Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 31 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 31 martie 2014 01:02
Iată efectul Contra! Conduşi aseară din minutul 6, madrilenii au revenit furibund, Marica a înscris pentru 2-1 şi au rezistat apoi asediului Valenciei. Într-un final încins, Contra a fost eliminat
Patru meciuri a aşteptat Contra prima victorie la Getafe. Şi ce supărat era joi, după 0-1 cu Villarreal, a doua sa înfrîngere: "Aşa nu se mai poate. Cui nu-i curge sînge din nas alergînd să nu se mai urce în autocarul pentru Valencia!". Furia lui i-a schimbat pe jucători.
Aseară, Valencia a deschis scorul rapid, dar reacţia madrilenilor a fost promptă. Fulgerătoare. Două minute, 25-27, două goluri, Lafita 1-1 şi Marica 1-2, frumos, cu capul din plonjon.
După pauză, oaspeţii au fost asediaţi în propriul careu. N-au cedat. Şi Pedro Leon a făcut 1-3 (88). Contra dansa pe margine cu asistenţii săi.
În final, isterie: Mathieu l-a lovit pe Leon peste faţă, fiind eliminat. Apoi, provocat, Contra s-a înjurat cu valencienii. A fost stăpînit cu greu. Şi el a fost trimis la vestiare. Însă Getafe urcă 3 locuri, de pe 19 pe 16, şi scapă de zona retrogradării.
16 meciuri a aşteptat Getafe o victorie în Primera; nu mai bătuse din 29 noiembrie (1-0 cu Levante)