Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 21 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 20 iunie 2013 21:16
Ana Maria Brînză şi-a împlinit un vis miercuri, la Zagreb, acela de a cuceri un titlu individual. Ea spune însă că triumful nu a venit lin, că şi-a simţit ţinta pusă în pericol şi că tocmai de aceea medalia îi este mai dragă.
"Căldură, emoţii, căldură, dorinţă, căldură, mulţumire", aşa a caracterizat Ana ziua în care a devenit pentru prima oară campioană europeană. S-a întîmplat miercuri, la Zagreb. Dar n-a fost ziua perfectă, spadasina în vîrstă de 28 de ani spune că a fost una mai puţin bună. "M-am chinuit mult în fiecare asalt, au fost momente în care credeam că se va termina visul meu".
Visul ei era cucerirea aurului individual, cel care-i lipsea din palmares. Avea argint şi bronz la CE, argint la Jocurile Olimpice de la Beijing şi două medalii de bronz la Mondiale. Şi aurul cu veveriţă albastră pe el a venit după mai mult de zece ore de muncă, de transpiraţie, de durere, de inspiraţie, de răbdare. "Poate pentru că nu mi-a ieşit totul aşa cum voiam am fost aşa răbdătoare şi tot din acest motiv medalia îmi este şi mai dragă şi mă bucur că într-o zi mai puţin bună am putut scoate un rezultat frumos".
Finala din turul al doilea
Dimineaţa de miercuri de la Zagreb nu prevestea nimic bun pentru Ana. "Nu m-am simţit foarte bine şi primul gînd a fost să trec de grupe şi apoi, în funcţie de culoar, să-mi fac planul. M-am clasat pe locul 21 după preliminarii".
A trecut în primul tur de Rublevska, pentru ca apoi să vină meciul cel mai greu, cel cu israelianca Komarov, o stîngace în vîrstă de 17 ani. Aşa a simţit Ana, acolo, în sala Zagreb Arena. Scorul a fost strîns, 15-14. "Am tremurat puţin, dar experienţa a făcut diferenţa. Trebuie ţinut minte asaltul, această tînără ar putea pune probleme în viitor".
Chiar dacă acesta a fost cel mai greu meci, asta nu înseamnă că restul au fost uşoare, că nu a strîns din dinţi, că nu s-a enervat moderat la unele acţiuni care nu i-au ieşit, la unele tuşe duble. Dar s-a şi bucurat, aşa cum şi-a propus.
Fiecare dintre cele 90 de tuşe pe care le-a dat i-a smuls un pic de bucurie şi a întregit un puzzle de aur. Pînă a fi sigură de o medalie le-a învins pe pista galbenă, culoare predestinată, pe Simona Pop şi pe Rosella Fiamingo.
Medalie împărţită
În tot acest timp, Octavian Zidaru i-a fost alături. Antrenorul care a venit la lot după Jocurile Olimpice de la Londra, omul care se bucură moderat şi care a împins-o spre această medalie. A liniştit-o cînd era nevoie, i-a dat încredere şi a avut cuvintele potrivite pentru fiecare problemă. Cît îi aparţine din această medalie?
"Cît îi aparţine domnului Podeanu din medaliile cîştigate de-a lungul anilor în care m-a antrenat. Scrima este un sport în care antrenorul munceşte şi transpiră cot la cot cu sportivul. Lumea crede că doar cel care urcă pe podium este cîştigătorul. Nimic mai greşit", a subliniat Ana.
În drumul spre aurul mult visat, Ana a învins-o în semifinale pe Renata Knapik, iar apoi în marea finală pe italianca Francesca Quondamcarlo. După ce timpul a înghiţit ultimele secunde din meci, Ana a sărutat spada şi a ridicat-o spre Cer, aşa cum face de fiecare dată după o victorie importantă.
O face pentru a-i cinsti memoria tatălui său şi pentru a-l simţi părtaş la împlinirea ei. Apoi au venit îmbrăţişările şi felicitările, şi aurul, şi imnul, şi zîmbetul şi uşurarea. Ce înseamnă medalia aceasta de la Zagreb pentru Ana Maria Brînză?
"Este echivalentul unui lucru bine făcut. M-am întors pentru podium şi să mă bucur de scrimă. Miercuri, am primit şi un bonus pentru "distracţia" mea, cea mai înaltă treaptă a podiumului!", o spune cînd adrenalina nu s-a epuizat şi o ţine trează.
Drumul continuă
Au trecut nouă luni de cînd Ana s-a întors în sală, venea după experienţa deloc plăcută de la Londra care, tot aşa, a ţinut-o trează. A căutat încredere cu spada şi a adunat-o cu fiecare etapă de Cupă Mondială la care a urcat pe podium, cu fiecare acţiune recuperată sau descoperită, cu fiecare victorie.
Spunea după Campionatele Naţionale că fiecare medalie cucerită de acum îi îndulceşte din dezamăgirea de la Londra. Cît de mare a fost această felie de prăjitură de la Zagreb? "Nu ştiu cît a îndulcit, dar cu siguranţă mi-a confirmat, dacă mai era cazul, că am ales bine cînd am decis să merg mai departe!". Şi drumul Anei continuă azi, la echipe, şi în august la Mondiale. Poate şi pînă la Rio 2016.
)
)
)
)
)
)
)
)
