Articol de Daniel Nanu - Publicat joi, 04 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 03 octombrie 2012 20:07
După ce a pus-o la respect pe Juve, plecînd doar cu un punct de la Torino, Mircea Lucescu este considerat un ”maestru al fotbalului, care cunoaşte jocul italian chiar mai bine decît noi”
Meciul Juventus - Şahtior a început duminică.În charterul care a dus echipa ucraineană la poalele Alpilor au urcat 20 şi ceva de jucători, oficiali, sponsori, staff-ul formaţiei plus un antrenor român cărînd cu el o bibliotecă despre Juventus Torino.
Click aici pentru rezumatul VIDEO al partidei!
Seara, în studioul de la Rai 2, Adriano Bacconi, unul dintre cei mai apreciaţi analişti ai televiziunii italiene, cel care-i mărturisea acum 2 ani lui Daniel Scorpie că "tot ceea ce am realizat în viaţă îi datorez lui Mircea Lucescu", a fost întrebat ce părere are despre meciul lui Juventus cu formaţia din Doneţk. Bacconi şi-a fixat ochelarii cu lentile groase şi a spus: "Juve a umilit Roma în ultima etapă. E în mare formă. Problema este că Şahtior are un antrenor care visează noaptea fotbalul italian. Ştie despre Juve mult mai mult decît ştim noi". În faţa sa, Zbigniew Boniek, marele fotbalist al anilor '80, al Poloniei şi al lui Juventus, şi-a căscat ochii albaştri şi gîndurile.
"Un vecchio marpione"
"Gazzetta dello Sport" de luni a titrat "Il Mago Mircea". Plus o întrebare: "Vă amintiţi de Lucescu?". În articol se scria despre un antrenor care subjuga adversarii după jocul gîndit de el. "Un vecchio marpione della panchina". Îl întreb pe Tudor, un moldovean de lîngă Chişinău, responsabilul cu paza la supermarketul de lîngă hotel, ce-i aia "marpione". Tudor ia ziarul roz se uită peste text şi zice: "Marpione, adică şmecher, măi!".
"Cui nu i-am dat bilete?"
La "Principe di Piemonte", stabilimentul de 5 stele la care a tras Şahtior, în hol e linişte. Doar un tip în geacă portocalie de fîş se agită ca "un vecchio marpione". Dacă n-ar avea părul încărunţit, ai zice că are 37 de ani, nu 67, cîţi a împlinit la sfîrşitul lui iulie. La 37 de ani antrena Corvinul paralel cu echipa naţională a României.
Împarte nişte plicuri în stînga şi-n dreapta. Pe fiecare scrie un nume şi numărul biletelor. Se îmbrăţişează cu nişte tovarăşi veniţi de la Brescia şi de la Milano. Mugur şi Cristina au sosit de la Bucureşti. "Vedeţi că vouă v-am dat bilete bune. Costică Anghelache n-a ajuns? Nici Ionuţ Chirilă?". Întreabă de parcă ar striga catalogul. În barul de zi îl aşteaptă Adriano Bacconi şi Carlo Niccolini, secundul lui, ca să mai disece a mia oară jocul lui Juventus. Omul în geacă portocalie se mai întoarce o dată. "Cui nu i-am dat bilete?". Amicii din Brescia se uită unul la altul. Di Paola, fostul său jucător, şopteşte: "Mister mai are un pic şi are grijă şi de prognoza meteo".
Mall, muzeu, mii de locuri de parcare...
Noul "Juventus Stadium" e îmbrăcat într-o folie de oţel şi ai senzaţia că va decola în cîteva clipe. Ca să ajungi la el traversezi un mall cît un hipermarket şi muzeul din care zîmbesc Trapattoni, Platini, Paolo Rossi, Del Piero şi toată istoria Bătrînei Doamne. Toate astea, plus cîteva mii de locuri de parcare şi 41.000 de scaune albe şi negre au costat 110 milioane de euro. Arena Naţională are parcarea de pe vremea fostului "23 August", pe dinafară rînjesc betoanele, deţine nişte buticuri la care se vînd chipsuri şi hot-dogs şi a halit 240 de milioane. Cît aţi furat, fraţilor?
Pirlo, ca Burebista
La intrarea spre masa presei ţi se agaţă de mînă o brăţară verde pe care scrie Juventus-Shakhtar. "Pentru locuri e de ajuns tichetul. Brăţara e pentru "colazione". Merg la "colazione". E banchet în toată regula. Multe soiuri de vin... Pe plasme rulează imagini cu Lucescu în "tinereţea" de la Brescia, Pisa şi chiar Inter. O imagine veche cu el şi Pirlo. "Merita Balonul de Aur" l-a complimentat Luce pe fostul lui elev de la Brescia la conferinţa de presă dinainte de meci.
Echipele pătrund pe teren. Prim-plan pe ecranele arenei de "doar" 110 milioane cu Pirlo. Are o barbă deasă, seamănă cu Ilarion Ciobanu în "Burebista".
65% posesie la pauză
Cei de la Juventus, de la ziarişti la suporteri şi jucători, veniseră gata de fiesta. Era primul meci de Champions League pe noul stadion. Doar că, vorba lui Bacconi, jos, lîngă "panchina" stă un tip de 67 de ani în costum gri care ştie despre Juve cam tot atîtea detalii cîte se înghesuie între pereţii de sticlă de la "J Museum".
