Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 14 octombrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 13 octombrie 2011 23:14
Pe Ana şi Anca le-au despărţit de finală cîteva momente, dar au pierdut dramatic în faţa a două chinezoaice. Li Na a învins-o la prioritate pe Măroiu, iar Sun Yujie cu 15-14 pe Brînză
Anca Măroiu plînge în Palaghiaccio din Catania la Campionatele Mondiale. Plînge, deşi are lîngă armă medalia de bronz. Plînge la capătul unui asalt care i-ar fi sporit strălucirea medaliei. A condus în cele 60 de secunde pe care arbitrul le-a dat pentru noncombat şi cu trei tuşe. A ţipat de s-a umplut întreg palatul de gheaţă al italienilor, dar uneori a tremurat de emoţie, de presiune. Era 13-9 şi Anca era cu un sfert de spadă în finala mondială. Chinezoaica ştia gustul de bronz al Mondialelor din 2003, de la Mondialele de la Havana. Românca nu se bucurase însă pînă acum de o chestie rotundă sau pătrată la o întrecere mondială. Na Li însă a venit peste ea, a încolţit-o şi a reuşit să egaleze. A cîştigat pentru că, atunci cînd s-a dat minutul de prelungire, chinezoaica era în atac. S-a prăbuşit lîngă planşă, nevenindu-i să creadă că în cîteva clipiri a reuşit să schimbe medalia de bronz cu una mai preţioasă. După ce lacrimile se vor fi pierdut în combinezon, Anca va realiza că la 28 de ani a mîngîiat prima medalie modială, fie ea şi de bronz.
Înainte de Anca, fusese Ana pe planşă. A fost tot o chestiune de secunde. La nouă ani de la bronzul de la Lisabona, ea a avut ocazia să-şi upgradeze medalia din palmares. Tot în faţa unei chinezoaice, Sun Yujie, o stîngace în vîrstă de 19 ani. Ana a fost condusă de la începutul asaltului, dar nu la mai mult de două tuşe. S-a dus peste ea, a făcut tot ce era posibiil. Deşi adversara a avut 14-12, a revenit, egalînd la 14. Mai erau şase secunde şi a încercat să o surprindă pe chinezoaică. Yujie a ripostat şi victoria a fost a ei. Ana ajunge la a doua medalie de bronz mondială şi e al doilea bronz al anului pentru ea, după cel individual de la Europene. Antrenorul Dan Podeanu a suferit pentru amîndouă, dar şi pentru el.
Fetele au de uitat ziua de 13 octombrie, cînd s-au trezit cu noaptea în cap şi în care au cîştigat patru asalturi şi au pierdut doar unul. Alături de Simona Alexandru, care a fost învinsă în sferturi în faţa celei care trecea de Ana, tot cu 15-14, şi de Loredana Iordăchioiu, care a fost eliminată în turul al doilea, au de apărat medalia de aur cu echipa din 2010. O prezenţă între primele patru le aduce calificarea la Jocurile Olimpice. Duminică e 16, nu 13.
3 medalii de bronz are România în toată istoria la spadă, două ale Anei Brînză (2002 şi 2011) şi cea a Ancăi Măroiu (2011)
Traseul Ancăi Măroiu
Turul 1: Malgorzata Stroka (Pol) 15-12
Turul 2: Anna Sivkova (Rus) 11-10
Optimi de finală: Tiffany Geroudet (Elv) 12-11
Sferturi de finală: Lam Shin (CdS) 15-10
Semifinale: Sun Yujie 14-15
Traseul Anei Brînză
Turul 1: Caterin Aranguiz Bravo (Chi) 15-10
Turul 2: Rosella Fiamingo (Ital) 15-14
Optimi de finală: Bianca del Carretto (Ita) 6-5
Sferturi de finală: Monika Sozanska (Ger) 15-11
Semifinale: Na Li 13-13 (prioritate)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”