David fotbalistul

Pe Messi, presupunând că ar avea mintea de bibilică a lui Trump, chiar l-ai crede dacă ar spune că poate împuşca pe oricine în stradă fără să păţească nimic. Nici un om nu a fost mai mare ca el din sport, niciodată, nu la dimensiunile acestea, nu în miezul atâtor suflete.

Pășind peste oceanul de osanale

Omenirea i s-a predat definitiv lui Messi, care are un mare noroc: că e aşa cum e. Alţii ar putea înnebuni. Nu se poate să fie descărcată peste tine atâta iubire şi să nu te dileşti, dar uite că Messi poate, firea lui introvertită îl ajută, păşeşte pe oceanul de osanale fără teamă, nu vede adâncimi, nu aude heruvimi, e el şi nimeni altcineva şi poate că ăsta e cel mai tare lucru dintre toate câte s-au petrecut în ultima vreme. 

Messi e precum pisica lui Schrodinger, e viu şi mort în acelaşi timp, viu ca oricare dintre noi şi mort cum sunt toţi cei care nu mai au viaţă pentru că le-am confiscat-o. Dar Messi ar fi fost nimeni fără fotbal. Cuvântul-cheie e fotbal. Cheia suntem noi. Noi hotărâm. Aşa merge povestea.

Oamenii de ştiinţă şi oamenii

Vă imaginaţi ce ar fi fost dacă David Popovici era fotbalist? Tipul ăsta e un Messi pe care nu ştim de unde să-l apucăm, e ca şi cum am avea un laureat Nobel pentru chimie. L-am pune într-o vitrină şi l-am uita acolo până când mai inventează ceva. Sigur, înotătorul are parte de atenţie, se îmbulzesc microfoanele în jurul lui când mai inventează ceva. 

Ne minunăm. Ni se suie un pic pulsul. Ne întrebăm «de unde naiba a apărut trestia asta în deşertul Gobi?», dar e ceva care nu ne implică profund, nu cădem în limbă după David înotătorul aşa cum ni s-ar întâmpla cu un David fotbalistul. Nu cuplăm. Admirăm fără să visăm. 

Ne mândrim cu el, dar nu vom ieşi la nici o Universitate după vreo mare victorie a lui. Eventual va ieşi el, după vreun curs. David are un tricou pe care scrie « Vreau să fiu extratetrestru ». Păi chiar e. Unul adevărat. Păstrăm distanţa.

Cum ar fi

Nu e aici nici o plângere, nici un reproş. E doar un exerciţiu de imaginaţie. Şi nu e unul idiot. Ce face băiatul ăsta e atât de mare încât vederea directă asupra importanţei realizărilor lui e aproape imposibilă. Închipuiţi-vă că Ronaldo, brazilianul, ar spune despre un fotbalist român următoarele: «Ceea ce mă înspăimântă la el e cât de mult poate progresa». 

Asta a zis campionul olimpic şi fostul recordman mondial la sută liber, Cesar Cielo, despre Popovici. Nu avem instrumente pentru a înţelege deplin ce se întâmplă. Şi cum ar fi ca Adrian Rădulescu să fie un antrenor de fotbal, antrenorul lui Messi, cum ar fi să fie un Scaloni? Ce ode i-am mai vărsa! Aşa e doar un tocilar, cu ideile şi gadgeturile lui care se încăpăţânează să creadă că nimic nu e scris dinainte. 

Şi cum ar fi ca toată lista asta de înotători care a adus o roabă de medalii anul acesta să fie fotbalişti, să ştim că avem nu numai un Messi, ci şi un Enzo Fernandez şi un Julian Alvarez? Şi ca un million de copii să se pornească spre terenuri entuziaşti că se poate, da, frate, da, prietene, chiar se poate!

Cadourile

David a reuşit un argint mondial la Melbourne în bazin de 25 de metri aproape numai din talent. A prins o medalie ca din joacă. Îţi vine să şi râzi. La fel ca la driblingurile lui Messi. Oamenii ăștia sunt uşori ca aerul, plutesc prin lumile lor. 

Şi nu trebuie să facem nimic în plus. Doar să nu uităm să ne bucurăm cu fiecare fibră de ceea ce ne oferă fiecare dintre ei. Nicio moleculă de bucurie nu trebuie pierdută. Pentru că e atât de frumos.