SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

De 4 ori aur! Cele mai bune rezultate din istorie pentru România la Europenele de canotaj!

Simona Radiș și Ancuța Bodnar la startul probei de dublu vâsle FOTO worldrowing
Simona Radiș și Ancuța Bodnar la startul probei de dublu vâsle FOTO worldrowing

Articol de - Publicat duminica, 11 octombrie 2020 17:47 / Actualizat duminica, 11 octombrie 2020 18:52

România a reușit un campionat continental de senzație. Șase medalii cucerite de ”tricolori”, iar la Poznan s-a cântat în patru rânduri ”Deșteaptă-te, române!”. 

Ziua finalelor a început perfect pentru România pe apele canalului din Poznan. Într-o probă de mare tradiție pentru canotajul românesc, cea de dublu rame feminin, Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș au pornit de pe culoarul 4. Făceau prima dată "echipă" la o întrecere majoră, după ce Ailincăi a concurat la ediția de anul trecut alături de Maria Tivodariu, și a cucerit argintul. S-a schimbat așadar strocul.

Și ritmul impus de Buhuș a fost unul câștigător. "Tricolorele" au controlat cursa de la un capăt la altul și au câștigat fără emoții. Au avut mai mult de o secundă și jumătate avans în fața campioanelor europene en-titre, ibericele Aina Cid și Virginia Diaz.

I-au învins pe frații Sinkovici!

A urmat a doua cursă cu români la start, cea de dublu rame masculin. Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă nu cuceriseră niciodată aurul. Aveau trei medalii de argint la Europene și una la Mondiale. Și de fiecare dată, același cuplu îi învinsese: frații croați Martin și Valent Sinkovici.

De 4 ori aur! Cele mai bune rezultate din istorie pentru România la Europenele de canotaj!
Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă în timpul cursei FOTO worldrowing

Campioni olimpici, de 6 ori campioni mondiali și de patru ori continentalii, frații nu le-au mai putut rezista de data asta "tricolorilor". Marius și Ciprian au început slab, au fost pe locul 5 la 500 de metri, dar și-au intrat apoi în ritm. La jumătatea cursei ajunseseră pe doi. Când au trecut pe primul loc la 1.200 de metri nu au mai cedat și au bifat primul lor succes din carieră. Unul care le dă mult moral pentru întrecerile olimpice din Japonia.

"Este un sentiment extraordinar. Ne așteptam la o cursă bună, dar victoria noastră e un vis devenit realitate"
Ciprian Tudosă, campion european dublu rame

Cele mai mici, cele mai valoroase!

Cea mai dezechilibrată finală dintre toate de la Poznan a fost cea feminină de dublu vâsle. Și asta datorită româncelor. Simona Radiș (21 de ani) și Ancuța Bodnar (22) erau cele mai tinere concurente din finală. Vicecampioane europene și mondiale anul trecut, cele două sportive au dominat cursa de o manieră incredibilă. La jumătatea cursei aveau 30 de metri avand în fața olandezelor De Jong și Schenaard. Nemțoaicele care le bătuseră la Lucerna, anul trecut, nici nu au prins podiumul. Simona și Ancuța și-au continuat însă parcursul de metronom și au câștigat la peste 6 secunde distanță. O diferență enormă în canotaj!

De 4 ori aur! Cele mai bune rezultate din istorie pentru România la Europenele de canotaj!
Ancuța Bodnar și Simona Radiș, poză cu medalii și cu oițele-mascotă

"Sunt foarte fericită. E a doua medalie de aur cucerită cu Ancuța în acest an, după cea de la Europenele sub 23 de ani, dar asta e cea care contează cu adevărat", a declarat Simona Radiș. Cele două au calificat barca pentru JO de la Tokyo și visează de pe acum la o medalie.

În sfârșit, medalie la Europene

Duble campioane mondiale, Ionela Cozmiuc și Gianina Beleagă nu cuceriseră nicio medalie la Europene. Locul 4 în 2017 și 2018 și 5 în 2019, "tricolorele" au cucerit acum, la mare luptă, bronzul continental. Proba de dublu vâsle categorie ușoară e cea mai echilibrată în momentul de față, cu aceleași echipaje care se învârt pe podium, la marile competiții, în ultimii ani. De această dată au câștigat olandezele Keijser și Paulis, iar pe doi au venit italiencele Rodini și Cesarini. Pentru bronz, Ionela și Gianina au reușit să le învingă la fotofiniș pe campioanele europene de anul trecut, bielorusele Ianina și Furman.

De 4 ori aur! Cele mai bune rezultate din istorie pentru România la Europenele de canotaj!
Gianina Beleagă și Ionela Cozmiuc, primele medalii la CE

"A fost o cursă foarte grea. Am fost atît de aproape, dar suntem fericite că am contat din nou. În același timp triste că a fost singura cursă a sezonului"
Gianina Beleagă, bronz la dublu vâsle, categorie ușoară

"Încălzirea” pentru Tokyo

Cea mai sigură victorie a României, la Poznan, era cea de la 8 plus 1 feminin. Și fetele au confirmat calculele. Antrenorul coordonator, italianul Antonio Colamonicci pregătește barca pentru calificările olimpice de la Lucerna, de anul viitor, România neavând încă locul asigurat în proba regină a canotajului. Șase fete au fost schimbate față de ediția trecută a Europenelor, rămânând în barcă doar Maria Rusu și Amalia Bereș. Acum, Maria Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Amalia Bereș, Ioana Vrânceanu, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și cîrmăcița Dana Druncea au câștigat categoric cursa, devansând Germania și Olanda.

Este al patrulea succes consecutiv la 8 plus 1 pentru România și al 11-lea în ultimii 13 ani! O probă în care România nu are rival în Europa, dar marile puteri vin de peste mări și țări: SUA, Australia, Noua Zeelandă sau Canada. Drept dovadă, la ultimul Mondial, Europa nu a prins podiumul cu nicio barcă.

"Aveam nevoie de această competiție. Sunt foarte fericită, mai ales că este prima medalie cucerită alături de sora mea mai mare"
Amalia Bereș, componentă a bărcii de 8 plus 1

Ultima medalie, o premieră

Și în ultima cursă de la Europene România a urcat pe podium. La 8 plus 1 masculin, "tricolorii" au obținut cel mai bun rezultat din istorie. Au cucerit argintul, terminând imediat în spatele nemților, echipajul care domină de ani buni această probă. România mai avea o singură medalie la Europene, bronz în 2018. Alexandru Chioseaua, Florin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Bejan, Vlad Aicoboae, Constantin Adam, Florin Fîntînariu, Ciprian Huc și cîrmaciul Adrian Munteanu au avut de luptat din greu pentru locul 2 cu olandezii și italienii, dar diferența a fost netă la final. "Tricolorii" trebuie să califice și ei barca la Tokyo la regata de anul viitor de la Lucerna.

Clasamentul medaliilor pe națiuni

1. Olanda812
2. Italia452
3. ROMÂNIA411
4. Germania152
5. Ucraina130

Goana după medalii » România participă cu 12 bărci la Europenele de la Poznan

55 de români la Europenele de la Duisburg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (9)
892179477528933
Paul Alexandru Mincu  •  12 Octombrie 2020, 01:54

In sfarsit un articol despre sport pe GSP. Jos palaria doamnelor si domnilor canotori, pentru performantele de azi. Va multumesc pentru bucurie.

briceag
briceag  •  11 Octombrie 2020, 21:33

Si felicitari tuturor! Complexul Sydney l-a facut PSD-ul, actualii nu stiu sa investeasca in sport. De fapt ei nu investesc nici in educatie.

briceag
briceag  •  11 Octombrie 2020, 21:32

Elisabeta Lipa ar trebui sa conduca CSM Bucuresti, nu Gabi Szabo! E munca lui Lipa aici, a adus si antrenori straini.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează