SuperINTERVIU cu Mircea Lucescu în presa rusă » "Eu am fost vinovat, nu vatmanul"

Doi reporteri de la Sport Ekspress, Aleksandr Krujkov şi Iuri Golişak, au venit la Doneţk special pentru Mircea Lucescu. Şi au realizat un interviu-eveniment cu antrenorul lui Şahtior. Un dialog în care "Il Luce" vorbeşte şi despre prezent, dar face şi o piruetă în timp, cu escale în cele mai importante momente. M

ărturiseşte că "sînt primul vinovat în accidentul cu tramvaiul", îşi aminteşte cum a fugit din spital după ce i se spusese că a suferit un infarct, susţine că el l-a resuscitat pe Hagi după episodul "Real Madrid" şi că i-a ajutat pe Dudu Georgescu, Cămătaru şi Mateuţ să cîştige Gheata de Aur.

Şi n-a uitat că l-a pălmuit pe Andone după ce apărătorul lui Dinamo şi-a dat jos pantalonii în faţa lui Valentin Ceauşescu după derbyul Steaua - Dinamo.

Un muzeu de casete video

- Domnule Lucescu, am auzit că folosiţi şi acum casete video. De ce nu DVD-uri?
- Sînt conservator, prefer casetele. Sînt conservator în tot. Respect trecutul. În general, nu-mi place nici un echipament tehnic. Încerc să mă bazez doar pe creier, pe memorie. Iar casetele mă ajută. Cînd am ajuns la Şahtior, am început să le păstrez. Vă imaginaţi cîte am strîns? Suficiente pentru un muzeu!

- Aveţi fiecare meci al lui Şahtior?
- Le am pe toate din ultimii opt ani.

- Dacă ar intra hoţii aici şi ar jefui întreg muzeul, de ce casetă v-ar părea rău?
- Ha, ha! Aş fi foarte fericit!

- Cum aşa?
- Dacă există cineva interesat de aceste lucruri, înseamnă că n-am muncit în zadar. Toate casetele sînt numerotate, pot reconstrui fiecare partidă. Pe unele le revăd... iarăşi şi iarăşi. Şahtior are cîteva jocuri memorabile.

- Care este cel mai bun meci pe care l-aţi văzut în istoria fotbalului?
- Italia - Germania, 4-3 după prelungiri, în semifinalele Mondialului din '70. Un spectacol incredibil. Acum, mă încîntă performanţele Barcelonei. Messi e un fenomen. Uneori, uit că sînt antrenor şi admir ca un fan această echipă frumoasă.

Ordin de la Ceauşescu: "Fără presă străină"

- Păstraţi casetele video. Dar revistele?
- Le am undeva. Sigur nu le-am aruncat. Sînt prea valoroase.

- De ce?
- Ştiţi cum era televiziunea română înainte de Revoluţie? Programul dura doar două ore pe zi. Fotbal? Nici vorbă! Datoria externă a ţării era uriaşă, iar Ceauşescu a ordonat să nu se mai importe presa străină. Cărţile din Vest nu mai ajungeau la Bucureşti. Mulţumită lui Dumnezeu, am studiat la Facultatea de Comerţ Internaţional, aveam colegi din lumea întreagă, care lucrau la diferite ambasade. Ei îmi trimiteau revistele. La fiecare două luni, primeam un pachet şi eram foarte fericit. France Football, El Grafico, din Argentina, World Soccer, Marca, Guerin Sportivo... Citeam totul legat de fotbal. În acelaşi timp, am învăţat mai multe limbi străine.

- Care e cel mai folositor lucru pe care l-aţi învăţat la facultate?
- Cunoşteam legea comerţului, care conduce şi acum lumea. Dar în al doilea an, Dinamo m-a prins pe radarul ei. Am jucat doi ani pentru echipa studenţească, am devenit maestru al sportului, apoi am trecut la Dinamo...

"Aş fi avut 150 selecţii!"

- Aţi încercat să vă îndreptaţi spre cariera pentru care aţi studiat?
- Odată, am vrut să urmez un curs de afaceri la Bordeaux, însă nu mi s-a permis. A rămas doar fotbalul. Am fost nouă ani căpitanul României, am jucat 74 de meciuri. Şi se întîmpla în vremuri cînd echipa naţională avea cinci partide pe sezon. Acum sînt 15-20. Dacă aş fi trăit în aceste zile, aş fi adunat peste 150 de selecţii.