Pînă la golul lui Bonucci, Bătrîna Doamnă n-a avut mingea. După miezul nopţii, la "Principe di Piemonte", Lucescu diseca meciul: "Ştiam că aleargă formidabil. Dar i-am lăsat să alerge fără minge. Le-am spus alor mei că mingea va trebui să circule doar la noi".
La pauza partidei, cînd la cortul cu "colazione" au venit foile statistice, Şahtior avea o posesie demnă de Barcelona: 65% la 35%!
"Complimenti, Mister!"
S-a terminat 1-1. Cu bara lui Willian în prelungiri şi penaltyul neacordat la acelaşi Willian în minutul 13, la 0-0. "Penalty şi eliminare pentru Lichsteiner", au scris la unison cele 3 ziare de sport de ieri.
În studioul "Sky Sport", Vialli şi Paolo Rossi disecau meciul. "Juve a scăpat uşor. Şahtior merita victoria", zice Vialli. Rossi dă să adauge ceva, dar moderatorul îl întrerupe, fiindcă la panoul de la stadion a intrat în direct Lucescu. "Complimenti, Mister!" spun cei doi aproape într-un cuvînt. Lucescu zîmbeşte jumătate satisfăcut, jumătate amar. A trecut pe lîngă o victorie mare.
Lipseşte doar Ovidiu Ioaniţoaia
În "sala stampa", antrenorul român e primit cu aplauze. Vorbeşte în italiană, dar mai scapă cîte un cuvînt în română. "Un punto contro la Juventus e un punto importante... "Dar", per pocco, non vincevamo la partita". E întrebat despre Mhitarian şi Willian. Îi laudă pe cei doi şi probabil că zecile de milioane de euro la care sînt cotaţi au mai crescut.
"Il Mago Mircea" dă să plece. Un tip cu ecusonul auriu UEFA la piept îl roagă să treacă pe la studioul Mediaset pentru încă un interviu. "Grande gioco, Mircea!". Moderator e Maurizio Pistocchi, căruia Lucescu îi face cu ochiul: "De 20 de ani mă analizezi şi abia azi mă lauzi!". Se lasă cu rîsete. Lucescu se-nvîrte printre italieni ca peştele în apă, parcă ar fi la "Recursul etapei", lipseşte doar Ovidiu Ioanitţoaia şi celebra sa întrebare "Mircea, cît cîştigi la Doneţk? Hai, că nu ne aude nimeni!".
"Lucescu a băgat-o pe Juventus în criză"
Tuttosport, cotidian italian
"Ca şi multe alte echipe, Juve a sfîrşit în labirintul creat de acest diavol care este Lucescu"
Corriere dello Sport, cotidian italian
Momentele care putea schimba meciul
"Penalty şi eliminare"
Minutul 13. La 0-0, centrarea tăiată de pe dreapta ajunge în careul mic, Buffon e depăşit de minge, iar Willian e prins de umăr şi tras în jos de Lichtsteiner. "Penalty şi roşu pentru elveţian", a conchis Tuttosport. "Arbitrii au greşit. Lichtsteiner l-a ţinut din spate pe dezlănţuitul Willian", a scris Gazzetta.
Ghinion în prelungiri
Minutul 90+3. La 1-1, fază de biliard în careul torinez. Willian trage la poartă, însă îl nimereşte pe Luiz Adriano. Din colegul său mingea ricoşează în Bonucci, care, involuntar, îi retrimite lui Willian. "Decarul cu freză de Jimmy Hendrix", cum au scris italienii, şutează din 7 metri în transversală!
"Lucescu este un maestru al fotbalului. Echipa lui a fost un exemplu de fotbal frumos, organizare şi eficacitate. Şahtior a speriat Bătrîna Doamnă şi merită să dea lovitura la Torino"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian
"Posesia organizată de Lucescu, din centru spre benzi, e regulată şi hipnotizantă ca undele produse de o piatră aruncată în lac. Un recuperator ca Hubschman nu vezi nici măcar în filmele lui Tarantino"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian
"Juvescu! Şahtiorul lui Lucescu a făcut legea în casa lui Juventus şi a avut şi ocaziile cele mai mari"
La Repubblica, cotidian italian
"A existat ceva stupefiant, în sensul de drogat, în uşurinţa jocului portocaliilor, iar drogul i-a ameţit pe juventini. Nu-i poţi primi cu covorul roşu, este sinucidere să-i laşi să joace pe brazilienii lui Lucescu"
La Stampa, cotidian italian
10,718 km au alergat în plus jucătorii lui Juventus, pentru a reuşi să recupereze mingea în partida cu Şahtior
610 pase, între care 451 bune, au reuşit cei de la Şahtior, record pentru acest sezon. Juve n-a dat decît 473 (323 bune)
Raţ a fost dinamic
Activ şi incisiv, mai ales în prima repriză, Raţ a jucat tot meciul, fără să comită greşeli importante. Răzvan a primit 6 în Gazzetta dello Sport, care a scris că "a început meciul cu o pasă joasă, care n-a găsit de puţin devierea în gol a lui Mhitarian. După pauză a suferit un pic prea mult la cursele lui Lichtsteiner". Iar Tuttosport l-a notat cu 5, apreciindu-l pentru "dinamism" şi criticîndu-l pentru centrările ratate: "N-are cine ştie ce tehnică". Raţ a avut 76 procentajul paselor reuşite (38 din 50).