Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 04 februarie 2008 00:00
Mutu i-a ameţit pe Nesta şi Oddo, dar n-a înscris. Mingea a izbit stîlpul. În schimb, Pato a lovit decisiv
Mutu, Mutu, Mutu! La Fiorentina, doar decarul nostru joacă. El centrează, el dă cu capul. Aseară însă, deşi s-a luptat singur cu "diavolii", n-a mai punctat. Şi, cînd nu înscrie Mutu, Viola nu e întotdeauna fericită. Ca după acest 0-1 acasă în faţa lui Milan. Iar Adi rămîne cu 13 reuşite în Serie A. Trezeguet are 15, Ibrahimovici 14.
După ce Pasqual a tras cu sete în bara propriei porţi, speriat de lobul sublim al lui Gilardino, Mutu şi-a intrat în rol. L-a împins pe Oddo, cap, direct în braţele lui Kalac. Apoi, exact în minutul 15, dublă ocazie. Nesta e lîngă el, dar nu-l poate împiedica să lovească mingea cu capul, bară. Recentrare, balonul revine la Mutu, iarăşi cap, Kalac plonjează şi reţine.
La reluare, Mutu i-a arătat lui Nesta cît e de periculos. Italianul s-a agăţat de el ca să nu-l piardă. Fault, fază fixă, şut Mutu, deviere Nesta, cu umărul. Şi a mai avut "tricolorul" un moment bun. Voleu cu stîngul din unghi. Kalac a respins în corner.
Cînd toţi credeau în egal, Kaka i-a centrat lui Pato, puştiul brazilian s-a distrat cu fundaşii gazdelor şi a marcat. Pentru 0-1. Definitiv.
FIORENTINA - MILAN 0-1 (Pato 77)
FIORENTINA: Frey - Ujfalusi, Kroldrup, Gamberini, Pasqual - Jorgensen (81 Gobbi), Kuzmanovici, Montolivo (77 Vieri), Santana - Pazzini, Mutu. Antr. C. Prandelli
MILAN: Kalac - Oddo, Nesta, Kaladze, Maldini - Brocchi (72 Emerson), Pirlo, Ambrosini - Seedorf (65 Pato), Kaka (81 Favalli) - Gilardino. Antr. C. Ancelotti
A arbitrat Mario Saccani