"Eu sînt primul vinovat"

- Haideţi să ne întoarcem la prezent! Toată lumea a fost îngrijorată de accidentul din Bucureşti. Cum aţi putut fi atît de neglijent?
- Eu sînt primul vinovat. Da, am încălcat legile de circulaţie. Dar vatmanul ar fi putut preveni accidentul cu uşurinţă. M-a văzut întorcînd, era la două sute de metri de mine...

- Şi v-a lovit?
- Da, a intrat în mine. Erau maşini care mergeau pe sensul opus. Am oprit pentru a le lăsa să treacă. Am rămas cu maşina nemişcată cam douăzeci de secunde, în timp ce tramvaiul avansa spre mine. Vatmanul nu s-a gîndit nici o clipă să încetinească. Nici măcar nu a claxonat!

"Şoferul era în vacanţă"

- Ciudat.
- Ştii, unii oameni au ceva de dovedit. Formal, el are dreptate - nu ai voie să te opreşti pe linia tramvaiului. A decis să-mi dea o lecţie.

- Deşi conduceaţi o maşină destul de modestă...
- Kia Sportage. Autoturismul soţiei mele. Am un Mercedes frumos în garaj. Dar maşina nu ar fi făcut nici o diferenţă.

- Nu puteţi angaja un şofer?
- Am un şofer, şi la Doneţk, şi la Bucureşti. Dar a intrat în vacanţă exact cu o zi înaintea accidentului. Problema a fost că am uitat drumurile din Bucureşti. Totul s-a schimbat. Semne, intersecţii, zone de întors...

"Invidia pluteşte în aer la noi"

- Ce aţi învăţat din această poveste?
- Trebuie să te bazezi numai pe tine. Pe nimeni altcineva. Invidia pluteşte în aer în fostele ţări comuniste. Unii se îmbogăţesc rapid, iar alţii, săraci, îi invidiază pe toţi în jurul lor. Nu-ţi rămîne decît să te adaptezi. Am mulţi prieteni. Dar şi mulţi duşmani.

- Cine?
- Uite, de exemplu, printre jurnaliştii români. Cred că ei voiau să devină scriitori, dar n-au reuşit. Ceea ce le-a provocat furia. Au fost atît de bucuroşi cînd am avut accidentul rutier!

"Sînt ca o pisică. Am ajuns la a treia viaţă"

- Cîndva, aţi avut mari probleme cu inima...
- Uite! Am făcut un control medical. După rezultatele analizelor, ar trebui să trăiesc o sută de ani!

- Extraordinară veste.
- Sînt ca o pisică!

- Adică aveţi şapte vieţi?
- Şapte sau nouă. În 1991, în Italia, am suferit o afecţiune coronariană. Serie A e un stres permanent. Dar am depăşit acel moment dificil. Atunci a fost prima viaţă. A doua viaţă, la infarct. Acum, a treia...

- Radiaţi optimism.
- Dacă n-aş fi fost optimist, n-aş fi stat acum alături de voi. Doctorii au fost convinşi că recuperarea va dura mult mai mult. Şi m-am întors la antrenamente după patru săptămîni. Chiar dacă a fost o provocare... nouă coaste rupte pe o parte, trei pe cealaltă. Mai ales la vîrsta mea. Dar ambiţia şi caracterul mă duc mai departe.

A fugit de la spital după infarct!

- În dimineaţa ce a urmat atacului cardiac, aţi continuat să antrenaţi...
- S-a întîmplat în timpul cantonamentului din Elveţia. Am urcat în munţi, lîngă Interlaken. Aveam două antrenamente zilnice. Într-o seară, m-am simţit rău. O oră mai tîrziu, m-am liniştit. Nici n-am ştiut că a fost infarct. Am crezut că e din cauza a ceea ce mîncasem. A doua zi, am făcut tot două antrenamente. Seara, durerile s-au repetat. Dimineaţa, echipa a plecat la Geneva pentru un amical cu Benfica. Atunci m-am oprit la clinică...

- Şi?
- Doctorul, un rus, mi-a cerut, nu ştiu de ce, să pedalez pe o bicicletă medicală. Apoi, mi-a luat analizele, le-a dus la laborator, a examinat sîngele... A exclamat: e infarct! Nu mai plecaţi din spital!

- Cum aţi reacţionat?
- Răspunsul meu a fost negativ. Jucam cel mai important meci al nostru în acea zi, aşa că l-am rugat să amîne tratamentul. Am lăsat un bileţel în care spuneam că îmi asum întreaga responsabilitate pentru părăsirea spitalului. Am jucat şi ne-am întors la Doneţk. Unde, sigur, nu m-au mai lăsat să plec nicăieri. Patronul lui Şahtior a chemat cei mai buni specialişti din Kiev, iar în aceeaşi seară am fost operat. Au descoperit că inima era OK, dar anumite vase puneau totul în pericol. De atunci, nu ratez nici un control medical.

Conflictul cu Ronaldo

- Din nou în trecut. L-aţi avut jucător pe Ronaldo, căruia i s-a reproşat mereu că e prea aproape de bere.
- Nu doar de bere, ci şi de petreceri. Am discutat deseori cu el despre aceste lucruri, dar mi-a răspuns candid: "Mister, am 23 de ani. Vreau să-mi trăiesc viaţa, să fiu fericit". Se distra în discotecă pînă la 4 dimineaţa. Iată un motiv pentru care am părăsit Interul. Apoi, a fost acel sfert de Ligă cu Man. United. În tur, am pierdut cu 2-0. Acasă, la 0-0 în minutul 60, l-am înlocuit pe Ronaldo. Nu se antrenase extraordinar şi nu mă mulţumise pe teren. A intrat Ventola, care a înscris imediat. Englezii au egalat însă şi ei s-au calificat. A doua zi, Ronaldo lipsea de la antrenament. Mi s-a spus că plecase în Brazilia. "Cine l-a lăsat?", am întrebat. "Moratti".

- A fost ultima picătură?
- Da. Nu se putea munci în acele condiţii, ce se întîmpla era intolerabil. Mai ales că Interul era divizat în două tabere. Într-una erau brazilienii Ronaldo, Gilberto, Ze Elias şi portughezul Paulo Sousa, în cealaltă erau argentinienii Simeone şi Zanetti, plus chilianul Zamorano. Inclusiv agenţii erau implicaţi în acel război. Erau o mizerie generală.

West şi Biblia

- Tot cînd eraţi la Inter, Taribo West a refuzat să iasă de pe teren la un meci cu Lazio.
- Ce să fac? Preşedinţii iubesc playmakerii. Numărul 10 înseamnă totul pentru ei. Şi la Inter erau Baggio, Djorkaeff, Ze Elias, Pirlo, Recoba. Cinci. N-aveam încotro. L-am scos pe West. Dar pentru reacţia lui, Inter l-a trimis cu primul avion înapoi în Africa.

- Excentricul West...
- Oh... Într-o zi, a venit la mine cu Biblia, a deschis-o şi mi-a spus: "Scrie aici că sînt starul Africii, aşa că e obligatoriu să fiu titular meci de meci". I-am zis: "Data viitoare cînd vrei să-mi explici ceva, să aduci un psiholog! Şi totuşi, cînd am ajuns la Galatasaray, m-a sunat constant.

- De ce?
- Sînt antrenor mare. Mă implora să-l iau la echipa mea.

"Hagi iubeşte fotbalul la nebunie"

- Aţi promovat mulţi tineri jucători, inclusiv pe legendarul Hagi. Avea 17 ani cînd l-aţi convocat la "naţională", nu?
- Corect. Şi i-am pus pe braţ banderola de căpitan la 18 ani. Hagi, un profesionist de excepţie, care iubeşte fotbalul la nebunie. Şi totuşi, a existat un moment cînd a dat mai puţină atenţie pregătirii fizice. Probabil că şi din această cauză nu a impresionat la Real Madrid. De acolo a venit cu mine la Brescia, unde, la început, nu putea să reziste pînă la sfîrşitul antrenamentelor. A avut nevoie de un an să se adapteze. Apoi, pus la punct cu pregătirea, a fost cel mai bun la Mondialul din 1994, după care a ajuns la Barcelona.

Cum au fost cîştigate 4 Ghete de Aur

- În România, cînd aţi antrenat la Dinamo, Cămătaru a cîştigat Gheata de Aur cu 44 de goluri. Atunci, Polster a refuzat să participe la ceremonie, acuzînd un aranjament.
- Nonsens. Polster a fost supărat că n-a fost el primul, dar şi austriacul marcase în ultimele etape cîte două-trei goluri. Cămătaru a meritat trofeul. În tur, avusese 19 goluri. În retur, după ce am pierdut cîteva puncte importante, am realizat că Steaua, echipa mereu protejată şi trasă în sus de familia Ceauşescu, nu mai poate fi ajunsă. Şi scopul nostru a fost să-l promovăm pe Cămătaru, să fie golgeterul Europei. Toţi jucam pentru el la Dinamo, dar adversarii nu s-au dat la o parte. În 1989, Cămătaru s-a transferat în Belgia şi Dinamo a mai cucerit o Gheată de Aur: Mateuţ, cu 43 de goluri, nici unul din penalty!

- Nu voia să execute 11 metri?
- Eu i-am interzis. De nouă ori a încercat să bată, însă am fost neînduplecat. Îi repetam: "Dacă vrei să dovedeşti că eşti un golgeter, înscrie în joc!". Apropo. ca fotbalist, am fost implicat şi în succesul lui Dudu Georgescu. Şi el a luat Gheata de Aur, în 1975 şi 1977. 80 la sută din golurile lui Dudu au fost din pasele mele. Ca antrenor, toate formaţiile mele au marcat mult. Iubesc fotbalul de atac.

I-a cerut scuze că l-a învins

- Dinamo...
- A fost, probabil, cea mai bună echipă pe care am pregătit-o. Aveam zece băieţi la "naţională", jucau de plăcere şi cîştigau deseori la diferenţe mari. Îmi amintesc, o dată, am bătut Sibiul cu 8-2. L-am ofensat teribil pe Nicu, fiul cel mic al lui Ceauşescu. În acea regiune, Nicu era prim-secretar al partidului comunist. A doua zi, m-am dus la el.

- De ce?
- Să-mi cer scuze pentru că l-am învins. I-am explicat că n-am vrut să-l umilesc, doar că echipa mea e mult mai puternică. Acelea erau vremurile! Sub Ceauşescu, Dinamo nu a cîştigat decît două cupe. În 1990, a reuşit "dubla de aur".

- De Steaua avea grijă băiatul cel mare al lui Ceauşescu, Valentin?
- Da. Probabil că aţi auzit ce s-a întîmplat atunci în campionatul nostru. Plus scandaloasa finală de Cupă din 1988, cînd Dinamo a cucerit trofeul, iar a doua zi Comitetul Central a oferit-o Stelei. Şi a mai fost un caz, cînd Andone a făcut un gest urît spre Valentin Ceauşescu după un meci în care ne-au eliminat doi jucători.

- Şi-a dat jos pantalonii.
- Ştiţi cum am reacţionat? Am intrat pe teren şi l-am pălmuit! Andone a scăpat de suspendare pe viaţă. Dar şi eu am evitat aceeaşi pedeapsă. Ghiciţi care a fost motivaţia!

- ...
- "Măsuri educaţionale greşite în relaţia cu jucătorii". A doua zi am fost la Udine, pentru meciul de retragere al lui Zico. "Naţionala" Braziliei a întîlnit o selecţionată mondială. Eu eram antrenor alături de Niels Liedholm şi Artur Jorge. Dar în România nu s-a scris nici un cuvînt!

"Am făcut un control medical. După rezultatele analizelor, ar trebui să trăiesc o sută de ani!" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"Iubesc meseria de antrenor şi, atîta timp cît acest sentiment nu va dispărea, voi continua să muncesc pînă la epuizare. Uneori spun în glumă: "Dacă actorii visează să moară pe scenă, pot şi eu să visez că voi muri pe bancă" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"Sînt antrenor de la 32 de ani. De atunci, n-am avut nici un an de pauză. Nu cred să mai găsiţi altul ca mine în Europa. Am o experienţă gigantică" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"Am fost nouă ani căpitanul României, am jucat 74 de meciuri. Şi se întîmpla în vremuri cînd echipa naţională avea cinci partide pe sezon. Acum sînt 15-20. Dacă aş fi trăit în aceste zile, aş fi adunat peste 150 de selecţii" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"Ronaldo era rupt de realitate. Berea şi discoteca l-au distrus. Mulţi coechipieri şi antrenori nu-l plăceau, tocmai din cauza vieţii sale de noapte. Eu n-am vrut să intru în conflict cu el. Am plecat" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

12 trofee a cucerit Mircea Lucescu în 8 ani la Şahtior Doneţk, inclusiv 5 titluri şi Cupa UEFA