INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Portiţă spre Inter » Nerazzurrii în criză. Moratti l-a sunat iar pe Lucescu!

Potrivit noului contract cu Șahtior, Lucescu are un salariu cifrat la 3,5 milioane de euro, el primind şi un bonus de 6 milioane la semnătură
Potrivit noului contract cu Șahtior, Lucescu are un salariu cifrat la 3,5 milioane de euro, el primind şi un bonus de 6 milioane la semnătură

Articol de - Publicat marti, 16 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 15 aprilie 2013 22:22

Deşi a semnat recent prelungirea contractului cu Şahtior, pe doi ani, tehnicianul român are un gentleman's agreement cu patronul Rinat Ahmetov.

Mircea Lucescu e din nou o variantă pentru succesiunea lui Andrea Stramaccioni la Inter. Ba chiar "cea mai serioasă" - anunţă surse apropiate de club. Cu fiecare eşec înregistrat, deja 4 în ultimele 5 partide, patronului Massimo Moratti îi este tot mai clar că banca nerazzurra e o pălărie prea mare pentru "Strama".

Şi ar fi ajuns la concluzia că singurul care ar putea reconstrui cu succes echipa e Lucescu, 67 de ani, pe care speră să-l "disloce" de la Şahtior în vară. De aceea, continuă să-l sune pe Luce în speranţa că îl va convinge.

Moratti a mai apelat la tehnicianul român şi în urmă cu o lună, după eşecul cu Bologna (10 martie). Îl voia însă imediat şi atunci a fost refuzat elegant: "Sînt în plină luptă pentru titlu cu Şahtior". Se înţeleseseră să mai discute, ulterior Moratti n-a mai sunat, iar "Luce" a semnat prelungirea contractului cu "minerii" pe doi ani.

Dar, şi aceasta e portiţa de care se agaţă acum patronul Interului, antrenorul "minerilor" are un gentleman's agreement cu miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov. S-a aflat că acesta-i permite s-o părăsească pe Şahtior în iulie, pentru un alt club de top, în ciuda acordului tocmai parafat şi fără vreun fel de despăgubiri!

Returul cu Roma e crucial
Potrivit Gazzettei dello Sport, Stramaccioni îşi joacă mîine postul, în returul din semifinalele Cupei cu Roma (1-2 în tur). Se califică şi echipa prinde un ultim tren către Europa, tehnicianul rămîne pînă la finele sezonului. În caz contrar, ar urma să fie înlocuit imediat cu cineva din staff.

"Am prelungit cu Şahtior pe doi ani. Dacă mă voia cineva trebuia să mă caute mai devreme. Din Italia n-am primit oferte, m-au dorit alte echipe din Europa" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

CIFRELE CRIZEI LUI INTER
- 7 e locul pe care-l ocupă echipa milaneză în clasamentul Serie A. În acest moment e în afara locurilor de Ligă şi de Europa League
- 12 eşecuri au suferit nerazzurrii în 32 de etape de campionat. Recordul e de 13 şi datează din stagiunea 1998-1999, cînd pe bancă a stat, printre alţii, şi "Luce"
- 45 de goluri a încasat echipa lui Stramaccioni în această stagiune din Serie A. Cinci mai puţine decît a marcat
- 1,72 puncte pe meci a obţinut Inter cu Stramaccioni pe bancă Cel mai bun antrenor al Interului după Mourinho rămîne Leonardo (2,09)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
supersolo
supersolo  •  16 Aprilie 2013, 23:44

DA, ERA 90 LA SUTA CAMPION CU SAHTIOR ....SI EL ZICEA CA E IN PLINA LUPTA ...PARCA MORATTI NU SI-A DAT SEAMA CAND S-A UITAT PE LINIA DE CLASAMENT....

tigruzzu
tigruzzu  •  16 Aprilie 2013, 19:23
Postat de elfs77 pe 16 Aprilie 2013, 13:56

Chiar ca a fost diplomat raspunsul lui Lucescu "Sunt in plina lupta pentru titlu cu Sahtior" cand era la 17 pct de locul 2 cu 10 etape ramase :))

Mă, tu-i crezi p-ăștia?

elfs77
elfs77  •  16 Aprilie 2013, 13:56

Chiar ca a fost diplomat raspunsul lui Lucescu "Sunt in plina lupta pentru titlu cu Sahtior" cand era la 17 pct de locul 2 cu 10 etape ramase :))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează