SPORTURI  »  ALTELE  »  BIATLON

Diana Mihalache, locul 7 în proba de sprint. Reka Ferencz, pe 11

reka
reka

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 martie 2010 00:00

În cea de-a cincea zi de concurs de la Campionatele Europene de biatlon (sub 26 ani), junioarele Reka Ferencz şi Diana Mihalache au reuşit cele mai bune rezultate din delegaţia României, în proba de sprint (7,5 km).

Diana Mihalache s-a clasat pe locul 7, graţie unei evoluţii foarte bune la poligon, unde nu a ratat nici un cartuş la cele două treceri prin poligon. Biatlonista de 19 ani a trecut linia de sosire după 24:03.1, cu o întîrziere de 1:13.6 minute faţă cîştigătoare,Tiril Eckhoff, din Norvegia.

Reka Ferencz, cea de-a doua reprezentantă a României a fost a 11-a. Campioana mondială de juniori, la individual, a parcurs 150 m suplimentari după tragerea din poziţia culcat şi a fost cronometrată cu timpul de 24:13.4 minute.

Medalia de aur i-a revenit norvegiencei Tiril Eckoff (0+1, 22:49.5), iar podiumul a fost completat de Anastasia Kalina (0+1, 22:51.4), din Rusia şi de compatrioata ocupantei primei poziţii, Synnoeve Solemdal (1+2, 23:35.9).

Emoke Szocs s-a clasat pe locul 41 în proba de sprint rezervată senioarelor. Românca a ratat 4 ţinte şi a încheiat în 25:50.1, la 3:51.6 minute în spatele ucrainiencei Valj Semerenko, cîştigătoarea probei.

Foto: Facebook

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează