INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STRANIERI

Lucescu, Raţ şi Ghioane continuă duelul. VEZI TOATE EVOLUŢIILE STRANIERILOR DIN ETAPA INTERMEDIARĂ

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2010 00:00

UCRAINA (Premier League)

Dinamo Kiev şi Şahtior continuă pînă la final lupta pentru titlul de campioană a Ucrainei.  Dacă în etapa trecută, echipa lui Lucescu şi a lui Raţ a călcat strîmb chiar pe propriul teren, remizînd 0-0 în faţa lui Dnepr, de data aceasta, ambele formaţii s-au impus în meciurile din deplasare.

La mijlocul clasamentului, Metalurg Doneţk (locul 7) şi Arsenal Kiev (locul 8) au suferit înfrîngeri usturătoare, din postura de gazde, încasînd în total, 9 goluri, de la Vorskla (locul 11) şi Tavrya (locul 6).

- Răzvan RAŢ
- Mircea LUCESCU (antrenor)

Karpaty - ŞAHTIOR 0-2 // Raţ a intrat pe teren în minutul 39, cînd l-a înlocuit pe accidentatul Srna. În minutul 74, fundaşul a fost eliminat după ce a pornit o dispută cu Batista, care a fost trimis de asemenea, la cabine, de arbitrul întîlnirii

- Tiberiu GHIOANE (Obolon - DINAMO KIEV 0-4 // Mijlocaşul a fost titular, părăsind terenul după 64 de minute, fiind înlocuit cu Khacheridi)

- Ionuţ MAZILU
- Florin ŞOAVĂ

(ARSENAL KIEV – Tavriya 1-6 // Mazilu şi Şoavă au fost integralişti în dezastrul provocat de Tavriya, pe terenul gazdelor. Chiar dacă au bifat toate minutele, cei 2 români nu au putut împiedica asediul la poarta lui Reva, care a primit nu mai puţin de 6 goluri)

- Ciprian TĂNASĂ (METALURG DONEŢK – Vorskla  1-3 // Românul a jucat doar o jumătate de oră, înlocuindu-l pe atacantul Kingsley)

Clasament Premier League (Etapa 25): 1.Dinamo (62 pcte), 2.Şahtior (62)...7.Metalurg Doneţk (35), 8.Arsenal (30)

ELVEŢIA (Superliga)

- Cristi IANU (LUZERN – Sion 1-1 // Fără să repete performanţa din ultimele 3 meciuri, cînd a reuşit să marcheze de 5 ori, Ianu a fost integralist, iar echipa sa a scos doar un punct cu Sion. Atacantul a participat decisiv la faza din care Yakin a reuşit să înscrie singurul gol al gazdelor.  După 30 de etape, Luzern este pe a patra poziţie a clasamentului din Elveţia, cu 8 puncte mai puţin decît Grasshopper, situată pe ultimul loc ce permite accesul în Europa League)

CROAŢIA (HNL)

- Florin CERNAT (HAJDUK - Istria 1-0 // Mijlocaşul român a început meciul cu Istria ca titular şi a ratat 2 ocazii importante de a marca, în minutele 36 şi 47. Cu jumătate de oră înainte de final, a fost înlocuit cu Anas. În urma victoriei de acasă, Hajduk urcă pe locul 3)

ITALIA (Serie B)

- Cristian MELINTE (Torino - PIACENZA 1-1 // Integralist, Melinte a primit un cartonaş galben în minutul 71)

- Bogdan PĂTRAŞCU (PADOVA - Lecce 1-1 // Mijlocaşul român a jucat 90 de minute, fiind înlocuit înainte de final, de Jidayi)

- Adrian PIŢ (Ascoli - TRIESTINA 1-0 // Piţ a intrat pe teren în minutul 60, înlocuindu-l pe Sedivec)

OLANDA (Eredivisie)

- Mihai NEŞU (UTRECHT – Groningen 1-1 // Cu Neşu integralist, Utrecht a remizat cu Groningen, pe teren propriu 1-1, ratînd şansa de a se depărta de contracandidata pentru un loc de Europa League. Utrecht rămîne pe locul 7, cu 49 de puncte, în timp ce Groningen se află în spatele echipei românului, cu 3 puncte mai puţin)

BELGIA (Pro League)

- Gheorghe GROZAV (Germinal - STANDARD LIEGE 2-2 // După ce a jucat în primele 3 meciuri, Grozav nu a mai fost folosit în această partidă, de la Germinal)

BULGARIA (A Grupa)

- Daniel PANCU
- Florentin PETRE

(ŢSKA – Botev 3-0 // Echipa celor 2 români a cîştigat cu 3-0 meciul împotriva celor de la Botev, echipă care a fost exclusă din campionatul Bulgariei pentru că nu a mai întrunit condiţiile necesare continuării în prima ligă)

OLANDA (Eredivisie)

- George OGĂRARU (Willem II - AJAX 0-2 // Chiar dacă Ogăraru nu a fost inclus nici pe lista rezervelor pentru acest meci, Ajax a bifat cea de-a 12-a victorie consecutivă în campionat, apropiindu-se la doar 1 punct de liderul Twente. Ajax este neînvinsă în Eredivisie, din data de 6 decembrie 2009, atunci cînd a pierdut la Utrecht, cu scorul de 2-0)

SERBIA (Cupă)

- Alin STOICA (Partizan - VOJVODINA 1-3 // Stoica nu a jucat pentru Vojvodina, care s-a calificat în finala Cupei Serbiei, după ce a învins pe Partizan Belgrad, cu scorul de 3-1)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (1)
 •  16 Aprilie 2010, 17:28

Adevarati stranieri, "straini de fotbal" :)) In afara de cei 3 tineri din Serie B care sper sa reuseasca, restul sunt depasiti moral :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează