INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTER

Cristi Chivu, după Inter - Cagliari: „Reacția venită după pauză? Orgoliu!”

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter/ foto Getty Images
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter/ foto Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 18 aprilie 2026 07:05 / Actualizat sambata, 18 aprilie 2026 09:15

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a vorbit despre victoria cu Cagliari, scor 3-0, care îi duce pe nerazzurri mai aproape de titlu în Serie A.

Chivu i-a lăudat pe suporterii lui Inter, care au scandat „campionii” la finalul partidei cu Cagliari. Echipa românului e lider detașat în Serie A, cu 12 puncte peste Napoli, care are un meci în minus. Va juca azi, cu Lazio (ora 19:00). Apoi, mai sunt de disputat 5 runde.

Cristi Chivu: „Stadionul a devenit un vulcan”

„Scandările fanilor despre titlu? Este un schimb de energie, așa a fost mereu. În ultimele două meciuri, când s-a înțeles importanța parcursului din acest sezon, San Siro a devenit un vulcan. Suntem bucuroși că reușim să avem prestații bune care îi fac fericiți.

Cel mai important este că această echipă are mari campioni și încă poate progresa, mai ales din punct de vedere mental.

Într-un sezon atât de competitiv ca acesta, succesul nu este niciodată garantat, dar având de-a face cu mari campioni, sunt mai mult decât fericit să văd oameni care își asumă responsabilitatea și încearcă să dea totul”, a declarat Chivu, citat de fcinter1908.it.

Chivu: „Reacția de după pauza competițională a venit din orgoliu”

Chivu a fost întrebat despre forma echipei lui după pauza pentru meciurile naționalelor din martie. După ce au revenit din țările lor, jucătorii lui Inter au obținut 3 victorii consecutive în Serie A: 5-2 cu Roma, 4-3 cu Como și 3-0 împotriva lui Cagliari.

Reacția de după pauza competițională a venit din orgoliu, din simțul datoriei. Au apărut câteva critici pentru două rezultate de egalitate, dar nici nu jucaserăm rău (n.r. - înainte de pauză, cu Atalanta și Fiorentina).

Eram conștienți că se apropia perioada meciurilor echipelor naționale, iar asta îți consumă multă energie, pentru că jucătorii s-au gândit mult timp la visul lor, care era Campionatul Mondial. Odată încheiat acel capitol, s-au reconectat imediat la realitatea acestei competiții.

- Cristi Chivu, antrenor Inter

Chivu, laude pentru 3 jucători de la Inter

„Ca întotdeauna, au încercat să fie cea mai bună versiune a lor, ridicând nivelul prestațiilor individuale, și mă refer aici la Barella, Thuram, Lautaro. Toți și-au asumat responsabilitatea, toți au arătat disponibilitate pentru a încheia campionatul într-o manieră pozitivă”, a mai declarat Chivu, care apoi a fost întrebat despre oferta de prelungire.

„Am simțit mereu încrederea clubului. Ne-am descoperit reciproc, iar eu am încercat mereu să dau tot ce am mai bun pentru un club care m-a primit în 2007. Mă gândesc puțin la viitor, pentru că mă concentrez pe meciuri, pe băieții mei; va veni și timpul să mă gândesc la ce va urma.

Sunt foarte concentrat să închei un sezon important. Calificarea matematică în Champions League? Suntem mulțumiți, era unul dintre obiectivele noastre. Știm cu toții cât de important este să participi la această competiție”, a încheiat Chivu.

Citește și:
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
Campionate
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Noutati auto
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează