OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Bernabeu a vrut să cumpere jumătate din URSS!

Articol de - Publicat sambata, 12 iunie 2021 09:32 / Actualizat sambata, 12 iunie 2021 09:40

La finala EURO 1960, miticul preşedinte a venit după Iaşin, Netto ori Ponedelkin. Îi voia direct la Madrid! Ruşii n-au ştiut cum să se ascundă: o poză cu un imperialist le ruina cariera

Pe scurt, povestea era aceasta: francezul Henri Delaunay jucase fotbal la Étoile des Deux Lacs. Nu se mişcase rău. Apoi, devenise arbitru. La o partidă AF Garenne-Doves cu ES Benevolence, pe când se găsea la centru, o minge îl lovise în plină figură. Înghiţise fluierul, printre cei doi dinţi sparţi.

Jurase că nu mai calcă pe gazon, aşa că devenise "administrator" al trupei pentru care evoluase. Ca secretar general al Federaţiei, pusese bazele Cupei Mondiale, alături de Jules Rimet. Apoi gândise, la 1927, un Campionat European de fotbal. A doua mare conflagraţie a omenirii amânase tot. Se stinsese în 1955, cu ideea sa în minte. Fiul, Pierre, o continuase.

Aşa apăruse, în 1960, primul EURO.

Bernabeu a vrut să cumpere jumătate din URSS!
Viktor Ponedelkin a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti ruşi

Anglia, Germania Federală ori Italia spuseseră "pas" la ediţia inaugurală. URSS trecuse de unguri, acum urma "sfertul" cu Spania. Aici, stăpân era Francisco Franco, un dictator care nu dorea să audă de comunişti şi de vizite făcute pe acolo. UEFA s-a chinuit să propună un teren neutru, sovieticii nici n-au vrut să negocieze: turul, la ei, returul, la noi! Nu s-a mai jucat, iar băieţii cu CCCP pe piept au ajuns în Franţa, la turneul final.

3-0 cu Cehoslovacia, apoi ultimul act, cu Iugoslavia. Ruşii sunt cu Lev Iaşin în poartă, cu imensul Igor Netto, sârbi vin cu "Seki" Šekularac. Galici loveşte primul, Metreveli egalează după pauză. Se merge în prelungiri, unde Ponedelnik aduce trofeul european.

Sânge proaspăt pentru Real Madrid!

Să-i lăsăm, puţin, pe elevii lui Gavriil Kaşalin să se bucure, să mergem la Don Santiago Bernabeu. Spaniolul îi susţinuse, puternic, pe cei doi Delaunay. Se poate spune că şi el "năşise" ideea de EURO. Real Madrid, grupare "patriarhată" de el, tocmai cucerise a cincea Cupă a Campionilor Europeni, dar băieţii dădeau semne de oboseală, iar "presi" se gândea să aducă ceva sânge proaspăt.

Bernabeu a vrut să cumpere jumătate din URSS!
Don Santiago Bernabeu, un preşedinte cum n-a mai fost!

Petrecerea s-a ţinut fix sub Turnul Eiffel. Muzică de calitate, mâncare fină. Sovieticii, învingători, au fost anunţaţi că acasă, la Moscova, îi aşteaptă echivalentul a 200 de dolari drept primă. Şi, nu, nu era Radio Erevan. Povesteşte autorul golului decisiv. "Finala a început într-o duminică, dar, pentru că a ţinut mai mult, s-a întins până luni. În rusă, Ponedelkin chiar asta înseamnă, prima zi a săptămânii. Le-am spus coechipierilor că le-am purtat noroc".

La un moment dat, la sindrofie apare Santiago Bernabeu. Cum îl ştim: pălărie, raglan, trabuc. Se învârte pe ici, pe colea, hop, hodoronc, nu’ş ce, îi trage, într-o încăpere, pe băieţii lui Hruşciov. Din nou, amintirile lui "Luni": "Parcă dispăruseră toţi de acolo, intraseră în pământ. Eram eu, Lev Iaşin, antrenorul, Netto, Bubukin şi Ivanov. Plus un translator".

Bernabeu porneşte direct. Spune că-i vrea pe toţi jucătorii din încăpere la Real Madrid, iar tehnicianului îi va găsi o slujbă ca la carte prin club. "Acum pot povesti, atunci, însă, nu era de râs. Ne-a zis să nu ne mai ducem la Moscova, să dăm trofeul cuiva, să o cotim direct spre Madrid! Am crezut că glumeşte, dar era extrem de serios!".

Sovieticii caută să fugă, orice discuţie cu imperialiştii nu dădea bine. Încăperea are două uşi. Aproape de una stă ibericul, pe cealaltă se perindă ospătarii. Unde să te duci?

"Ne tremurau picioarele. Doar Igor Netto a avut curajul să vorbească. Că-i mulţumeşte, dar că trebuie să ajungem acasă, pentru că partidul ne aşteaptă, iar oamenii au ieşit pe străzi. Nu ştiu cât ne-a crezut, însă a dat din cap, semn că a priceput şi ne-a asigurat că ne aşteaptă. Logic că nu s-a perfectat nimic! A, era să uit! Un domn adevărat. Ne-a strâns mâna tuturor, apoi, la plecare, ne-a lăsat o cutie de trabucuri «lor de Copan»». Brusc, a dispărut şi băiatul cu traducerea"

Bernabeu s-a întors printre iberici, campionii, printre tovarăşi.

Abia peste 52 de ani, pe 24 iulie 2012, la Real Madrid debuta un rus: Denis Cerîşev... 

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (3)
brotberuf
brotberuf  •  12 Iunie 2021, 20:03

Spania in anii 50 si inceputul deceniului al 7-lea era chiar o tara subdezvoltata, exceptand Madridul, Barcelona si Costa Brava.

dodo001
dodo001  •  12 Iunie 2021, 13:14

La fel ca cel ce comentase anterior, am fost indus in eroare de titlu. Ma gandeam cum SUA cumparase Alaska de la rusi cu 7 milioane de ruble, oare cat ofi oferit Bernabeu? A doua intrebare era care jumatate din teritoriu? Cel mai probabil sa fie vorba de jumatatea siberică nicidecum de jumatatea europeana. Dar si asa, cealalta jumatate e mai bogata in resurse minerale, in gaze, deci o jumatate mai valoroasa. Ne imaginam ca cine vrea sa cumpere jumatate din URSS, sigur e cineva instarit, ceva echivalent cu Jeff Bezos sau Bill Gates. Totusi Bernabeu....Avem reprezentarea unei Spanii bogate, cu autostrazi, orase bogate si infrastructura la toate nivelurile. Nimic mai greșit. În anii 60, Spania era o tara in curs de dezvoltare, regresase mult după razboi, ce sa mai vorbim de infrastructura. Abia din 1986 de cand a fost inclusa in comunitatea economica europeana, Spania a inceput sa cunoasca o dezvltare fara precedent, ajutata de fondurile europene pe care le-a absorbit cu nesaț. Bernabeu? Probabil un personaj gen Cornel Dinu cu trabuc, instarit, probabil din comisioane de transfer, dar care stia să traiasca intr-o boemie in care credea ca orice e posibil.

giuvan
giuvan  •  12 Iunie 2021, 10:39

Santiago Bernabeu voia să cumpere jumătate din ECHIPA URSS, altfel se înțelege că voia să cumpere jumătate din țara respectivă. N-ai menționat nici sursa documentării, iată cele motive pentru care NICIODATĂ nu-ți citesc “operele”. Prozeliții lui Niculescu sunt la mare căutare la GÎSÎPÎ.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează