SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE JUDO

Alina Dumitru promite aurul la Mondiale: "O să vedeţi o altă Alina!"

Articol de - Publicat vineri, 20 august 2010 00:00

Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing, se pregăteşte pentru Mondialele din Japonia, acolo unde ţinteşte doar aurul.

Cu doar trei săptămîni înainte de debutul Mondialelor de la Tokyo, Alina Dumitru, campioana olimpică de la 48 de kilograme, e gata să-şi adauge în palmares primul titlu al lumii. "E tot ceea ce-mi lipseşte. Sînt pregătită să-mi înfrunt toate adversarele", spune micuţa judoka. După ce la Beijing a învins-o pe Tani Ryoko, cea mai cunoscută sportivă a Japoniei, acum Alina e gata să o învingă pe Fukumi Tomoko, campioana mondială din 2009. "La Tokyo o să vedeţi o altă Alina Dumitru. Am făcut multe schimbări în sistemul meu de luptă, trebuie să-mi surprind adversarele cu ceva. Altfel toate mă cunoşteau din ceea ce am arătat pînă acum", subliniază Alina.

Fără pauză de opt luni
Din decembrie 2009, Alina a stat numai în cantonament şi a mers la concursuri. La fiecare etapă de Cupă Mondială sau de Grand Prix la care a participat, a urcat pe podium. Şi-a mai trecut în cont şi un titlu european. "E greu să stai să te pregăteşti şi prietenii să te sune de la mare sau de la munte. Dar nu mă gîndesc la asta, fără sacrificii nu poţi face nimic. O să merg şi eu în Dubai, cînd la noi o să fie iarnă", glumeşte Alina.

A cincea oară în Japonia
Alina va pleca împreună cu lotul naţional pe 4 septembrie în Japonia. "Pe 12 o să intru eu în concurs, dar trebuie să ne acomodăm cu fusul orar. Am început deja să mă antrenez sîmbătă şi duminica şi pauză am luni pentru că eu voi lupta la Mondiale duminica", spune Alina. E familiarizată cu Japonia, a mai fost de patru ori pînă acum. "Am fost la Osaka, Fukuoka, Tokio. E o ţară foarte frumoasă, cu oameni respectuoşi, dar nu aş putea trăi acolo. Sper doar să-mi rămînă în minte ca fiind ţara în care am cîştigat primul meu titlu mondial", a încheiat românca.

Şi-a luat alt căţel
De cîteva zile, Alina Dumitru şi-a cumpărat o căţeluşă de care nu se dezlipeşte decît la antrenamente în cantonamentul de la Cluj-Napoca. "E un bichon maltez, albă ca laptele şi creaţă, creaţă. I-am pus numele Elsa. Căţeluşa pe care am avut-o a murit şi nu puteam sta fără un alt animal", a declarat Alina, care o va aduce pe Elsa acasă, la Bucureşti, cînd va pleca la Mondiale, în Japonia.

Amintiri pe 9 august
Pe 9 august 2010, Alina Dumitru a sărbătorit doi ani de la cucerirea titlului olimpic în China. "Data aceasta va rămîne tot timpul în inima mea. Nu pot să o uit, atunci parcă m-am născut a doua oară!", mărturiseşte Alina. "Tot timpul pe 9 august am în minte drumul pînă la sală, concursul, doar pe podium nu mai ştiu cum a fost, eram aşa emoţionată...", adaugă Dumitru.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Superliga
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează