Articol de Răzvan Luţac - Publicat duminica, 31 octombrie 2010 00:00
Formaţia antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a obţinut o victorie extrem de importantă în deplasarea de la Dnipropetrovsk, scor 0-1.
Unicul gol al întîlnirii a fost marcat de brazilianul Adriano, în prima repriză. La oaspeţi, care au terminat partida în zece, după eliminarea croatului Srna, românul Răzvan Raţ a fost integralist.
La conferinţa de presă de după partidă, Mircea Lucescu a declarat următoarele: "A fost un meci greu, ştiam de dinainte că va fi unul din meciurile-cheie ale campionatului. Publicul a pus o presiune uriaşă atît pe jucătorii noştri, cît şi pe arbitri, venirea lui Juande Ramos creînd un mare entuziasm la Dnipropetrovsk. Vreau să felicit jucătorii ambelor echipe în urma jocului prestat".