)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat marti, 01 iunie 2021 09:53 / Actualizat marti, 01 iunie 2021 11:55
Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros după un episod emoțional care a ținut 48 de ore. Sportiva a refuzat să participe la conferințele de presă invocând o fragilitate psihică, dar și întrebări care o destabilizează. A fost amendată și amenințată de toate turneele de Grand Slam că urmează suspendări grele.
Drept urmare, marea sportivă a anunțat că se retrage ca toată lumea să se poată concentra la tenis, nu la controverse. Ea a anunțat cu această ocazie că suferă de depresie și că va reveni după o perioadă de pauză.
Dar și mai important a lăsat de înțeles că WTA trebuie să caute soluții la acest tip de probleme. Anunț care este un val mic acum, dar care va aduce cu sine câteva schimbări majore în viitor.
Înainte, însă, trebuie să vorbim despre lumea asta așa cum o vedem noi, dar mai ales despre lume cum o vede generația aceasta de 20 de ani.
Lumea pe care Naomi nu o mai vrea
Pentru mine, crescut în estul sălbatic și lumea dură a anilor 90, lucrurile sunt simple. Naomi Osaka a greșit când a anunțat fără multe explicații necesare că nu mai vorbește la conferințele de presă. A sta de vorbă cu presa nu este un drept al sportivului, în cazul ei este chiar o obligație contractuală.
La asta te angajezi când vii la un astfel de turneu care-ți poate aduce milioane de dolari. Și mai ales când îți aduce celebritatea la care unii doar pot visa. Ai semnat, nu faci mofturi.
Un sportiv este parte dintr-un angrenaj care produce bani, faimă și respect. Și bucurie plătită din greu. După câteva decenii de consumerism, sportul este un bun perfect împachetat și la prețuri din ce în ce mai mari, cu cât de apropii de arenă.
Cetățeanul plătitor a fost obișnuit să primească, pe lângă meci, și ceva pentru suflet. Un cadou, o vorbă bună, o fotografie. Pentru cel care este la tv s-a pregătit chiar un spectacol. Iar ca ideea să rămână vie, steaua să strălucească și mai tare, consumul este întreținut cu ajutorul presei. Totul ca biletul acela să aibă valoare, iar banii sportivului să fie cât mai mulți.
Și tu, ca sportiv, știi astea de când companiile mari vin lângă tine și-ți dau primii bani, dacă te văd talentat. Banii lor te ajută să crești. Atunci te vede și presa și începe să scrie despre copilul care promite mult. Așa ajungi cea mai bine plătită sportivă din lume.
Or, nu poți folosi sistemul de marketing și presa, ca odată ajuns în vârful ierarhiei să te retragi. Nu e un gest profesionist. Da, sigur, poate să nu-ți placă consumerismul, dar asta e o discuție pentru mai târziu. Poți închide televizorul, gazeta, orice.
Și, să nu uităm, presa devine bună atunci când susține că bărbații și femeile trebuie plătiți în mod egal. Căci, așa cum povestește Neil Harman, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de tenis, marii campioni folosesc presa intens ca să-și apere drepturile în diverse turnee.
Harman spune în cartea sa „În culisele tenisului” că nume mari de tot vin să i se plângă atunci când organizatorii de turnee nu se uită și la interesele sportivilor. E o relație cu două direcții.
Să urăști presa este la îndemână
Am văzut o remarcabilă bucurie că presei i se întâmplă ceva rău. Aici, pe Facebook-ul de România. O bucurie însoțită de o furie la adresa presei, cum nu mi-a fost dat să trăiesc vreodată. Era ca și cum Naomi a devenit eroul favorit al celor care văd și spun că presa este o mizerie în întregul său.
Am văzut afirmații de la “bine vă face”, “și așa sunt întrebări mizerabile”, “presa este o invenție care trăiește pe spinarea oamenilor,” “presa nu reprezintă publicul, nu mai spuneți că puneți întrebări în numele nostru.” Sunt convins că este o mare dezamăgire. Dar, în egală măsură, și o mare confuzie.
Nu presei i se întâmplă ceva rău, atenție. După cum vedeți, tocmai s-a primit o pâine de comentat. Întotdeauna vor fi subiecte, nu asta este o problemă.
Ce-a făcut Naomi a fost să lovească în dimensiunea cea mai democratică, corectă și luminoasă a sportului. Gigantul comercial de care am vorbit mai sus are canale de comunicare și posibilitatea de a aranja interviuri la orice nivel. Sportivul nu le poate ocoli.
Conferința de presă este singurul loc unde au acces publicații și jurnaliști care nu au șanse la exclusivități. Lucrează la publicații mai mici, în țări de lumea a doua sau a treia, au contacte mai puține. Și mai sunt și cei neagreați care nu scriu frumos, nici cu milă, dar scriu corect. Sau care nu se împacă cu sistemul. Aci este lumea adevărată, zeci de publicuri și cel mai intens dialog.
De ce o publicație ca treizecizero din România să nu-i poată pune întrebări unei mari campioane? După știința mea, conferința de presă este, de fapt, cel mai autentic și corect moment al comunicării în sport. Nu trebuie să fie comod. Trebuie să fie onest. Și vă asigur că, dacă se sare calul, breasla, organizatorii și sportivii au cum să-l excludă pe neobrăzat.
Altfel, nu toată presa este o mizerie, așa cum nicio societate nu este rea în ansamblul ei. Cu atât mai puțin la tenis, unde specializarea înaltă și eleganța sunt obligatorii. Știu că azi sportivii au o sumedenie de canale la dispoziție și că pot comunica direct cu publicul.
Doar că un jurnalist de specialitate este zilnic la teren, are un trecut, pune date cap la cap, se documentează, poate nota observa mici schimbări pe care noi nu le vedem. Munca lui este mai relevantă decât ce-am putea vedea noi. Așa că, atunci când nu sunt de acord cu ce face Naomi, apăr un drept al celor care vor să știe mai mult.
Dar trebuie să învățăm ceva. Cu toții
Lumea se schimbă, iar noile generații au altă atitudine față de viață. Eu nu am o breaslă perfectă. Poate episodul acesta ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să tratăm cu mai multă atenție și respect pe omul din față. Să punem frână acelor întrebări care nu-și au rostul, să nu publicăm orice de-a valma, să ne gândim la consecințe.
Spuneam de un val care va veni. Faptul că Naomi a invocat depresia pe care o are din 2018 este un lucru pe care noi suntem obligați să-l luăm în seamă. Sănătatea mintală este un bun de care trebuie să avem grijă. Nu știm ce traume are această sportivă, acest om. Știm doar că nivelul de performanță de aici se atinge cu duritate și frustrări. Naomi este un om care a clacat, iar noi trebuie să vedem ce este de făcut mai departe.
Prietenul meu Lorand (Boți) Balint ne dă un sfat tuturor în articolul său din lead.ro pe această temă. “Nu-l privi pe cel din fața ta ca și cum ar fi un prost! Și nici pe Naomi ca pe o răsfățată a sorții, ci ca pe un om cu o problemă”.
Așa cum, teoretic, ar trebui să ne adresăm unul altuia în fiecare zi. El propune chiar soluții pentru sportivii care vor doar să joace fără să aibă constrângeri de marketing și comunicare. Un sistem care să te premieze doar pentru joc, cu sume mici și să-ți dea bani în plus dacă intri în angrenajul comunicării. O idee, de ce nu? Poate o utopie azi, dar lumea nu va fi mereu la fel.
Naomi spune la plecare că WTA trebuie să caute soluții la această chestiune. Sunt sigur că i se vor alătura jucători cu probleme similare. O parte din public o va susține. Capriciile sale de azi ar putea-o transforma în eroină.
Nu este o regulă bătută în cuie că sportul și banii pot merge la nesfârșit mână în mână. WTA va propune probabil un sistem de dialog, va oferi psihologi, va încerca să facă o lume mai bună. Și sponsorii vor contribui. Învățăm și ajungem mai buni.
Un singur lucru este sigur. Că la finalul zilei, cu bani sau fără, cu faimă sau deloc, cineva va fi acolo ca să spună povestea meciului. Și va întreba: “De ce?”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
