INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UCRAINA

Lucescu nu se gîndeşte la prelungirea contractului cu Şahtior

Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2010 00:00

Mircea Lucescu nu ia în calcul ca în viitorul apropiat să discute despre prelungirea contractului cu Şahtior, scadent în iunie 2011.

 

"În ultima vreme am avut multe convorbiri cu patronul Rinat Ahmetov, dar subiectul înnnoirii acordului nu a fost niciodată atins", a zis tehnicianul român. Pe banca "minerilor, cu care tocmai a cucerit un nou titlu, din mai 2004, "Luce" a precizat: "Acum chiar nu pot spune nimic despre viitorul meu. Urmează un sezon foarte dificil, în care principalul criteriu de evaluare a muncii mele va fi parcursul din Liga Campionilor. Atunci vom vedea ce va fi cu prelungirea. Acum nu este nevoie să ne gîndim la aşa ceva".

 

Pentru el, marile dureri ale stagiunii abia terminate au fost "problemele cu inima şi eliminarea din preliminariile Champions League în faţa Timişoarei"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează