Articol de GSP - Publicat vineri, 31 decembrie 2010 00:00
Mircea Lucescu, antrenorul Şahtiorului, a explicat la GSP TV ascensiunea echipei sale pe plan naţional, dar şi internaţional.
"Trebuie să cunoşti foarte bine ce poate să îţi ofere sportul. Trebuie să te gîndeşti la ambele feţe ale monedei. Mulţi nu iau în considerare înfrîngerea, nu sînt pregătiţi să şi piardă. Eu cred că Şahtior e considerată echipa cu cea mai spectaculoasă schimbare la faţă din fotbalul internaţional. A fost o răsturnare de valori în Ucraina.
Pînă acum şase ani, Dinamo Kiev cîştiga tot, dar acum s-a răsturnat acest raport, chiar şi cel al suporterilor. Toate astea arată că tot ce s-a făcut aici a fost bine gîndit, am făcut mulţi paşi înainte", a spus Mircea Lucescu la GSP TV.
"Ca anrenor nu mai ai puterea să te bucuri"
Acesta a vorbit şi despre diferenţa dintre satisfacţiile ca antrenor şi ca jucător: "Nimic nu poate egala satisfacţiile obţinute ca jucător. Nici măcar atunci cînd eşti antrenor. Ca jucător, sînt momente unice. Desigur, te bucuri, dar atunci cînd vine succesul, vine o relaxare totală. Nu mai poţi nici să te bucuri. Ca jucător îţi vine să faci şi tumbe.
Fotbalul este frumos pentru că nu se repetă, mereu e diferit. Trebuie să iei decizii la fiecare secundă. Cel mai greu moment e atunci cînd trebuie să te laşi. Din fericire pentru mine, eu trei ani am fost antrenor-jucător, aşa că mă obişnuisem deja"
FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League