Paradis pe Mont Blanc

Alexandre Dumas, seniorul, știe că în fața sa șade o femeie făr’ de carte, dar cu tomuri de experiență. N-o sâcâie cu întrebări, o lasă liberă, așteaptă să-ți gonească emoțiile. Marie Paradis, alintată, de unii, "La Paradisa", are, acum, vreo 53 de ani.

Autorul ce peste câțiva ani avea să dea viață "Muschetarilor" se găsea, la odihnă, în Chamonix, când ghidul său, Pierre Payot, îi spusese că prin preajma locului se afla doamna care, cu ani în urmă, pe 14 iulie 1808, devenea întâia femeie din lume ce cucerise vârful Mont Blanc, cel mai înalt din partea asta de Europă, cu puțin peste 4.800 de metri. Putea rata o astfel de ocaziune?

"Chamoniardul" Jacques Balmat rupsese teama ancestrală a locuitorilor văii și cucerise Necuceritul pe 8 august 1786. De atunci, timide, tot felul se încercări scoseseră capul.

"Trăiam în Le Bourgeat, un cătun din satul Les Houches. Aveam de-ale gurii, nu eram nici sărmani, nici bogați. Trebăluiam la han. Nu umblam prea mult, dar, pentru că stăteam, zilnic, în picioare, avea, o oareșcare rezistență", pornește Paradis povestea.

Nu-i poate spune exact lui Dumas de ce a făcut-o. "Ghizii mi-au zis că preferă să urce acolo oameni de la noi, de ne cunoșteam, decât străini. Unii mi-au spus că voi deveni bogată, că lumea o să mă cunoască".

Trei expediții reușite

Fuseseră trei expediții în preajma zilei de 14 iulie, sărbătoarea. Primul grup, cinci bărbați, conduși de Michel Paccard. "Al doilea am fost noi. Șapte oameni, dintre care două femei. Balmat n-a vrut s-o ia pe prietena mea, i-a spus că hrănește un copil de șapte luni la sân și să stea cuminte. Pe mine, însă, m-a acceptat. Am mers până la Grands-Mulets, acolo am rămas o noapte", aude Dumas.

A doua zi, lucrurile n-au mai fost a fel. "M-am speriat la trecerea printr-un loc destul de abrupt. Fusta mi se agăța în toate-cele. Pălăria îmi zbura de pe cap. Să mă iertați, domnule, dar, la un moment dat, am simțit că picioarele mi se duc dracului".

A fost momentul în care i s-a adresat lui pe Balmat: "Jacques, rogu-te, mergi mai încet! N-am aer, comportă-te ca și cum tu ești cel obosit!". Îi era sete, topea zăpada în gură. Inima o înțepa. Ghidul, vulpoi bătrăn, a mirosit-o.

A chemat la el doi băieți, i-a pus s-o prindă, fiecare, de o "aripă", au ajutat-o să ajungă sus. "Era aproape leșinată. Am frecat-o pe obraji cu omăt, a deschis ochii, și-a revenit. A ridicat privirea spre imensul orizont și atunci noi, bărbații, am făcut o glumă: îți dăm ca zestre tot ceea ce se vede, tot întinsul", avea să povestească Payot.

"Prima din sexul ei care se ridicase atât de sus"

"Mi-a fost greu, dar mi-a plăcut. Și la urcare, și la coborâre, am mers pe urmele lăsate în zăpadă de cei de dinaintea noastră. Când s-a aflat vestea, lumea a început să mă privească altfel. La han, stăteam ore întregi să povestesc cum a fost, iar patronului nu-i prea plăcea asta".

Apoi, într-o zi, cineva a venit cu un ziar, "Le Moniteur universel", unde apăruse povestea, "prima din sexul ei care se ridicase atât de sus". Pezevenghi, șeful locului îl pusese pe un perete: "Aici servește fata despre care s-a scris". Iar mușterii se înmulțiră!

"N-am devenit mai bogată, nici n-am mai urcat acolo. Mulți străini veneau la mine să-mi spună că-mi dau bani, să-i duc și pe ei. Dar am zis că-i ajut mai mult cu o masă caldă și cu un pahar de vin, la întoarcere, când au multă nevoie".

Dumas e mulțumit de ceea ce a aflat. Cârcotașii spuneau că Marie fusese târâtă până sus, că nu-și mai revenise din spaimă, dar el avea în fața ochilor o eroină dârză, ce istorisea clar. Paradis s-a stins în 1839, la fix 60 de ani.

Cu un an înainte de a sa plecare, aristocrata Henriette d’Angeville, echipată cu haine groase, cu un fel de suliță cu cap de harpon, cu ghizi alături și catâri de cărăușie, devenea a doua femeie ce urca acolo, sus.

În cartea "Excursia mea la Mont Blanc", nu uita, însă, s-o omagieze pe "La Paradisa", această "femeie robustă, care nu avusese nici măcar o singură slăbiciune pe tot parcursul primejdioasei călătorii".