INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTER

Calciomercato: "Chivu a jucat cu adevărat bine"

Articol de GSP - Publicat joi, 07 ianuarie 2010 00:00

Site-ul calciomercato.it a scris că fundaşul Cristian Chivu a jucat cu adevărat bine în partida pe care echipa sa, Internazionale Milano, a câştigat-o, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Chievo Verona, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.

Sursa citată i-a acordat nota 6,5 internaţionalului român, la fel ca şi cotidianul blitzquotidiano.com. "Chivu a jucat cu adevărat bine, dar apoi s-a accidentat. Cu toţii îi dorim însănătoşire grabnică", a scris calciomercato.it.

"Excepţională prestaţia jucătorului român, care a fost apropae şi de gol după ce a driblat toată apărarea adversă", a notat blitzquotidiano.it.

Site-ul tuttomercatoweb.com i-a acordat nota 6 lui Chivu. "A început meciul cu un cartonaş galben, dar apoi a devenit irezistibil. A fost protagonistul unui slalom irezistibil spre poarta adversă care ar fi meritat o soartă mai bună. În debutul reprizei secunde s-a accidentat după un contact cu Pellissier", a scris tuttomercatoweb.com.

Agenţia Datasport l-a notat cu 5,5 pe fundaşul român: "Nu a strălucit şi a părăsit terenul după ce a primit o lovitură la cap".

Cristian Chivu a început ca titular partida Chievo Verona - Internazionale Milano, scor 0-1, a primit un cartonaş galben în debutul meciului, s-a accidentat în minutul 48 la un duel cu Sergio Pellissier şi a fost schimbat cu Marco Materazzi. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi transportat cu ambulanţa la spital unde a fost operat.

Sursa: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Mărturia unui dependent de jocuri de noroc, care și-a demolat viața în 3 luni: „Aveam 200 de lei, i-am băgat în păcănele. În 24h, aveam 100.000 de euro” » Ce a urmat e șocant

Basarab Panduru a plecat din studio în mijlocul emisiunii » Incredibil ce a urmat

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează