Iată ce „sărbătorim”

Colegul Dan Udrea întreabă „Ce naiba sărbătorim?” după accederea a trei echipe din patru în subsolul 2 al cupelor europene. M-a surprins întrebarea. În primul rând, cine sărbătoreşte? Eu n-am sesizat niciun foc de artificii. O fi fost şi l-oi fi ratat eu, se poate. 

Unele dintre primele cuvinte de la finalul seriei de meciuri i-au aparţinut lui Ilie Dumitrescu. Nu e genul de analist care să sară cu picioarele pe jucători sau echipe. N-o face la înfrângeri, darămite la victorii. Dar chiar şi el a început prin a sublinia carenţele fecesebiste, căderea recurentă din repriza a doua, incapacitatea unor oameni cu experienţă de a conta zeci de minute în joc.

Curentul glonțului

Nu suna a sărbătoare, dimpotrivă. După meciul Farului, singura realizare era calificarea, în rest – caz de neprezentare până în minutul 53. Mă îndoiesc că Hagi și Gică Popescu au ţopăit de bucurie. Dacă au făcut-o, atunci chiar că, apropo de o controversă recentă, sunt pe un drum greşit. 

Tot ce ştiu e că din tot ce am spus şi am auzit nu a existat decât curentul glonţului trecut pe la ureche. Din ce sesizez, e aşternută peste aceste calificări o pătură de realism. Mergem pe firul subţire. Dan are dreptate aici. Stăm mereu între a fi şi a nu fi.

Să ne amintim

Dar. Dar. Să comparăm cu anul trecut, aşa cum ni se propune, când în turul 3 am avut 4 din 4. Cu una mai mult. Dar cum şi în ce fel?

FCSB. Atunci, Saburtalo Tbilisi, acum CSKA ’48. Ce diferenţă? Doar că anul trecut în loc de 1-0 pentru FCSB a fost invers, iar în retur nu doar că în ultimele minute vicecampioana mergea în prelungiri, ci mergea direct acasă, era eliminată. Situaţia a fost mai gravă decât acum. FCSB pare o echipă mai solidă azi, cel puţin cu astfel de adversari, în ciuda schimbărilor care zăpăcesc echipa şi jocul.

Sepsi. La ani-lumină de emoţiile grave de acum 12 luni cu Olimpija Ljubljana. Specialista Cupei României a câştigat atunci meciul de acasă greu, apoi în retur a trecut prin nebunia loviturilor de departajare. Sepsi 2023 a arătat cu totul altfel decât Sepsi 2022. Aici suntem cu toţii de acord.

În locul Craiovei din sezonul trecut a fost Farul. O calificare, da, mult mai clară în faţa albanezilor de la Vllaznia, 1-1, 3-0, decât cea chinuită, abulică a lui Hagi. La Farul însă e caz de studiu. Echipa nu a existat până în minutul 53, afişând pe cele două meciuri pierderi grave de memorie în ce priveşte cunştinţele fotbalistice. E atât de "în altă parte" încât nu poţi lua de bună o astfel de prestaţie. Farul e rătăcită, Hagi să afle de ce. Dar nu asta e valoarea ei, nu are cum.

Cineva a greșit ceva

E doar un mecanism descentrat. Ceva a fost făcut greşit acolo, poate căruţa de transferuri de valoare îndoielnică sau felul în care s-a făcut tranziţia de la un sezon la altul. 

Nu cred însă că jucăria asta care ne-a uimit nu poate fi reparată. A trecut deja prin multe incendii ca să nu fi învăţat ceva. Or, dacă nu, chiar că îşi merită soarta, şi laudacii alături de ea.

Altă escaladă

În fine, CFR. Anul trecut, adversară Inter d’Escaldes, Andorra, anul ăsta Adana, a 4-a în Turcia în fostul campionat. De la cer la pământ. 

Chiar şi aşa, CFR, în plină transformare la toate nivelurile clubului, tehnic, financiar, de strategie, a fost răpusă în minutele de prelungire ale returului, având pe cele două manşe o sumedenie de ocazii. CFR a avut ghinion, Adana a fost mult peste multe competitoare de la acest nivel.

Balaurul danez

În sumă, nu e mai prost decât ce a fost. Ăsta nu e un titlu de glorie, dar nici nu suntem praf, sau nu încă. Trăim încă pe creditul destinului. Nu e nimic de sărbătorit, şi cine o face se păcăleşte, dar nu-i de afişat un doliu naţional. Bilanţul celor 8 meciuri ale celor patru formaţii e de 6 victorii, un egal şi o înfrângere (la limită). 

Nu e rău. Faza următoare ne va aduce mai multă lumină. Acum Nordsjaelland e balaurul. Deja o performanţă ar fi să-i pronunţăm corect numele. Nu e de râs. Fotbalul danez e greu de descifrat pentru noi în orice fel.

Doar sub plapumă

Ideea e aşa: cu toate greşelile, intervenţiile patronale, rătăcirile, gesturile rizibile, subţirimea prestaţiilor, era cât pe-aci să fim integralişti. Ia să ne gândim dacă toate aceste prostii patente nu s-ar mai întâmpla în faza următoare, cum ar fi? Ştiu, ar fi în alt fotbal. 

Totuşi, să avem un pic de răbdare. Vom avea tot timpul din lume să le dăm la cap celor care vor merita. Până atunci, recolta europeană, raportată la ce fel de fotbal avem şi cu ce oameni, e, să recunoaştem, un pic mai bună decât am crezut. E o mică victorie, de sărbătorit sub plapumă.