Articol de GSP - Publicat sambata, 18 decembrie 2010 00:00
Mijlocaşul Mihăiţă Pleşan, jucătorul lui Volga Nijni Novgorod, a declarat că le-a propus conducătorilor clubului rus achiziţionarea câtorva jucători români, pentru ca astfel să-i fie şi lui mai uşor la gruparea ce a reuşit promovarea în prima ligă din Rusia
"La plecare, am fost întrebat despre nişte jucători de la noi şi urmează ca într-un viitor foarte scurt să se decidă dacă se vor transfera. Nu vă pot da nume, dar sunt jucători buni. Vă daţi seama că ar fi perfect şi pentru mine, pentru că îmi este foarte greu acolo singur. Acum la echipă suntem şapte străini. Nu am învăţat limba, îmi este foarte greu, vorbim în engleză, dar gazdelor nu prea le convine aceste lucru, fac însă eforturi să o învăţ. Până la venirea mamei şi a soţiei, am avut probleme şi cu mâncarea, a noastră este foarte bună. Ei sunt înnebuniţi după suşi. Peste tot pe unde mergi, asta este mâncarea lor, au luat de la japonezi tradiţia", a spus Pleşan.
Pleşan a mărturisit că deşi nu a fost un pas înainte pentru el transferul la Volga Nijni Novgorod, el a regăsit bucuria de a juca la formaţia rusă. "Nu a fost un pas pentru mine că am ajuns în liga a doua din Rusia. Să ştiţi că fotbalul acolo a suferit foarte multe transformări. În ultimul timp, înainte de ajunge acolo, nu mai aveam acea plăcere de a juca fotbal şi să ştiţi am recăpătat-o. Să ştiţi că Volga dacă ar fi în campionatul nostru, ar termina fără probleme în primele şase. De fapt, multe echipe din liga a doua de acolo ar face faţă fără probleme la noi în România. Singura mare problemă în liga a doua acolo sunt distanţele care te omoară. Sunt meciuri la care trebuie să străbatem şi opt ore jumătate cu avionul şi să schimbăm o diferenţă de fus orar de şase ore. În liga a doua din Rusia trebuie să fii foarte puternic, pentru că sunt meciuri numai din trei în trei zile. În prima ligă cea mai mare distanţă cu avionul este de două ore. Aici dacă se joacă aşa, toată lumea spune că este obosită. Obiectivul echipei pentru anul viitor este salvarea de la retrogradare şi sunt convins că vom reuşi", a mai spus Pleşan.
Mediafax