)
Articol de Radu Naum - Publicat joi, 04 mai 2023 11:43 / Actualizat joi, 04 mai 2023 13:21
Halep plăteşte preţul unui Everest de minciuni
De curând amicul George Dobre mi-a pus sub nas o poză cu Jarmila Kratochvilova dintr-un articol al Gazetei. O uitasem. Uitasem, pentru o clipă, de coşmarul anilor în care sportul era un război, iar bărbaţii şi femeile, mai ales femeile, erau aruncate în luptă precum frontovikii din Marele Război pentru Apărarea Patriei cu Orice Preţ.
Puterea hormonilor
Dar chiar cu orice preţ. Iar preţul plătit îl puteţi vedea în acea poză care te înfioară. Dacă ai un dram de empatie, te cuprinde tristeţea. Şi apoi furia. Ce naiba de umanitate e asta?!
Cum de o sportivă a ajuns să arate aşa, cum de s-a putut ca alte sportive să facă schimbare de sex de la câţi hormoni s-au turnat în ele pentru gloria partidului şi poporului?
Adevărul de sub covor
Sportul comunist a fost un experiment al dezumanizării în multe feluri, de la bătăi cu ghiulul în cap şi ţeasta lovită de bârnă până la un dopaj care a depăşit imaginaţia. Ştiu că mulţi nu sunt pregătiţi să accepte asta, că oscilează între un patriotism orb şi o nostalgie alimentată de frustrările prezentului, dar aşa s-a întâmplat, că ne convine sau nu.
Şi ceilalţi?, parcă aud. Da, şi "ceilalţi". S-au dopat şi ei, mai ales când au văzut că nu mai ţin pasul. Dar ce a fost în comunism constituie o crimă împotriva umanităţii sportive. Zombi cu medalii la gât mulţumind "din inimă" dictatorilor. Şi de atunci tragem la nesfârşit ponoasele.
Science Friction
Motivul pentru care Jarmila a reapărut în ştiri este că o neerlandeză, Femeke Bol, i-a doborât un record vechi de 41 de ani, cel la 400 metri în sală. Vă daţi seama, acea performanţă a străbătut orânduirile şi a rezistat cu fruntea sus şi pieptul bombat!
În fine, poate aceste referinţe anatomice nu sunt tocmai potrivite... Vor zice unii: gata, a dispărut în negura vremii! Ei, aş! Fiţi pe pace, adevăratul record stă în picioare. E cel la 400 în aer liber, deţinut în continuare de Marita Koch din RDG.
Recordul etern
E viu şi nevătămat, stabilit în 1985 în Australia. 47,60. Shaunae Miller-Uibo, campioana olimpică de la Tokyo, a alergat cu 0,76 secunde mai încet. O eternitate.
Nu numai că nu s-a apropiat de performanţa redegistei, dar nici măcar de aceea a ... Kratochvilovei din ‘83 (47,99) şi n-a fost mai bună nici măcar decât a lui Koch varianta 1982 (48,16).
Ca să dăm de un record mondial sub timpul atletei din Bahamas trebuie să săpăm până în 1979! Contemplaţi această prăpastie. Nu vă ia cu ameţeală?
A fost odată ca întotdeauna
Cortina de fier a căzut, dar seringa de aur a rezistat. Armstrong, halterofilii, micii soldăţei în şort şi tricou ai lui Putin şi mai nou vestea despre cum sunt fentate rezultatele îngrijorătoare ale testelor doping în Premier League, toate acestea au dus mai departe suspiciunile despre furtul instituţionalizat sau acoperit.
Oamenii simpli, de bun-simţ, îndrăgostiţi de sport, nu mai ştiu demult ce să creadă. Nu mai ştiu dacă e adevărat ce văd sau un film cu final cunoscut. Ioan Chirilă a scris "Ar fi fost prea frumos", dar poate că şi ieri, şi azi ar trebui să se scrie apropo de multe sporturi şi mulţi sportivi "E prea frumos". Mult prea frumos.
Nota de plată pentru toată masa
Simona Halep a lansat un apel disperat. Vrea să se termine odată, să fie judecat cazul ei, vrea să scape de acest tunel, vrea lumină, ceea ce vrem şi noi. Nu înţelege de ce se prelungeşte calvarul. Strigă că e nevinovată, şi o putem crede, deşi trebuie să credem doar ce poate fi demonstrat.
Ce nu pricepe Halep e că în acest moment nicio instanţă nu mai acordă credit nimănui prins asupra faptului. Nu are cum, ar fi demolarea unei structuri oricum fragile, oricum depăşite constant de trişori. Cine cade în plasă nu mai are parte de prezumţia de nevinovăţie.
Testamentul Maritei Koch
Nu e normal, dar aici ne-au adus toţi cei care au distrus credibilitatea sportului. Aşteptarea însăşi e o pedeapsă impusă Simonei. Ea decontează deceniile de negări care s-au dovedit false, iar acum nimeni nu mai e dispus să plece urechea. E amarul adevăr.
Ascultaţi-o pe Marita Koch: „Am conştiinţa curată. Nu am fost testată pozitiv niciodată. N-am făcut nimic din ce n-ar fi trebuit să fac". Lipseşte o singură propoziţie: "Nu m-am dopat". Ăsta e testamentul sportiv pe care îl târăşte după ea Simona.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
