Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 29 decembrie 2015 19:25
Florin Pîrvu, fostul antrenor secund al lui Alexa la Rapid și secundul lui Răzvan Lucescu la Petrolul, va merge mîine la academia de juniori a formației chineze Henan Jianye.
Tehnicianul în vîrstă de 40 de ani va începe treaba imediat cum va ajunge în China. Totodată, este de menționat faptul că Florin Pîrvu a evoluat în două perioade pentru Henan Jianye: 1996-1998 și 2002-2003.
Românul e foarte apreciat în China, asiaticii urmărindu-i traseul de cînd a început cariera de antrenor. Florin Pîrvu are și licența Pro.
Ca jucător Florin Pîrvu a evoluat pentru Petrolul, Henan Jianye, Dinamo, FC Brașov, Universitatea Craiova, FC Stal Alchevsk, AEL Limassol, CS Otopeni, Chimia Brazi și CS Turnu Severin.
Pîrvu a declarat pentru GSP.RO: "Mulțumesc Rapidului pentru că a înțeles oportunitatea ivită. Am colaborat minunat cu familia Moraru, cu Dan Alexa, cu președintele Ovidiu Burcă. Mulțumesc pentru că mi s-a oferit posibilitatea de a lucra la un club de tradiție din fotbalul românesc. Îmi doresc din tot sufletul ca Rapid să promoveze și să reziste în prima ligă. Toată lumea acolo s-a comportat foarte bine cu mine și nu pot să am decît cuvinte de apreciere. Nu mai zic de galeria minunată a Giuleștiului, cu oameni extraordinari care sînt mai ales la greu alături de echipă".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor