INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DORTMUND - REAL 4-1

VIDEO Rock&roll! » Germania visează la finală. După Bayern, Borussia a dansat fotbal într-un ritm nebun, 4-1 cu Real!

Lewandowski (galben-negru) e un F22 Raptor în zbor pe lîngă Pepe: 1-0! // Foto: Reuters
Lewandowski (galben-negru) e un F22 Raptor în zbor pe lîngă Pepe: 1-0! // Foto: Reuters

Articol de , - Publicat joi, 25 aprilie 2013 00:00 / Actualizat joi, 25 aprilie 2013 01:50

Germania e noua putere a fotbalului european. Spania a apus. În repriza a doua, la 1-1, BVB a marcat de trei ori în 18 minute. Şi are prima şansă la returul din 30 aprilie.

Dortmund, Westfalenstadion. Celebra Sudtribune vibrează. "Zidul galben" al fanilor Borussiei scandează zgomotos în timp ce flutură uriaşele steaguri galben-negre: BVB, BVB, BVB reverberează în întreaga arenă. Ultraşii nemţi nu-l asediază pe Gotze, aşa cum s-a crezut. Tricoul i-a fost ars marţi, cînd s-a anunţat "trădarea", transferul său la Bayern. Doar cîteva mici bannere, "Afară!", în rest, aplauze, cîntece, aceeaşi atmosferă fierbinte, tipică BVB.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Revărsarea de energie
Start. Borussia parcă o are pe Levante în faţă. Nu-i pasă de rival, e imaginea antrenorului său, Klopp, are un joc viu, exuberant, excentric. E dans, nu fotbal. O revărsare de energie. Şi are un curaj fantastic. "Vreţi spectacol?", parcă îi întreabă pe şturlubaticii din Gelbe Wand. "Jaaa!". "OK, iată-l!". Atunci începe sarabanda.

Reus driblează de parcă e schior, dar Diego Lopez respinge. N-a fos gol, însă atacurile continuă, Schmelzer centrează cu efect interior, spre poartă, Pepe nu s-a trezit, iar Lewandowski se aruncă pe tobogan spre minge. Tooooor!, urlă 65.000 de germani. 1-0, minutul 8. Mourinho a amuţit. Parcă zice: "Ce naiba e asta? Iarăşi pierdem la Dortmund?". În grupe, fusese 2-1. Cît va fi acum?

Nu există STOP
BVB nu se opreşte, nu ştie ce înseamnă STOP, acelaşi Reus poate scăpa singur spre poartă. Cade în careu, nu se dă nimic, acţiunea continuă în partea cealaltă, Hummels vrea să paseze propriului goalkeeper, greşeşte uluitor, pasîndu-i lui Higuain, blitz, CR7, 1-1. Uhhh, se aude pe Westfalen, care îşi revine rapid. La fel ca tribunele, Borussia reia showul pe gazon.

Pauza trece într-o clipă. Şi Klopp parcă le-a dat ovăz fermecat mustangilor săi nărăvaşi, care aud sunetul biciului de pe margine şi o iau la fugă, o fugă nebună, cu tot cu minge, în timp ce madrilenii sînt sedaţi.

Lewa, frumosul nebun: 4!
Reus taie defensiva blanco, pasa îl găseşte pe Lewandowski, din nou el, nu e ofsaid, alt gooool. 2-1 (50). Atît? Cum doar atît! Mai trec cinci minute şi inepuizabilul Lewandowski, polonezul care înscrie din orice poziţie, e rege în 16 metri, face o piruetă ce-l ameţeşte complet pe Pepe... Lopez se roagă să tragă în el, dar mingea plesneşte plasa sub transversală. 3-1! Atît? Mourinho tremură pe margine, însă Dortmund nu are în minte decît acel 4-0 al lui Bayern cu Barcelona, aşa că vrea gol după gol. Ce dacă e Real în faţă?

Barca a fost umilită, de ce nu şi Madridul? Iar ca răspuns, Reus e împins la 11 metri de Xabi Alonso. Prilej pentru Lewa să-şi exerseze ristul plin, balonul se duce direct spre plasă exact de unde plecase în plonjon Diego Lopez: 4-1 (68).

Germania pluteşte pe norul finalei de la Wembley. Pe 25 mai, templul fotbalului se va deschide pentru ei. Sau nu? Mai are ceva de zis Realul?

12 goluri are Cr. Ronaldo, două mai mult decît Lewandowski (Dortmund), 4 peste Messi (Barcelona) şi Burak Yilmaz (Galatasaray)

DORTMUND - REAL    4-1
(Lewandowski 8, 50, 55, 68 penalty  - Cr. Ronaldo 43)

DORTMUND: Weidenfeller - Piszczek (83 Grosskreutz), Subotici, Hummels, Schmelzer - S. Bender, Gundogan (90+2 Schieber) - Blaszczykowski (82 Kehl), Gotze, Reus - Lewandowski. Antr. J. Klopp

REAL: Diego Lopez - Ramos, Pepe, Varane, Coentrao - Khedira, Xabi Alonso (80 Kaka) - Ozil, Modrici (68 Di Maria), Cr. Ronaldo - Higuain (68 Benzema). Antr. J. Mourinho

A arbitrat Bjorn Kuipers (Olanda)
Returul e programat pe 30 aprilie.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

N-a fost penalty
Fază controversată în minutul 42. Reus a pătruns în careul Realului, talonat de Varane. Cei doi s-au împins reciproc cu mîinile, a existat contact inclusiv la nivelul picioarelor, iar neamţul a căzut solicitînd penalty. "Centralul" Kuipers n-a acordat însă lovitura de pedeapsă. Corect.

Şi Lewa spre Bayern
Omul serii la Dortmund, cu un poker, Robert Lewandowski va părăsi şi el Borussia pentru Bayern. Enrique Reyes, impresarul spaniol al antrenorului munchenez Heynckes, a dezvăluit într-un interviu acordat postului "Cadena Cope": "Bayern are semnătura lui Lewandowski. Îi va avea şi pe el, şi pe Gotze".

Direct la meci
A mirat faptul că Mourinho l-a înlocuit pe Di Maria cu Modrici în primul unsprezece. Cotidianul As susţine însă că argentinianul nici nu putea emite pretenţii la titularizare fiindcă a lipsit în ultimele zile de la echipă. Soţia i-a dăruit luni o fiică, Mia, şi antrenorul l-a învoit. Di Maria a venit ieri direct la Dortmund.

 

VREI SĂ MERGI LA BARCELONA - BAYERN? VEZI AICI CUM!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (124)
afc13
afc13  •  25 Aprilie 2013, 22:59
Postat de kily pe 25 Aprilie 2013, 13:18

ce s'a intamplat era previzibil. pantzerele erau in mare forma! iar spaniolii, de'a dreptul jenanti... pacat ca nu s'au calificat manutd si psg, eliminate fraudulos. acestea ar fi fost adversare la nivel apropiat pentru nemti. dezastrul total vine saptamana viitoare, cand germanii vor castiga si in spania. un lucru este limpede: este sfarsitul de capitol pentru o generatie spaniola unica, de exceptie, ce a dominat fotbalul mondial 7-8 ani

Esti paralel cu fotbalul, dar probabil nici nu stii ce inseamna a fi paralel cu ceva... Oare de ce ma mir?

wwerko80
wwerko80  •  25 Aprilie 2013, 20:57
Postat de thumbzilla.. pe 25 Aprilie 2013, 12:08

falcao are 28 de ani.ibrahimovici 32 de ani :| nemtii nu prea cumpara jucatori peste 25 de ani,mai ales daca nu au comfirmat in bundesliga.eu cred ca bayern a facut alegerea corecta atunci cand ia transferat pe gotze si lewandowski.asta daca se confirma si transferul lui lewandowski la FCBM,deocamdata nu e nimic oficial.

Si cand a venit la PSG avea 31 de ani si a inscris 32 de goluri si 9 asisturi in total pt PSG. Care e faza? :)

whitecollar
whitecollar  •  25 Aprilie 2013, 20:22

ce mai e de zis? deutschland uber alles :) totusi, cred ca lui mou i s-a urcat la cap. in loc sa joace italieneste, asa cum stie el cel mai bine si sa tina cu dintii un rezultat, a jucat cu 3 jucatori de creatie si cu higuain mort. ramos pe dreapta? pai si christina herrera, hal mic si prapadit, de aici de pe blog, centreaza mai bine decat el. finala nemteasca in anglia? yes, please! operation sea-lion, cu fotbal. in alta ordine de idei, le-a venit inima inapoi lu' botezatu', jum'ate si niculescu dupa dramatica eliminare a barcelonei cu o zi inainte... uff!

Vezi toate comentariile (124)
Comentează