INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AL HILAL

Rădoi: "Mă respectă toţi în Arabia Saudită, chiar şi fanii rivalelor lui Al Hilal"

Articol de GSP - Publicat duminica, 23 mai 2010 00:00

Internaţionalul român Mirel Rădoi spune că nu este afectat de ironiile la care este supus după transferul în Arabia Saudită, la Al Hilal, şi dezvăluie secretele succesului său în lumea arabă.

"Dacă am fi cîştigat şi Cupa Regelui, era un an perfect pentru Al Hilal, aşa e doar unul foarte bun. Cei care vorbesc urît despre fotbalul din Arabia Saudită mi-am dat seama că nu au realizat prea multe în acest domeniu şi nu are rost să fiu deranjat. Unii vorbesc doar pentru a se afla în treabă. Nimeni nu vorbeşte despre munca lui, toţi comentează activitatea celorlalţi.

Nu vreau să-şi dea cu părerea la adresa mea unii oameni care nu au nici o treabă cu fotbalul. Eu ştiu că îmi dau viaţa pentru echipa la care joc şi oriunde aş evolua, aş face-o la fel. Cred că tocmai asta apreciază la mine oamenii din Arabia Saudită, că mă dăruiesc, dau totul şi nu mă feresc de nici un contact. Aşa am reuşit să-i impresionez, sînt respectat ş de jucătorii adversarelor, dar şi de suporterii rivalelor", a spus Rădoi la GSP TV.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, afacere de milioane » Și-a vândut toate acțiunile: „În primii 4 ani, am realizat asta”
Tenis
Ion Țiriac, afacere de milioane » Și-a vândut toate acțiunile: „În primii 4 ani, am realizat asta”
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Superliga
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (21)
l0gan
l0gan  •  24 Mai 2010, 14:37

parerea mea e ca omul nu intelege limba oamenilor de acolo si are aceste impresii precum ca l ar respecta prea mult:)))))

 •  24 Mai 2010, 13:38
Postat de pe 23 Mai 2010, 23:41

pai si dupa parerea ta , "revolta", pe cine ar trebui sa mediatizam?...pe fotbalistii de prima mana care-si bat joc de ceea ce au? sau pe jucatorii de mana a 2-a care muncesc pentru a obtine performanta? Fara suparare dar eu il respact mai mult pe Radoi decat pe Mutu...si consider ca merita mai mult mediatizat.

Vai de capul tau ratonule, esti o scursura de om, fara nicio treaba cu fotbalul si cu ganfirtul in general.....macar sa fi avut noi 10 jucatori ca el la nationala si atunci vedea si prostul de tine unde am fi ajuns

 •  24 Mai 2010, 12:38

Poate ca nu este fotbalistul ideal, dar e unul dintre cei mai seriosi din ultimii 10 ani pe care i-a avut Romania si care pe teren impune respect atat pt adversar cat si pt colegii de echipa. Nu a pacalit fotbalul asa cum o fac multi altii. Chiar si pt. atata lucru merita respectul fanilor.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează
Close