ORASELUL LENES  »  ORASELUL LENES  »  DVD LAZY TOWN CU GAZETA

Magnus Scheving, adevăratul Sportacus, transmite un mesaj prin intermediul GSP: "Faceţi sport!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 octombrie 2010 00:00

Personajul principal din Orăşelul Leneş, Sportacus, pe numele său adevărat Magnus Scheving, a fost în România.

Weekend-ul trecut, Mangus Scheving, adică adevăratul Sportacus, a venit în România unde a vizitat redacţia Gazetei Sporturilor. În vîrstă de 46 de ani, fostul campion olimpic la gimnastică Magnus Scheving a vorbit despre incredibilul impact avut de aceste desene care au crescut semnificativ vînzările la legume în ţara de origine, Islanda. De asemenea, în Islanda, serialul Orăşelul Leneş a beneficiat şi de sponsorizarea ministerului educaţiei care a demonstrat prin acest gest că se implică şi e interesat în dezvoltarea corectă a celor mici.

Cu toţii am auzit despre "bomboanele sport", adică merele pe care le consumă super eroul Sportacus, al cărui nume ilustrează mişcările sale în ritmuri de gimnastică.

Orăşelul Leneş a reuşit să ajungă din 2004 pînă în prezent în peste 500 de milioane de case din 128 de ţări, printre care şi România, fiind un real succes. .

- Magnus, cum ţi-a venit ideea de a crea Orăşelul Leneş?
- Ideea mi-a venit undeva în urmă cu 20 de ani, cînd am văzut că unul dintre personajele populare în rîndul copiilor la acea vreme, Popey Marinarul, fuma şi se bătea cu lumea, deşi mînca sănătos, prefera spanacul. Aşa m-am gîndit că poate am avea nevoie de un model adevărat în rîndul copiilor.

- Care sînt ideile de bază ale serialului?
- Orăşelul Leneş are menirea de schimba percepţia oamenilor asupra importanţei unei alimentaţii corecte şi a sportului. Acest serial şi-a dorit şi a reuşit să creeze un model pentru oamenii din toată lumea. Nu ne-am adresat direct adulţilor pentru că am considerat că dezvoltarea unui om începe de mic, practic, aşa s-a născut acest desen animat.

"Copiii asociază sportul cu banii"
- Care sînt părţile bune, dar şi rele ale sportului?
- Sportul din ziua de astăzi se face mai mult pentru bani. Spre exemplu, unora dintre fotbalişti nu le pasă că ei devin un model pentru tinerii din toată lumea, ei pur şi simplu îşi urmăresc interesul. Practică sport fără pasiune, ei vor doar banii, în rest nu-i interesează, iar tinerii înţeleg greşit. Copiii ajung să asocieze sportul cu banii.

- Ce părere ai despre formaţia Stjarnan ai cărei fotbalişti fac coregrafii după fiecare gol marcat?
- Noi, islandezii, avem simţul umorului dezvoltat. Ei au devenit un hit pe internet, iar mesajul lor e simplu. Fac acest lucru din plăcere, joacă de mici împreună şi pun banii pe locul secund. Ei au demonstrat că fotbalul nu înseamnă doar război, pînă la urma urmei este doar un sport.

"Mîncăm mîncare sintetică"
- Ce părere ai despre actuala generaţie?
- Din păcate, cred că, pentru prima dată în istoria omenirii, speranţa de viaţă scade de la o generaţie la alta. Mîncarea a devenit sintetică şi radiată la microunde, facem sport pe calculator şi ne mişcăm tot mai puţin. Cu Orăşelul Leneş mi-am dorit să schimb toate aceste probleme.

- Cum îi învaţă Orăşelul Leneş pe cei mici să crească sănătoşi?
- În timp ce se uită la aceste desene desi nu realizează încep să adopte în joacă mişcările personajelor, în special pe cele ale lui Sportacus. Cei mici nu-şi dau seama, dar mişcările ritmice ale lui Sportacus cu care salvează mereu Orăşelul Leneş de răufăcători sînt, de fapt, exerciţii de gimnastică. Aceştia ajung să facă exerciţii fără să-şi dea seama.

- Cum se adresează acest serial şi părinţilor?
- Adulţii îşi vor copiii sănătoşi. Să doarmă devreme, să manînce sănătos şi să nu folosească violenţa. Acestea sînt caracterele Oraşelului Leneş, toate au fost create pentru a inspira.

"Orăşelul Leneş nu spune oamenilor ceea ce trebuie să facă, ci doar îi inspiră. Există o mulţime de modalităţi pentru a îi educa pe copii"

Marţi, un nou episod
Săptămîna viitoare, marţi, 26 octombrie, Gazeta Sporturilor prezintă un nou DVD Orăşelul Leneş. Acesta va fi disponibil la toate chioşcurile de ziare din ţară şi vine alături de o mulţime de surprize gratuite pentru cei mici. Alături de DVD, copiii vor primi şi un card gratuit cu ajutorul căruia trebuie să dezlege mesajele secrete ale lui Sportacus, iar astfel vor avea şansa să cîştige marele premiu, o excursie în Laponia, acasă la Moş Crăciun.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
1135477623136823
Bojan Cristian Bojan  •  19 Ianuarie 2016, 07:33

Sportacus,Bojan Cristian trage de fiare la sala,Sportacus vreau să arăt că tine sa vin și eu în orășelul leneș?

 •  11 Aprilie 2013, 09:24

dar ca venii vorba cati ani are magnus scheving adica sportacus? si care e nr lui de telefon?

 •  24 August 2012, 12:42
Postat de ko-ko pe 23 Octombrie 2010, 17:21

Desenele astea sunt pentru adulti si nu pentru copii.Maimutareala aia ieftina din desene lasa doar impresia adultilor ca e interesanta si pentru copiii lor.Pana la urma consumul de legume a crescut in Islanda datorita parintilor, si nu datorita copiilor.Sa fim seriosi.In schimb mesajul acestui desene in ce priveste sportul e pozitiv.Cat despre fotbalistii din Islanda care joaca de mici si din placere, ei bine, acestia au alte slujbe si se exprima pe teren strict ca amatori.Sa nu facem confuzii.

Este foarte fain serialul.Copiii trebuie educati de mici ca nu au voie sa injure,sa fumeze,sa manance intr-una chipsuri si fast food.Copiii invata prin acest serial aceste lucruri.Dar,si intr-un mod distractiv.In ziua de azi nu poti vedea pe posturile de desene animate decat violenta,mancat nesanatos si multe altele.Copiii de sub 10 ani de la mine din cartier stau toata vara in casa si se uita la desene violente.Iar asta se vede in comportamentul lor.Injura,vorbesc tare unul cu altul,etc.Iar altii fumeaza de la varste fragede si beau alcool sub 18 ani.Educatia corespunzatoare trebuie sa se faca la timp pt.a evita astfel de lucruri.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează