INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPANIA

Un ex-stelist a lăsat fotbalul românesc pentru orașul în care s-a născut Santiago Bernabeu: "Condițiile sunt incredibile"

Alex Lazăr în mijloc
Alex Lazăr în mijloc

Articol de - Publicat luni, 04 iulie 2016 17:24

Alexandru Lazăr (25 de ani), fostul mijlocaș al Stelei, al Viitorului și al lui ACS Poli Timișoara, a lăsat fotbalul românesc pentru un transfer în Spania, în liga a treia la Ontinyent CF.

Ontinyent CF e o echipă înființată în 1947, iar pentru sezonul care stă să înceapă are obiectiv promovarea în Liga Adelante. Ultimul sezon l-a încheiat pe locul 2, la 11 puncte de liderul Saguntino.

Totodată, în regiunea Ontinyent din Spania s-a născut și Santiago Bernabeu, cel care a scris istorie pentru Real Madrid și după al cărui nume a fost botezat stadionul lui Real.

"Da, am semnat pe un an cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon dacă echipa va promova. Acesta e și obiectivul nostru, trebuie să promovăm. Condițiile sunt incredibil de bune. Pe lângă dorința pe care o am de a promova cu Ontinyent, vreau să-mi revin și după accidentările care mi-au cauzat atâtea probleme în ultima vreme. Știu că aici s-a născut și Santiago Bernabeu", a declarat Alexandru Lazăr pentru GSP.ro.

Site-ul oficial al celor de la Ontinyent CF exultă după transferul românului: "Lazăr e cunoscut pentru măiestria pe care o are cu mingea la picior, pentru capacitatea pe care o are în pasele decisive și pentru pericolul pe care în creează în atac".

Lazăr a jucat ultima dată pentru ACS Berceni în liga secundă, unde a reușit să marcheze un gol în 12 meciuri. De-a lungul carierei a mai trecut pe la ACS Poli Timișoara, Viitorul și Steaua.

ACCIDENTAT UN AN DE ZILE

Fotbalistul a avut un ghinion incredibil la ACS Poli, unde a suferit două accidentări care l-au ținut pe tușă aproape un an. Prima dată s-a accidentat în toamna anului 2014 la ligamentele genunchiului drept, dar în primăvară a revenit după operație și părea să reintre ușor, ușor în programul echipei a doua care joacă în liga a cincea.

Acolo s-a accidentat din nou în luna mai a anului trecut, după ce a căzut rău pe același genunchi la care era operat și a fost nevoit să stea din nou pe bară aproximativ 7 luni.

SINGURUL CARE L-A FĂCUT PE BĂNEL

În 2010, când juca la Steaua II, Victor Piţurcă l-a luat pe Alexandru Lazăr în cantonamentul primei echipe, iar tînărul fotbalist a fost singurul jucător de la acea vreme care l-a bătut la testele fizice pe "maratonistul" Bănel Nicoliţă!

PSG ŞI LEVANTE ÎN CV

În perioada junioratului, fotbalistul a acumulat experienţă şi din străinătate. Din păcate, situaţia n-a fost atît de fericită. Părinţii săi au divorţat şi el s-a dus alături de tată, care trăia în Franţa. Acolo a jucat la Es Parisienne, după care cei de la PSG au pus ochii pe el şi l-au luat pentru următorii 4 ani. La 12 ani a ajuns în Spania, la Levante, fiind ajutat de bunica sa, iar la 15 ani a semnat cu Steaua.

CV Alexandru Lazăr
20 februarie 1991
mijlocaş central
A mai jucat la Steaua II, Viitorul și ACS Poli Timișoara
5 partide a evoluat ACS Poli
3 selecţii în naţionala sub 19 ani a României

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (7)
andy56
andy56  •  04 Iulie 2016, 22:30

....si inca un talent nenorocit de fcsb....malaxorul de juniori, adevaratul cancer al fotbalului romanesc.....

898756456920785
Dor Elf  •  04 Iulie 2016, 21:17

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

manty_one
manty_one  •  04 Iulie 2016, 18:42
Postat de nebraska pe 04 Iulie 2016, 18:25

fcsb nea caisa!

FC Steaua,***!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează