OPINII  »  EDITORIAL

Aurul, banii şi fazanii

Articol de - Publicat joi, 11 august 2022 11:03 / Actualizat joi, 11 august 2022 11:04

Există şi în sport aur de diferite carate?

Pentru cele două victorii de la Budapesta, David Popovici a primit de la Guvernul României, în afară de o strângere de mână interminabilă, bani cât pentru două titluri olimpice, 200.000 de euro. Mierea ovaţională revărsată asupra tânărului înotător a virat în oţet la adresa oficialilor statului, acuzaţi că şi-au pierdut simţul măsurii. "Ia să vedem, cu alţi campioni vor proceda la fel?" Şi ocazia a apărut, parcă de a naibii, neaşteptat de repede.

De pe timpul Cupei Campionilor Europeni

Canoea românească nu mai izbutise un titlu mondial de când fotbalul românesc nu mai obţinuse o cupă europeană. Acum fotbalul a rămas să-şi consume singur eternitatea acestei neîmpliniri. Cătălin Chirilă a cucerit la Halifax aurul care i-a deschis uşile salonului de protocol de la Otopeni. A vorbit simplu şi emoţionant. Un nor încărcat de lacrimi a plutit câteva clipe în ochii lui atunci când a rostit despre Patzaichin şi drumul lung al unei nopţi către o altă zi. Lacrimile n-au curs, dar norul n-a plecat.

O să fie, dar ce-o să fie?

Cătălin a fost întâmpinat, au scris mai multe publicaţii, printr-o rezonanţă care sună a turmă bine dresată, "ca un erou". Nu. A fost primit mai degrabă ca un sub-erou, căci nu ministrul l-a întâmpinat, ci un secretar de stat. Care a dat asigurări că băiatul va fi premiat, dar nu acum, ci "când se va întoarce domnul ministru din concediu. O să discutăm cu dânsul şi cu Cătălin, sigur va fi o premiere". Poftim? Cum adică, o să discute ce cu Cătălin?! O să negocieze premierea, mai lasă şi tu, mai dăm şi noi?! Şi asta, că va fi o premiere, e ca şi cum ai zice că într-o zi de vară va fi soare. E prevăzută în lege. Ce fel de premiere?, aceasta e întrebarea. Mulţi dintre cei urzicaţi după mica avere vărsată lui David aşteaptă acum Guvernul cu urechea ciulită. Ia zi, nea Nicule, cât? Cât?

Aurul, banii şi fazanii

Vechea întrebare

Ar trebui recompensat cu peste o sută de mii de euro Cătălin Chirilă pentru aurul şi argintul din Canada? Ar trebui să primească şi el Steaua României? O matematică simplă aşa ar presupune. Dar povestea asta e de matematici speciale. Ar trebui să conteze doar performanţa sau şi contextul? Rezonanţa internaţională, atenţia lumii largi au o însemnătate sau fair-play şi democratic ar fi ca orice campion să beneficieze de aceeaşi premiere? Tenisul e egal cu tenisul de masă? Vâslitul cu pagaia sau cu braţele costă la fel? Şi care e preţul?

Singularitatea

O să ameţim încercând să rezolvăm o ecuaţie imposibilă. Cea mai bună cale ar fi sinceritatea, dar ea nu se practică la nivel politic. Şi, în general, nu se practică. Ar fi sincer ca premierul să spună că David Popovici e o singularitate, o anomalie fabuloasă a cărei apariţie echivalează cu o revoluţie. Toate computerele ne spun că noi avem acum ce au avut ruşii cu Popov, australienii cu Thorpe şi americanii cu Phelps. Nu e vorba doar de titlurile neatinse încă, ci de realitatea măsurabilă a unui sportiv colosal în toate datele sale. Un om excepţional, o disciplină de prim rang mondial şi cele mai populare probe ale acestei discipline. O potrivire perfectă.

David și restul lumii

Swimswam.com, site dintre cele mai însemnate ale înotului, a prefaţat astfel proba de sută liber a Europenelor de la Roma care încep azi: "Există David Popovici... şi apoi restul lumii". Când s-a mai spus aşa despre un român? E sincer să înţelegem că nu e doar în ochii lumii largi, cum a fost Halep, ci şi că nu i se văd limitele. Şi n-o spunem noi, ci ăia de vorbesc alte limbi. E un OZN aşteptat să dea peste cap istoria. Şi e român.

Un adevăr încăpăţânat

Nu ştiu dacă Popovici trebuia să primească o căruţă de bani. Dar sincer e să admitem că statul acesta inerţial, incompetent, prost egalitarist s-a comportat în acest caz ca un privat care îşi ştie interesul. Probabil că a făcut-o din populism, căci despre sport în general îl doare fix în posterior. Cătălin ar trebui recompensat şi el la greu, pentru că e un redeschizător de drumuri, un om care îi dă bunului Ivan linişte acolo unde o fi ştiind că are un urmaş. 

Canoea e parte din fibra noastră naţional-sportivă, iar Chirilă a făcut ceva enorm. Dar egalitate între cei doi nu e. Şi ei o ştiu, fiecare în parte, fără să facă un caz din asta, pentru că sunt mai tineri şi mai deştepţi decât mulţi dintre noi, cei care ne punem socotelile neîncheiate cu statul ăsta falimentar în farfuria lor. Nu că asta le-ar strica digestia. Vor continua să câştige şi pentru noi în timp ce noi ne păruim.


Comentarii (19)
ralffy_mr
ralffy_mr  •  12 August 2022, 17:43

sigurr ca David Popovici merita premiat, la fel ca orice alt campion international ce a reprezentat tara. DAR, la fel ca in cazul deciziilor CCR, Motivarea face este cea care umple forma fara fond.

valentindragobete
valentindragobete  •  12 August 2022, 16:56
Postat de tristan pe 12 August 2022, 15:07

hahha..te oftici , amaratule?;))

După "răspunsul" tau pare că-i invers dar nu contează, înainte ca pionierii!

tristan
tristan  •  12 August 2022, 15:07
Postat de valentindragobete pe 12 August 2022, 12:50

Bă trist-ule, nu incerca sa arunci piatra fiindcă te poți lovi foarte grav!

hahha..te oftici , amaratule?;))

Vezi toate comentariile (19)
Comentează