Coman ça va, Monsieur B.?

"Nu uitaţi punctele de pe "o", e important!". Aşa începe interviul din "Le Journal du dimanche". Căci asta a transmis cel care, în schimb, nu se ofuschează dacă e numit Ladislau, deşi e Laszlo. Un om cu multe apartenenţe şi multiple faţete. E maghiar, român, francez, un personaj aproape indescifrabil, un om care vorbeşte mereu cu un soi de ecou care sugerează alte lumi şi alte gânduri. 

Monsieur B. vrea trema la locul ei. Eu, pentru că nu găsesc semnul pe tastatură, o să folosesc iniţiala, ca să nu-l supăr. Dar el ştie că noi ştim cum să-i zicem. 

În schimb urăşte ca francezii, care nu sunt nici pe departe maeştri ai pronunţiei numelor străine, să îl rostească Boloni. E "Beuleuni". Ha, ha! E de peste trei decenii acolo şi încă se luptă cu ei. Şi cu el. Are mereu ceva să-şi demonstreze. Şi lui, şi nouă. Câteodată acceptăm, câteodată nu. Sinusoide, precum cariera lui. Sus, jos. Dar îl ascultăm. Mereu. C’est un grand Monsieur, cum ar zice francezii.

Florinel, the King(sley)

Doar că atunci când zice, la Fanatik, că Florinel seamănă cu Kingsley "şi nu numai la nume" te crispezi. Chiar şi cu această paranteză mare cât Turnul Eiffel: "doar că unul joacă la Bayern M., ceea ce spune multe". 

După care anunţă că nu vrea să aducă la Metz români pentru că ar fi considerat responsabil de eventualul lor eşec. Ceea ce e fals. Monsieur B. a mai adus români. Dar... Mereu e câte un dar când e vorba despre români. Le ştia caracterul, susţine el. Acum se fereşte pentru că habar n-are cum au fost plămădiţi. Şmecher, Monsieur B.

Crescuţi cu gura

Păi cum să fie plămădiţi? Daţi ca mari şi tari pe când erau mici şi slabi, fotbaliştii talentaţi au jucat mai mult cu firma, care le-a căzut mai apoi în cap de nu s-au mai trezit. Au fost vânduţi din gură cu zeci, sute de milioane, ceea ce le-a adâncit depresia şi căderea în "cine naiba sunt cu adevărat?".

Monsieur B. se face că nu cunoaşte toate astea. Le cunoaşte. Îl suspectez de o ironie subtilă care să treacă de cenzura vânătorilor de controverse. N-are chef de harţă, are de lucru într-un campionat care naşte cu adevărat vedete internaţionale. O ligă unde banii din transferuri sunt reali.

Radio Erevan

Monsieur B. are treabă. Şi poate să împartă indulgenţe sub care maschează zâmbete sarcastice. "E un preţ normal. Nu e mare. Nici nu poate fi mai mult. E greu să vinzi jucători români pe mai mult". Păi, nici nu e nevoie. 

Pe Coman, al lor, s-au dat 21 milioane de euro. Pe Coman, al nostru, 110 milioane. Doar că e ca la Radio Erevan. Nu a fost pe hârtie, ci pe aer. Şi nu s-au dat, s-au cerut.

Paltonul de plumb

Cât e de plauzibil ca Monsieur B. să nu fi ştiut că Florinel a fost intens, sălbatic comparat cu Mbappé? Răspunsul logic: nu e. Acum a mai adăugat şi el nişte chintale pe umerii lui cu această asemănare. Drept, Coman nu e Mbappé. Seamănă în ceva cu Florinel. 

Nici francezul nu a confirmat deocamdată enormele speranţe puse în el, nu a devenit un fotbalist de «nivel zero», dintre aceia care fac marile ştiri. Dar asta nu înseamnă prea mult în ce priveşte subiectul nostru. Coman Mbappé Coman e produsul de vârf al Superligii şi nu dă nimeni pe el 4 milioane. E ca şi cum ai spune că trăim pe altă lume.

Edi îşi aşteaptă dividendele

Singurul care a investit în el când bursa lui şi a fotbalului românesc era la pământ a fost Edi Iordănescu. Şi a investit masiv. 7 meciuri din 10 în preliminarii, 6 ca titular. 

Locul 4 ca minute jucate între jucătorii de atac. Şi pe ultimul loc dintre ei la realizări. Un singur gol, cu Andorra. Nici un assist. Hagi, cu 125 de minute mai puţin pe teren, are două goluri şi o pasă de gol. 

Moruţan, la egalitate ca timp de joc, e în topul european cu 4 pase decisive. Iar Mihăilă, cu 3 meciuri în total mai puţin disputate, e între golgheterii României, cu 3 goluri. Niciunul dintre ei nu are vreun supranume. 

Din fericire pentru ei. Hagi nici n-are nevoie, poartă deja un nume greu. La fel Edi. Care acum aşteaptă recuperarea investiţiei. Et plus vite que ça!, cum ar zice Monsieur B.