INTERNATIONAL  »  STEAUA - AJAX  »  STEAUA - AJAX, JOI, ORA 22:05, ÎN DIRECT PE DIGISPORT1, DOLCESPORT1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Vine "puşcăriaşul" lui Jose Mourinho! » Tagliavento a fost delegat la meciul Stelei cu Ajax

Tagliavento arbitrează în Serie A din mai 2004 +2   FOTO
Tagliavento arbitrează în Serie A din mai 2004

Articol de - Publicat miercuri, 20 februarie 2013 00:00 / Actualizat marti, 19 februarie 2013 21:22

Joi seară, la returul cu Ajax, la centru va fi italianul Tagliavento, unul dintre "favoriţii" lui Mourinho.

Elevii lui Reghecampf pot avea probleme la revanşa cu olandezii de pe Naţional Arena! Motivul? UEFA l-a delegat la acest joc pe Paolo Tagliavento (40 de ani), unul dintre cei mai severi arbitri italieni. În cele cinci meciuri europene pe care le-a condus în acest an, el a acordat nu mai puţin de 18 cartonaşe galbene şi 3 roşii! Pe lîngă faptul că e sever, Tagliavento e recunoscut drept un "central" contestat mai ales în ţara natală.

L-a trimis la puşcărie!
El e arbitrul care l-a scos din minţi, în urmă cu trei ani, pe Jose Mourinho, cînd portughezul era pe banca lui Inter Milano. La un meci cu Sampdoria, terminat pînă la urmă 0-0, Tagliavento a avut o prestaţie dubioasă. I-a eliminat destul de uşor pe Walter Samuel şi pe Ivan Cordoba, motiv pentru care Mourinho a făcut un scandal monstru pe margine şi i-a arătat "centralului" mîinile încrucişate, imitînd cătuşele (foto). Pentru acest gest, lusitanul a fost suspendat 3 partide şi amendat cu 35.000 de euro.

Tagliavento e arbitru FIFA din 2007 şi a condus în toamnă partida Galatasaray - CFR Cluj 1-1, din grupele Ligii Campionilor, atunci cînd l-a eliminat pe Aguirregaray după două cartonaşe galbene încasate în interval de trei minute. Italianul a mai fost la centru la întîlnirea Poli Timişoara - Ajax 1-2, din decembrie 2009, cînd i-a trimis mai devreme la cabine pe Pantilimon şi pe Bonfim!

A făcut praf Juve - Inter
Tagliavento are pe conştiinţă şi ultimul Derby d'Italia, Juventus - Inter 1-3, din noiembrie anul trecut. Atunci a validat golul gazdelor marcat dintr-un ofsaid de un metru în secunda 20, apoi l-a iertat de eliminare pe Lichtsteiner, care l-a rupt pe Palacio deşi era deja avertizat!

La final, patronul milanezilor, Massimo Moratti, l-a pus la zid pe "central" şi pe colegii acestuia: "Nu vezi tu un ofsaid de un metru şi semnalezi apoi unul milimetric, la Palacio, care marcase?! Şi mai grav mi se pare că lui Lichtsteiner i s-a permis să joace mai departe după acel fault criminal din minutul 34!".

8 cartonaşe roşii au încasat steliştii în 29 de meciuri disputate în Europa în ultimele 3 sezoane, fiind indisciplinaţii continentului

3,00 e cota la casele de pariuri pentru o eliminare în meciul Steaua - Ajax

15 este numărul cartonaşelor roşii pe care Tagliavento le-a arătat în ultimele 30 de meciuri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (1)
ulise3223
ulise3223  •  20 Februarie 2013, 08:11

Pe CFR i-a facut praf in meciul cu Galata. Acolo s-a ratat primavara UCL.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează