INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Mai stă o lună?! » Chivu are de tras cu degetul luxat de la piciorul drept

La aproape 32 de ani, Chivu și-a prelungit acordul cu Inter pînă în 2015, dar și lanțul accidentărilor
La aproape 32 de ani, Chivu și-a prelungit acordul cu Inter pînă în 2015, dar și lanțul accidentărilor

Articol de - Publicat sambata, 15 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 14 septembrie 2012 21:24

Accidentat pe 2 august, în preliminariile Europa League, fundaşul lui Inter trebuie să revină peste 8 zile, dar italienii se tem că nu se poate reface complet pînă la mijlocul lunii octombrie.

Al şaselea sezon la Inter a început prost pentru Chivu. Pe hîrtie ar trebui să joace titular, însă Cristi e chinuit serios de accidentarea suferită pe 2 august. Fundaşul român ar putea să-şi amîne debutul în noua ediţie de Serie A încă o lună! Deşi Gazzetta dello Sport anunţa că fostul căpitan al "tricolorilor" va reveni peste o săptămînă, cu Siena, situaţia pare destul de complicată şi Chivu nu ar vrea să rişte.

"Reintrarea lui Chivu e încă departe. Mai are nevoie de o perioadă lungă de refacere şi ar putea juca din nou după următoarea pauză datorată meciurilor interţări, 12-16 octombrie. Totul depinde de cum evoluează tratamentul de recuperare al românului", a anunţat ieri dimineaţă postul de televiziune Sky.

Gazzetta explică de ce, venind cu completări. "Luxaţia la degetul doi al piciorului drept, suferită cu Dinamo Zagreb în turul 3 preliminar din Europa League, trebuie tratată cu deosebită precauţie. Dacă problema n-a dispărut total, e de ajuns doar o mică lovitură în zona sensibilă şi durerile se agravează".

Stoper fix în campionat
Stramaccioni s-a înţeles cu Chivu să nu-l treacă pe lista de Europa League tocmai pentru că vrea să mizeze pe el exclusiv în campionat. "Antrenorul aşteaptă să-i dea lui Cristi şi lui Samuel cheile zonei centrale a defensivei lui Inter", a dezvăluit ieri Gazzetta dello Sport. Nerazzurrii vor să utilizeze două echipe diferite în Serie A şi în Europa, singurii jucători comuni fiind Handanovici, Guarin şi Sneijder.

5 meciuri de campionat ar mai putea lipsi Chivu la Inter, între care şi derbyul cu AC Milan. Ar reveni pe 21 octombrie, acasă, contra Cataniei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
MM Stoica, apel în direct: „Aseară am aflat. Îl rog din suflet să facă publice discuțiile”
Superliga
MM Stoica, apel în direct: „Aseară am aflat. Îl rog din suflet să facă publice discuțiile”
Andrei Rațiu, decisiv pentru Rayo Vallecano cu Atletico Madrid. Românul a fost „integralist”
Stranieri
Andrei Rațiu, decisiv pentru Rayo Vallecano cu Atletico Madrid. Românul a fost „integralist”
Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular
Stranieri
Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează