc complicat cu o echipă agresivă. Pentru români este ultima şansă de a mai spera la ceva în această grupă şi sîntem avertizaţi în acest sens", a spus portarul Hildebrand. Fundaşul Benedikt Howedes a precizat: "Vrem să jucăm cît se poate de bine şi să învingem la Bucureşti".
Ninge la ora meciului
Partida contra nemţilor se va disputa în condiţii meteo dificile, după ce meteorologii au anunţat că la Bucureşti va ninge abundent. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că începînd de luni seara şi pînă joi la prînz vor cădea precipitaţii, iar stratul de zăpadă se aşteaptă să atingă 40-60 de centimetri.
Piovaccari peste Kapetanos
După ce a revenit la antrenamente în urmă cu patru zile, Federico Piovaccari are şanse mari să fie titular în meciul de marţi. Acesta este chiar favorit să înscrie contra nemţilor, avînd cota 4,00 la casele de pariuri. Italianul este urmat de Pantelis Kapetanos, cota 4,50 şi Gabi Iancu, cota 6,00 pentru a înscrie.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro