Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 30 iunie 2014 00:00 / Actualizat luni, 30 iunie 2014 00:15
Florida Ciută şi Elena Meroniac au încheiat ieri pe primul loc finala de K2-500 metri de la Europenele de juniori şi under 23 de la Mantes en Yvelines
La fel ca la Europenele de anul trecut, de la Poznan. Şi la fel ca la Mondialele din 2013, desfăşurate în Canada. Nimeni nu le poate bate pe Florida Ciută şi pe Elena Meroniac în proba de kaiac 2 pe distanţa de 500 de metri la categoria lor de vîrstă, junioare de 17 ani. Cele două fete au cucerit ieri din nou aurul continental, la întrecerea găzduită de Franţa la Mantes en Yvelines. Nu doar au cîştigat, dar al obţinut un avans de aproape o secundă şi jumătate faţă de ocupantele locului 2, kaiacistele din Polonia, şi de 2,3 secunde faţă de locul al 3-lea, care a revenit echipajului rus. Mai tîrziu, Florida şi Elena, alături de Iulia Croitoru şi de Daniela Varona, au urcat pe treapta de argint la K4-500 de metri, după Ungaria, care s-a impus cu un avans de numai 50 de sutimi.
România a mai obţinut alte trei medalii la CE din Franţa. Constantin Mironescu a luat argintul la kaiac 1 pe 500 metri la categoria under 23 de ani, la 0,128 secunde în urma danezului Orion Pilo. Alte două distincţii de bronz au venit la canoe 2-500 metri feminin, Valentina Postaru şi Alexandra Dragomirescu, respectiv canoe 2-500 metri masculin, Cristian Gheorghe şi Cosmin Simon. Vineri, în finalele pe distanţa de 1.000 de metri, sportivii români adunaseră alte 6 medalii, totalul pe competiţie fiind de 11.