Articol de Cătălin Popescu - Publicat miercuri, 06 martie 2013 00:00 / Actualizat marti, 05 martie 2013 21:14
Partida de joi va fi arbitrată de un conaţional al bogătaşului ce deţine clubul londonez.
UEFA a anunţat ieri că partida Steaua - Chelsea, din prima manşă a "optimilor" de finală ale Europa League, de la Bucureşti, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Rusia, formată din "centralul" Serghei Karasev şi asistenţii Anton Averianov şi Nikolai Golubev.
O decizie ciudată, avînd în vedere că patronul lui Chelsea, Roman Abramovici, e cetăţean rus, deţine şi o locuinţă la Moscova şi, pînă în 2008, a fost implicat şi în politică, fiind guvernator al provinciei Chukotka.
Pentru Karasev va fi a treia oară în acest sezon cînd va veni în România. El a mai condus la centru două echipe româneşti, Vaslui cu Fenerbahce (1-4), în preliminarile Champions League, cînd le-a oferit moldovenilor un penalty la scorul de 1-1, ratat de N'Doye, şi CFR - Braga (3-1), în grupele aceleiaşi competiţii. În plus, rusul a arbitrat în urmă cu aproape trei ani şi echipa naţională, cînd "tricolorii" s-au impus în Luxemburg cu 2-0.
14,6 miliarde de euro e averea lui Abramovici, acesta fiind pe locul 50 în topul celor mai bogaţi oameni ai planetei
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”