Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 01 mai 2026, 10:12 / Actualizat vineri, 01 mai 2026 10:36
Victor Pițurcă (69 de ani) s-a declarat impresionat de fostul lui elev, Cristi Chivu, care poate deveni campion cu Inter la finalul acestei săptămâni.
La primul sezon ca antrenor la Inter, Cristi Chivu e la un pas de câștigarea campionatului. O poate face matematic duminică seară, dacă o învinge pe Parma, fără să mai depindă de rezultatele celorlalte echipe.
Pițurcă, cel care l-a avut ani buni sub comandă pe Chivu la națională, unde Cristi era și căpitan, consideră că antrenorul lui Inter poate ajunge și mai sus în viitor, dacă și sezonul următor va fi unul reușit pe banca nerazzurrilor.
Victor Pițurcă: „Chivu poate intra în elita antrenorilor doriți de cluburi mari, precum Barcelona, Real Madrid, Bayern”
„Cristi Chivu are o experiență extraordinară ca jucător, a câștigat și Liga Campionilor. Dacă va confirma și în al doilea an, și sunt sigur că va reuși, deja va intra în elita marilor antrenori care sunt doriți de toate cluburile mari.
Când spun cluburile mari, mă refer la Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen, Juventus, PSG și așa mai departe. Mă bucur pentru el foarte mult, e și un băiat cu un caracter solid și sper să ne reprezinte în continuare la fel cum a făcut-o în anul acesta.
Eu doresc să rămână la Inter cât mai mult, e foarte important. Dacă va mai rămâne acolo câțiva ani, va fi fantastic pentru el.
El mai are de antrenat la cluburi importante și sper să aibă în CV-ul lui și alte echipe mari, așa cum e Inter. Mă gândesc la Real Madrid, la Barcelona... cluburile mari din Europa”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit sport.ro.
Înainte să o preia pe Inter, Chivu a mai antrenat la seniori doar la Parma, pe care a salvat-o miraculos de la retrogradare sezonul trecut. Anterior, mai fusese doar în academia lui Inter, câștigând campionatul la U19 cu formația nerazzurră.
Cristi Chivu poate câștiga eventul în primul sezon la Inter. Pe lângă faptul că titlul în Serie A e la doar 3 puncte distanță, antrenorul român poate pune mâna și pe Cupa Italiei. Echipa din Milano va juca în finală cu Lazio, pe 13 mai.

Ion Țiriac, dezvăluire din comunism: „Aveam pașaportul pe care 99% dintre români nu-l aveau!”
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”